fbpx


White November igloo

Radetzky Marsch spre fin de siècle și moarte

Ultima noapte de război a fost şi ultima noapte de dragoste. S-au încheiat atunci, la 11 noiembrie 1918, şi cei mai extatici ani ai artei moderne şi cea mai briliantă, dar şi nevrotică, epocă culturală. S-a încheiat şi cel mai frumos vis al unei intelectualităţi cu asumată responsabilitate socială, care crezuse cu exasperare în salvarea omenirii prin artă. Spulberate de război, utopiile nu şi-au mai găsit apoi locul în noua lume transfigurată de crize. Spulberate au fost atunci, în acel an notoriu, şi vieţile ultimilor bântuiţi ai „generaţiei pierdute”: Gustav Klimt şi Egon Schiele, Apollinaire, Otto Wagner şi Kolo Moser, Isaac Rosenberg şi câţi alţii or mai fi fost. Majoritatea au murit din cauza războiului, direct sau indirect. Singurul arhitect printre ei a fost Otto Koloman Wagner (1841-1918). Pentru ca arhitectura lui să fie Gesamtkunstwerk, el a colaborat, poate cel mai intens, cu pictorul Koloman Moser (1868-1918). Centenarul morţii lor va fi marcat anul acesta, în fel şi chip. Dar deocamdată, las să se prezinte fascinanta lume în care au trăit!

Perspectivă dinspre Glacis către Schottenring.

Cu câteva zile înainte de sfârşitul oficial al războiului, se încheiase şi viaţa marii monarhii de Habsburg. K.K.-nien sau Kakania, de la kaiserlich-königliche Monarchie, a numit Robert Musil, în batjocură, Austria imperială. O descria ca pe o ţară ciudată, care n-avea nume, dar avea şi împărat şi rege, reprezentaţi de aceeaşi persoană. Era un stat cam anacronic, Kakania asta, care se târa greoi prin vremuri ce se voiau noi. Dar uite aşa, încă suportându-se cumva pe sine şi fără ca lumea s-o ştie, era totuşi statul cel mai progresist. Cultura vieneză strălucea în Europa, distinsă şi contradictorie, intensă şi sublimată, activă şi plictisită, înaltă şi otrăvită, multietnică şi specifică, decadentă şi glorioasă, balansând între morala tradiţională şi hedonismul vinovat. Se născuse probabil în vremurile iluminate ale Mariei Theresa şi a renăscut după ultima izbândă militară, sub Metternich cel supărat. În urma congresului de la Viena, în Austria s-a instalat definitiv stabilitatea şi de atâta stabilitate s-a instalat confortul şi plictisul Biedermeier, până a fost deranjat de revoluţia de la 1848. În acelaşi an, care a fost şi primul an de domnie a lui Franz Joseph, a răsunat pentru prima dată Radetzky Marsch, care, tot fără să ştie, anunţa pentru Viena începutul unei lungi etape paşnice şi de înaltă cultură. Ea avea să apună odată cu la belle époque şi cu războiul. Acum, de politică nu se mai interesa nimeni; se ocupa împăratul, obligat prin natura meseriei. Şi atunci, ce altceva le-a rămas de făcut vienezilor decât să se ocupe de cultură? Şi, implicit, de oraş. Anticele ziduri ale Vindobonei îşi făcuseră pentru ultima dată datoria la revoluţie. În afara lor se întindea Glacis, o largă fâşie de teren circulară, transformată mai demult în promenadă printr-o pajişte cu trifoi, cu alei şi iluminat public. Dincolo de ea, se extinsese deja Großstadt Wien. La un moment dat însă, vienezii n-au mai suportat conotaţiile războinice ale zidurilor şi împăratul a dat liber dinamitării lor, în 1858. Apoi, Glacis-ul a primit autorizarea de a deveni ce e şi azi: Ring-ul.

Planul Vienei Centrale cu Glacis la 1773.

Paradă pe Glacis la 1860.

Deci ce altceva le-a mai rămas vienezilor decât să se bucure în continuare de stabilitate şi bunăstare? Când nu munceau, sărbătoreau. Cei mulţi se distrau cu familiile în Prater, cu Würstl şi Strudel. Localurile vibrau de Wein, Weib und Gesang. Nobilii şi burghezii de elită valsau în săli de bal scânteietoare, pe muzică de Strauss şi Lehar. Toată lumea mergea la K.K. Hofburgtheater şi la operă, unde director şi dirijor principal era Gustav Mahler, soţul ispititoarei Alma.

