Radu Matei și surprinderea intim-fotografică a orașelor

Centrul Panum – Turnul Maersk / CF Møller, Copenhaga, Danemarca – 
un alt exemplu danez de spațiu democratic, poți privi laboratoarele direct, 
mergând pe pasarela ce traversează insula urbană.
Centrul Panum – Turnul Maersk / CF Møller, Copenhaga, Danemarca – un alt exemplu danez de spațiu democratic, poți privi laboratoarele direct, mergând pe pasarela ce traversează insula urbană.

Radu Matei știe să decupeze detalii în ansamblu. Detalii fotografice. Și probabil faptul că a călătorit mult în copilărie (în special în Asia) și că a continuat să călătorească și să observe în timpul studiilor de Arhitectură și după (a fost în Erasmus la Lisabona, a lucrat și locuit în Copenhaga și Delft) și-a pus amprenta asupra fotografiei sale în termeni de experiență.

Radu Matei
Radu Matei

O trăire puternică, senzații imortalizate, o combinație între fragmente de personalitate ale arhitecturii sau străzilor surprinse și starea fotografului – sunt doar câteva dintre elementele care par a defini un portofoliu fotografic cel puțin promițător. Radu combină imboldul de a surprinde orașul noaptea, în cadre inedite și de multe ori cinematografic însoțit de muzica preferată, cu activitatea de arhitect într-un cunoscut birou de proiectare bucureștean. Mai multe despre inspirație, provocări și gânduri de viitor, în discuția ce urmează.

Cum a început povestea ta cu fotografia de arhitectură?
Elementul meu director principal, începând din perioada liceului, a fost arhitectura. Am utilizat mereu ușile deschise de către această vocație pentru a cunoaște mai mult, a experimenta locuri noi. Fotografia și, la început, desenul, m-au condus în lungi explorări urbane, pornind din cartierele Bucureștiului și mergând apoi spre experiența Erasmus din Lisabona, unde am petrecut multe zile călduroase cunoscând locuri și oameni cu aparatul sau planșeta în mână. Însă migrarea spre fotografia de arhitectură a avut loc în timpul perioadei de internship din Copenhaga și Rotterdam, unde am fost profund impresionat de arhitectura contemporană abundentă, împletită perfect în atmosfera orașelor.

De ce fel de provocări/dificultăți ale demersului fotografic de arhitectură te-ai lovit până în prezent?
Aș porni de la prima provocare personală în fotografie, aceea de a avea curajul de a păși în cadrul și contextul intim al subiectului, pentru a crea o conexiune cu acesta. Unele locuri sunt „gazde” dornice de a împărtăși experiențe, chiar și ca fotograf începător poți crea ușor legătura. Însă, când acel spațiu privat extins capătă aspectul unei fortărețe, iar fotograful este privit cu scepticism (și România are nevoie de îmbunătățire aici), devine dificilă dezvoltarea unei relații autentice și, în consecință, surprinderea esenței.

Ce face o fotografie să fie reușită: tehnica sau ochiul celui care privește prin obiectiv?
Personal, sunt o persoană mai degrabă analitică; găsesc plăcerea în lucrul minuțios, tehnic, dar asta vine cu riscul de a pierde esențialul. În acele momente simt nevoia de a re-căuta sinceritatea perioadei incipiente – uneori, o fotografie ce, din punct de vedere tehnic, nu excelează poate lăsa loc poveștii din spatele acesteia să se desfășoare mai bine.

Partidă de fotbal în pavilionul Portugaliei la EXPO ’98, Parque das Nações, Lisabona, Portugalia – ecoul jucătorilor răsuna în pustiul „ferestrei spre mare” a lui Álvaro Siza, un cadru aproape suprarealist.
Partidă de fotbal în pavilionul Portugaliei la EXPO ’98, Parque das Nações, Lisabona,
Portugalia – ecoul jucătorilor răsuna în pustiul „ferestrei spre mare” a lui Álvaro Siza, un cadru aproape suprarealist.

Analog sau digital?
Pentru viitorul apropiat, digital, dar aștept o perioadă mai relaxată pentru a experimenta și analog.

Se poate vorbi despre de serii în fotografia ta? Obsesii, teme recurente?
Am avut mai multe sesiuni de fotografie nocturnă, uneori câte o noapte întreagă. Pornesc în explorarea unei alte fețe a orașului – evit viața de noapte, mai degrabă caut locuri ce nu ies în evidență sau din preajma arterelor de circulație, unde surprind luminile orașului. Acompaniat de câte un album în timp ce lucrez la un timelapse, în calmul acelor momente, adeseori în locuri ce ziua pot fi banale sau agitate, se întipăresc amintiri detaliate ale unei stări sau ale unei perioade.

Un fotograf român și unul internațional care te inspiră:
Mereu privesc cu interes când apare o serie nouă din partea lui Laurian Ghinițoiu – ascensiunea și capacitatea sa de a surprinde întregi narative fotografice sunt impresionante. Pe plan internațional și, cu impact destul de mare și asupra fotografiei mele, îl urmăresc îndeaproape pe Rasmus Hjortshøj, sau COAST Studio, desăvârșit în a captura lumina țărilor nordice, atât în seriile sale de fotografie de peisaj, cât și de arhitectură. Multe dintre locurile capturate de el au intrat în bucket-list-ul meu.

Zona Cimitirului Bellu, București. Deși rare, punctele de observație aeriene trădează culisele unui București activ, agitat.
Zona Cimitirului Bellu, București. Deși rare, punctele de observație aeriene trădează culisele unui București activ, agitat.

Un arhitect contemporan ale cărui proiecte ți-ar plăcea să le surprinzi:
Personal, rezonez cu arhitectura contemporană din zona scandinavă – transparentă, flexibilă și democratică. Probabil cel mai mult mi-aș dori să fac un tur al clădirilor celor de la Snøhetta.

Un oraș/un loc din lume în care te-ai întoarce să faci fotografie:
Mereu mă voi întoarce cu plăcere în Copenhaga, Rotterdam sau Amsterdam, orașe în permanentă schimbare, redescoperite de fiecare dată în altă lumină. Spun mereu, pentru că deja le-am vizitat în repetate rânduri.

Podul Dom Luis I, peste râul Douro, Portugalia. Itinerariu alternativ pentru a cunoaște orașul Porto noaptea.
Podul Dom Luis I, peste râul Douro, Portugalia. Itinerariu alternativ pentru a cunoaște orașul Porto noaptea.

Ce anume face ca o fotografie să fie reușită, să transmită un mesaj/emoție și după 50-100 de ani?
O fotografie reușită ascunde încifrat un întreg fir narativ, o poveste sau o dramă, nevăzută în lumea „reală”. Poate fi vorba despre trăiri ale artistului sau ale subiectului, un adevăr în cadrul unei lumi. În „Mă numesc Roșu”, unul dintre personajele lui Orhan Pamuk remarca referitor la rafinamentul unei miniaturi orientale: „Acest cal este atât de frumos, am zis, încât îți vine să iei îndată o foaie de hârtie, să pictezi și tu un cal aidoma, iar mai apoi să pictezi întreaga lume […]. Există și ideea că nu imaginea este frumoasă, ci calul, ideea de a privi pictura calului ca și cum ai privi un cal adevărat și nu o imagine”.

Unde îți putem vedea lucrările în prezent și în viitorul apropiat?
Momentan, o parte a fotografiilor mele este disponibilă pe Instagram, @radu.matt. Am deja în plan să dezvolt un website și un proiect comun alături de un prieten apropiat, Bogdan Moise.

Interviu publicat în igloo #198_octombrie-noiembrie 2020

igloo_198-shop