fbpx


White November igloo

Provocări ale clădirilor foarte înalte

Criza economică s-a făcut simţită începând cu anul 2008, deşi analiştii economici au declarat că declinul financiar a început încă din decembrie 2007 în SUA. În anul 2014 ne aflăm tot în perioadă de recesiune, dar multe dintre marile companii nu şi-au oprit dezvoltarea în tot acest răstimp. Una dintre cele mai mari afaceri în domeniul construc­ţiilor şi al arhitecturii este construi­rea de clă­diri foarte înalte.

Text & foto: Arh. Ioana Corbu, Arh. Mihnea Drăgănescu

Provocări ale clădirilor foarte înalte

„Plans for signature skyscrapers (…) were drawn up during the boom years, but they were executed în a midst of global economic downturn.” (Esther Fung, The Wall Street Jo­ur­nal – „Shanghai Tower Tops out as Mega­tower Construction Presses on în China”, 2 aug. 2013).

Cum pia­ţa construcţiilor este considerată un instrument de monito­rizare a peri­oadelor de boom, respectiv declin economic la o scară mai mare a economiei, iar zgârie-norii sunt unele dintre marile afaceri ale sectorului construcţiilor, am analizat mai atent proiec­tele de mega-structuri înalte, repre­ze­n­­tative pentru marile centre economice ale lu­mii. Documentarea a vizat clădiri foarte î­nal­­­te ale căror lucrări s-au încheiat sau ur­mează să se încheie foarte curând, rezultând o listă care conţine denumirea, amplasamentul, înălţi­mea, va­loarea de investiţie, perioada de când a fost anunţată începerea construcţiei şi până când aceasta a fost finalizată, arhitect, dezvoltator, investitor, funcţiuni, astfel:

1. The Shard, Londra: cea mai înaltă clădire din Europa – 310 m, 666 milioane USD, martie 2009 – noiembrie 2012, arh. Renzo Piano, investitori: Sellar Property Group şi Statul Quatar, birouri, hotel, apartamente, restaurante, punţi de observaţie.

2. Shanghai World Financial Center, Shanghai: 492 m, 1,2 miliarde USD, noiembrie 2003 – august 2008, arh. KPF NYC (Kohn Pedersen Fox), investitori: Mori Building Company (Japonia); comerţ, restaurante, centru de conferinţe şi centru media, birouri, hotel, punţi de observaţie.

3. Internaţional Commerce Center, Hong Kong: 484 m, 2002-2010, arh. Wong & Ouyang (HK) Ltd., design arh. KPF NYC, dezvoltator: Sun Hung Kai Properties; locuinţe, comerţ, două hoteluri, restaurant/punte de observaţie.

4. Burj Khalifa, Dubai: cea mai înaltă clădire din lume – 828 m, 1,5 miliarde USD, septembrie 2004 – ianuarie 2009, arh. Adrian Smith (SOM), dezvoltator: Emaar Properties; lo­cuin­ţe, hotel şi locuinţe Armani, locuinţe de serviciu pentru marile corporaţii, centru de fitness şi relaxare, restaurante, puncte de observaţie.

Provocări ale clădirilor foarte înalte

5. One World Trade Center, New York: cea mai înaltă clădire din emisfera vestică – 541 m, 3,9 miliarde USD, mai 2006 – mai 2013, arh. David Childs (SOM), dezvoltator The Durst Organization şi Autoritatea Portuară a oraşelor New York şi New Jersey; birouri, restaurante şi punte de observaţie.

6. Shanghai Tower, Shanghai: 632 m, 2,4 miliarde USD, noiembrie 2008 – 2014, arh. Jun Xia (Gensler Shanghai), dezvoltator: Shanghai Tower Construction & Development (deţinută de guvernul chinez în proporţie de 50%), comerţ, restaurante, birouri, hotel, facilităţi culturale, punte de observaţie.

Planurile pentru construirea zgârie-norilor construiţi în plină recesiune economică globală s-au făcut în perioada de creştere economică. Deşi în cazul unora dintre aceste mega-construcţii lucrările au fost încheiate deja de câţiva ani, este pusă la îndoială viitoarea lor exploatare, pentru majoritatea nefiind încă anunţată o ocupare de 100%.

Provocări ale clădirilor foarte înalte

Unii dezvoltatori sunt optimişti, spunând că perioadele de boom sau criză economică sunt ciclice şi că aşa cum vin aşa şi trec, dar că acest lucru nu poate sta în calea dezvoltării.

These are the periods where an economy’s real output reaches its highest and lowest levels during the business cycle, which moves through periods of contraction and expansion, usually over periods of bet­ween three and seven years”. (The Economics Book, Ed. Dorling Kindersley Limited, Londra, 2012, p.330.)

Şi atunci, firesc, ne punem întrebarea: apariţia acestor mega-structuri este oare un act de dezvoltare a unui oraş sau este doar o metodă de satisfacere a unor ambiţii?