Intelectualitatea însă, grupată în jurul redacţiilor, a lui Klimt, acasă la Freud sau în cafenele, îşi făcuse din împărat un adversar. Disidenţi în general, dispreţuind cutumele şi etica tradiţională, critici cinici, nervoşi şi incisivi ai stării naţiunii (vorba vine, naţiune), ignorau faptul că bietul Franz Joseph, aşa conservator cum era el, era totuşi garantul libertăţii lor de cuget şi manifestări. Printre atâtea îndatoriri politice n-avusese el timp să înţeleagă prea bine modernitatea, dar favorizase progresul cultural care a generat modernismul timpuriu, apoi l-a îngăduit, l-a autorizat şi adesea l-a finanţat. În 1898 a inaugurat clădirea Sezession. Şi a înţeles poziţia dificilă a lui Otto Wagner cu ocazia jubileului a cincizeci de ani de domnie a lui, când, în calitate de profesor la academie, acesta a trebuit să aducă omagii sistemului muribund. El, cel care se arătase limpede de partea secesioniştilor.

Fundațiile Operei în 1863.

Din critica literară mondenă, dar valoroasă şi influentă, trebuie menţionat severul Karl Kraus, jurnalist, pesimist radical şi maestru al sarcasmului otrăvit, orientat mai ales spre ceea ce aprecia ca falsă morală. Polemist de mare vervă, critica autori, opere, fenomene şi evenimente, şi încuraja noul val de artişti contestatari. Lucid, chiar cinic, condamna segmente întregi ale societăţii „acestor vremuri mari, pe care le-am cunoscut şi eu, cât erau de mici” – cum a scris el.

Adolf Loos și Peter Altenberg în 1918.

Alt personaj referenţial, figură tipică fin de siècle, a fost scriitorul Peter Altenberg. Cu locul de muncă la bar, unde consuma alcool şi droguri, a fost, poate, cheia genezei modernismului literar la Viena. Era o prezenţă carismatică, voievod al vieţii boeme, cavaler al bordelurilor şi rezident cel mai adesea sub cerul liber. Atitudinea sa estetică, pozitivă şi dezinvoltă, e cel mai bine caracterizată de propria lui lui maximă: „Arta e artă şi viaţa e viaţă; dar să-ţi trăieşti artistic viaţa, asta e arta de a trăi.” Şi nu l-aş uita nici pe Adolf Loos, un băiat rău, dezmoştenit, vindecat de un sifilis incipient, dar surd şi suferind de stomac (diagnosticat în 1918 cu cancer), care şi-a ascuţit şi el verbul în redacţii şi cafenele, pentru a-i ataca apoi pe toţi arhitecţii vremii lui – şi vechi şi noi.

În 1897, disidenţa artistică a căpătat un nume: Wiener Sezession. Lider de grup secesionist era pictorul Gustav Klimt. El nu scria, el picta întruna şi făcea răzleţ copii (14), dar picta într-o manieră din ce în ce mai personală şi mai provocatoare. Nu ştiu cum de a fost ales el să picteze tavanul marelui hol al Universităţii, tocmai el, cel mai anti-educativ pictor. Bineînţeles că rezultatul a scandalizat şi a fost denunţat ca pornografic. A fost însă şutul în fund care l-a trimis şi mai decis pe drumul lui unic, de succes universal şi atemporal. Şi mai şocant a fost prietenul lui supradotat, Egon Schiele. Şochează şi acum, când lumea e plină de produse media erotice şi pornografice. Dar mai mult emoţionează prin talent şi sinceritate sfâşietoare, prin zbucium şi amar şi chef de viaţă până la limite. Cel mai bine pe Schiele (deși are și picturi cu case) îl reprezintă picturile sale erotice şi pornografice, în care s-a exprimat cel mai intens şi care urlă de talent. Cum a spus şi Klimt, când adolescentul Schiele i-a bătut la uşă, i-a arătat câteva desene şi l-a întrebat: „Credeţi că am ceva talent?”, iar Klimt i-a răspuns: „Mult. Mult prea mult.”

Egon Schiele, Case vechi la Krumau, 1914.

Tabloul Eremiţii îl reprezintă pe el şi pe Klimt şi, aş zice că în substrat, şi pe Wally, muza lor – cum se discerne dintr-o schiţă anterioară. Autorul îşi prezintă Eremiţii „ca sumă poetică a experienţei sale proprii”. Şi mai spune că „a ieşit din pură ardenţă.” Când a murit Klimt, cel care s-a ocupat, inclusiv financiar, de înmormântare, a fost Schiele. Apoi a murit şi el, opt luni mai târziu, de gripă spaniolă, la trei zile după nevasta lui gravidă.

Egon Schiele, Eremiții (detaliu), 1912.

Şi tot atunci, la Viena, Alma Schindler-Mahler-Gropius îl părăsea pe Walter Gropius pentru Franz Werfel. Fusese o vară fierbinte. Cam acesta a fost aerul, „dacă nu mortal, oricum incurabil”, al Vienei fin de siècle, pe care l-a respirat arhitectul Otto Koloman Wagner – subiectul unui articol viitor.

Articol apărut în igloo #182_fotografia_de_arhitectură
feb-mar 2018

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0