Pur şi simplu frumos. Duplex White Fairy, Bucureşti
Deşi dominat de alb şi nuanţe deschise, acest duplex, care ocupă ultimele două etaje ale unui imobil situat în zona de nord a Capitalei, se îndepărtează de imaginea minimalistă asociată de obicei cu această opţiune cromatică. Cu o multitudine de texturi bogate, alăturate abil, şi deschis pentru a primi lumina soarelui, el pare că a fost vizitat de o zână albă, care a lăsat un strop de magie pentru fiecare zi din viaţa beneficiarilor.
Particularitatea proiectului este dată de veridicitatea lui compoziţională şi de faptul că fiecare cadru urmăreşte să exprime compoziţia elementelor, sistemul structural şi funcţiunea explicită. Este un contrast al discreţiei şi atitudinii extrovertite, într-un proiect care comunică şi transmite dincolo de tangibil.
Amplasată la primul nivel, zona de zi este amenajată în plan deschis, livingul generos fiind separat de bucătărie prin zona de dining, aceste trei spații formând un tot unitar, cu o coerență stilistică impecabilă. Parchetul de la Barlinek asigură senzația de fluiditate în zona de zi, fiind instalat pe toată suprafața acesteia. Nuanța caldă a pardoselii îndulcește ambientul, iar canapeaua maxi Grenada aduce un aer de somptuozitate şi confort.
În spaţiul bucătăriei, zona de lucru este marcată de placa ceramică Onice Grey de la Kerama Marazzi, o alegere curajoasă, ce scoate bucătăria din anonimat.
Legătura cu zona de noapte este realizată printr-o elegantă scară interioară în spirală, a cărei linie puternic modernă este îndulcită de iluzia de plutire creată de treptele placate într-o nuanţă asemănătoare cu cea a parchetului.
Dormitorul cu aer romantic reia schema cromatică şi texturile din living, conferind ansamblului fluiditate şi continuitate.
În întreg spaţiul, depozitările încastrate au carcase ce încadrează fronturile, sugerând ideea de transparenţă şi accentuând, din nou, integritatea compoziţională.
În baie, alăturarea dintre faianţă şi tapetul din grupul sanitar potenţează ambele texturi, tapetul cu aspect de frunze uscate subliniind, prin prezenta sa botanică, caracterul natural al faianţei. Obiectele sanitare Dalet, împreună cu plăcile ceramice Porcelanosa, asigură un design în tendințe, modern și funcțional, lavaboul roşu reprezentând un accent de culoare plăcut surprinzător.
Schema de iluminat este dominată de corpuri cu un aspect tehnic, arhitectural, şi o prezenţă discretă, ele fiind menite să evidenţieze diversele texturi şi elemente de accent.
Rezultatul final este o amenajare în acelaşi timp actuală şi care iese în evidenţă prin bogăţia detaliilor, promiţând să îşi menţină, în timp, caracterul proaspăt şi calităţile estetice distincte.
PROIECT: Amenajare duplex „White Fairy”; ADRESA: Şos. Fabrica de Glucoză, Bucureşti; SUPRAFAŢA: 100 mp; AMENAJARE DE INTERIOR: arh. Cristiana Zgripcea, arh. Alexandru Morar, arh. Ciprian David; FINALIZAT: 2021