fbpx

Recepţii noi pentru Opera Center

La momentul în care a fost inaugurată, acum aproape 10 ani, clădirea de birouri Opera Center a fost apreciată (şi chiar premiată) pe de o parte de breasla arhitecţilor care a salutat ieşirea din monotonia şi conformismul formal al acestui tip de funcţiune, pe de altă parte de investitori şi companii pentru calitatea spaţiilor generate şi pentru poziţionarea excelentă în oraş. Înfăţişarea modernă gândită de arhitectul Dorin Ştefan, aparent forţată în contextul urban din jurul Operei, nu se delimitează de fapt de împrejurimile imediate (Dâmboviţa şi Biserica Elefterie), ci le foloseşte ca repere pentru a contura faţadele şi detaliile acestora.

Text : Viorica Buică
Foto: Cosmin Dragomir

Este şi unul dintre motivele pentru care, în timp, noua construcţie a devenit un element central în identitatea zonei. În spiritul unei binevenite continuităţi, arhitecţii Republic of Architects, selectaţi recent să re-amenajeze cele două recepţii ale clădirii, şi-au luat drept sursă de inspiraţie frumoasele străzi ale cartierului Cotroceni.

Pentru Republic of Architects nu este primul proiect de acest tip şi nici prima colaborare cu clientul CA IMMO; în plus, sunt deja cunoscuţi pentru importanţa pe care o acordă relaţiei cu comunitatea, cu contextul local. Soluţia de amenajare prin raportare directă la cartierul cu istorie a venit astfel firesc: ţesutul urban specific, cu case, detalii şi vegetaţie, s-a “infiltrat” într-un mod inovativ în cele două spaţii de acces în corpurile 1 şi 2 ale clădirii Opera Center, care necesitau modificări de imagine şi ale finisajelor.

Cum timpul pentru execuţie a fost unul scurt, dar şi din dorinţa de a aborda într-un mod sustenabil intervenţia, cele mai multe materiale existente au fost păstrate, cele noi fiind aplicate deasupra lor, după ce s-a realizat, bineînţeles, o “curăţire” a spaţiilor de vechiile detalii. Plecând de la ideea că zonele de recepţie sunt frecventate în primul rând de utilizatorii clădirii, dar sunt percepute intens, prin suprafeţele vitrate generoase, şi de trecători, s-a creat o imagine care se raportează direct la amplasament.

În centrul noii atmosfere stau panourile grafice de mari dimensiuni care îmbracă toţi pereţii şi care reconstituie imagini reprezentative cu case şi detalii din cartierul Cotroceni. După o temă formulată de arhitecţi, fotografiile realizate de Cristian Vasile au fost prelucrate grafic, cu multă migală, şi apoi au fost transpuse, prin frezare, pe plăci de HPL, un material care este negru în interior şi alb pe exterior astfel încât frezarea lasă la vedere miezul negru, ca într-un basorelief pictat. Sub luminile de tip proiector, impresia vizitatorilor/privitorilor că se află pe una din străzile cartierului este amplificată.

Tavanul şi toate elementele tehnice sunt parţial camuflate printr-un grilaj auriu care filtrează totodată lumina directă şi îi reduce intensitatea. Alături de gama cromatică redusă, minimalistă, aceasta accentuează grafismul amenajării, de regăsit şi în piesele de mobilier: birourile de recepţie au fost îmbrăcate în traforuri geometrice albe, care reinterpretează gardurile metalice din cartier, iar scaunele au fost retapiţate în alb-negru.

Efectul obţinut per ansamblu este unul puternic, ceea ce arată că o idee bună, chiar şi cu mijloace puţine, poate genera soluţii valoroase.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0