Me­reu fascinantă, urmărirea acestei lupte de cucerire a înălţimilor părea să se fi perimat odată cu adâncirea crizei economice la nivel global. Economiştii spun că este cea mai gravă criză financiară din 1930 şi până azi, unii comentând chiar asemănarea acestui fenomen cu recesiunea din 1873 din cauza factorului comun declanşator: piaţa imobi­liară. Iată însă că anunţarea iminentei finalizări a lucrărilor pentru One World Trade Center animă imaginaţia şi speranţa în domeniul construcţiilor şi nu numai. Reintrarea pe piaţă a unui jucător cu tradiţie în realizarea de zgârie-nori – SUA – însufle­ţeşte competiţia cu ţările care au avut mai puţin de suferit de pe urma recesiunii, dar care pierduseră un motiv de competiţie.

Se anunţă un sfârşit al crizei economice? Sau aceste megaproiecte sunt deocamdată nişte încercări izolate de a forţa ieşirea din această perioadă de recesiune?

Deşi imposibil de anticipat succesul, sau dimpotrivă, eşecul „plantării” unor asemenea structuri în contextul urban existent, putem să repunem în discuţie „reţeta” şi „ingredientele” ei: funcţiunea, siguranţa în exploatare, rezolvarea fluxurilor de circulaţie la interior, volumetrie, amplasament, evi­ta­rea congestionării traficului, rezolvarea fa­ţadei, optimizarea costurilor de construc­ţie, dialogul cu vecinătăţile, integrarea în ţesutul construit existent, reprezentativitate etc.

Provocări ale clădirilor foarte înalte

Bigness is the ultimate architecture”; „only Bigness instigates the regime of complexity that nobilizes the full intelligence of architecture and its related fields.” (OMA – Rem Koolhaas and Bruce Man: Bigness and the Problem of Large, „S,M,L,XL”, Monacelli Press, New York, 1995.)

Când discutăm despre zgârie-nori, nu putem să nu facem referire la cele cinci teoreme al Bigness-ului, conturate de Rem Koolhaas în „Delirious New York” şi apoi enunţate ca atare în „S, M, L, XL”:

1. o asemenea masă construită nu mai poa­te fi controlată printr-un singur gest arhitectural şi nici chiar printr-o combinaţie de astfel de gesturi; această imposibilitate de­clan­şează autonomia (nu fragmentarea!) părţilor sale: părţile rămân ataşate întregului;

2. liftul a fost una dintre principalele invenţii care a făcut posibilă realizarea clădirilor înalte; prin prisma liftului însă, conexiunile la interiorul acestor clădiri se fac mecanic, mai degrabă decât arhitectural;

Provocări ale clădirilor foarte înalte

3. faţada nu mai poate deconspira ce se întâmplă în interiorul construcţiilor foarte mari, astfel interiorul şi exteriorul unei asemenea clădiri devin proiecte separate; faţada reprezintă un compromis între clădire şi oraş, acesta din urmă primind o mască de aparentă stabilitate – Bigness transformă oraşul într-un cumul de mistere;

4. impactul acestor megaconstrucţii este independent de calitatea lor;

5. despărţirea de scară, tradiţie, compoziţie arhitecturală – ignorarea contextului.

Acum, la 83 de ani de la realizarea primei clădiri cu peste 100 de etaje – Empire State Building, lucrurile se derulează într-un ritm ameţitor şi la nici 5 ani de la inaugurarea celui mai înalt turn din lume, Burj Khalifa, aceeaşi echi­pă de arhitect şi dezvoltator, Adrian Smith (având propria firma de arhitectură acum) şi Emaar Properties anunţă terminarea lucrărilor pentru fundaţiile viitorului turn de 1 kilometru lungime – Kingdom Tower, în Jeddah, Arabia Saudită. Pare că eforturile financiare care au susţinut construirea megastructurii emblematice numite Burj Khalifa nu numai că nu au speriat in­vestitorii (fie ei publici sau privaţi), ci dimpotrivă, au convins că acest tip de metodă de promovare a unei imagini de centru ur­ban şi financiar pentru un oraş este o afa­cere profitabilă pentru toţi actorii implicaţi.

Provocări ale clădirilor foarte înalte

Când vorbim de proiectarea unei clădiri foarte înalte, vorbim mai întâi de volumul de muncă, de dimensiunile şantierului, de echipele de diferite specialităţi, de costuri, de finanţări, de project management şi mai apoi de imagine. Efortul de a proiecta o asemenea clădire este surclasat de efortul de a o construi. Proiectarea este însă vitală, ca fiind singurul instrument de a stăpâni devenirea unui obiect de arhitectură de asemenea proporţii. Având în vedere costurile uriaşe, clădirea trebuie să fie extrem de eficientă – este practic cea mai intensivă exploatare a unui teren. Astfel, designul agreat va fi întotdeauna cel care asigură maximum de eficienţă, înglobând în acelaşi timp factorul reprezentativităţii.

De exemplu, costurile pentru realizarea Shanghai Tower au fost reduse cu 58 de milioane de dolari prin gândirea unei volu­metrii şi a unei faţade care să minimizeze cu 24% solicitările clădirii la acţionarea forţei provenite din vânt, clădirea putând fi astfel ridicată reducând din grosimea elementelor structurale şi economisind material. Tot din punct de vedere economic, s-a ajuns la concluzia că turnurile exclusiv de birouri nu sunt cele mai eficiente. Tendinţa este a fo­lo­si conceptul de mix use, introducând şi alte funcţiuni în componenţa acestor super-clă­di­ri: hoteluri, locuinţe, restaurante, ba­ruri, zone de relaxare, centre de conferinţe şi chiar muzee. Practic, în interiorul acestor clă­diri ia fiinţă un micro-oraş, dacă stăm să ne gândim numai la numărul de oameni care tranzitează zilnic clădirea şi la diversitatea funcţiunilor. Acest număr de oameni trebuie să ajungă şi uşor în punctul de in­te­res, fără ca traficul să paralizeze circula­ţiile în oraş, deci, la alegerea amplasamentului pentru construirea turnului trebuie să se ia în considerare locaţiile cu cea mai mare po­si­bilitate de dezvoltare a infrastructurii.

Co­n­trar celor scrise acum aproape 20 de ani de Rem Koolhaas în „S,M,L,XL”, structurile foarte înalte contemporane par să aibă mai degrabă înclinaţie către respectarea unor principii de compoziţie arhitecturală a vo­lumelor, orice stângăcie în volumetrie fiind mult mai vizibilă datorită scării la care se lucrează.

Provocări ale clădirilor foarte înalte

Ba mai mult, aceste clădiri nu mai sunt nepăsătoare la mediul înconjură­tor, ci se încearcă înglobarea naturii în anvelopantă sau în interiorul clădirii. A devenit foarte important felul în care turnul se „înfige” în pământ şi felul în care se termină volumul. Relaţionarea cu vecinătăţile conformează într-un anumit fel diferitele re­gistre ale faţa­dei sau volume participative la compoziţia majoră a turnului. Parterul este punctul de contact dintre pieton şi clădire şi este tratat diferit, nu doar din punct de vedere al func­ţiunilor (comerciale, de cele mai multe ori), dar şi al faţadei. Tipul de structurare a spaţiilor la interior, de la public la privat, este respectat şi în cazul conformă­rii acestor tipuri de clădiri, spaţiul devenind din ce în ce mai „preţios” pe măsură ce urci. Lo­cuin­ţele însă nu pot fi prevăzute în proiect decât până la un anumit etaj, locuirea deve­nind incomodă pe măsură ce se avansează în înăl­ţime şi clădirea devine din ce în ce mai etanşă. Priveliştea de cât mai sus este costi­sitoare, deci se lucrează şi la îmbunătă­ţirea a­cestui tip de „serviciu”, contextul urban de­venind foarte important, fiind ales sau creat. Unul dintre cele mai reuşite exemple din acest punct de vedere este Trump Inter­na­ţional Hotel and Tower, al cărui arhitect este acelaşi Adrian Smith, clădire dată spre fo­losinţă în 2009. Turnul are în componenţă trei volume de înălţimi diferite, pentru a se alinia cu vecinătăţile, dar şi cu skyline-ul ora­şului, este amplasat pe malul râului Chi­cago, fiind capăt de pers­pectivă de pe râu, şi are un parc imens care îl înconjoară, deşi mare parte din cei 4 900 mp se desfă­şoară de-a lungul apei, până în accesul princi­pal al clădirii. Faţada este rea­lizată din sticlă reflectantă, tip de sticlă folosită şi pentru a proteja interiorul clădirii de acţiunea razelor soarelui asupra faţadei, dar şi pentru a facilita (chiar a păcăli) felul în care contextul urban existent înglobează masă imensă construită, această faţada amplificând şi oglindind clădirile învecinate, cerul, apa etc.

Provocări ale clădirilor foarte înalte

Conformarea clădirilor foarte înalte s-a schimbat vizibil de la primele experimente şi până acum. Turnurile contemporane sunt proiectate cu mai multă consideraţie faţă de impactul lor în oraş, ţinând cont de necesitatea dezvoltării tipurilor de funcţiuni la interior, de felul în care se relaţionează cu contextul existent, de faptul că trebuie să fie sustenabile şi ca investiţie şi ca utilizare; aceste clădiri au devenit mai pretenţioase şi mai puţin egoiste, mai ales că numărul lor creşte şi unicitatea trebuie să se relaţioneze de alte calităţi, nu doar de gabaritul impresionant.

De la o realizare la alta, se observă dezvoltarea unei tradiţii de a integra acest tip de mega-structură înaltă într-un ţesut existent sau chiar de a restructura zona urbană aflată în imediata vecinătate a turnurilor, folosindu-se de acestea drept instrumente de remodelare urbană şi chiar drept pârghii de atragere a investiţiilor în zonă.

Felul în care este previzionată receptarea şi utilizarea acestui tip de construcţie prin proiect reprezintă una dintre cheile succesului economic la scară mare şi de lungă durata al unei astfel de investiţii.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0