fbpx

Dosar #209: (Re)definirea relației dintre arhitectură și reprezentare

TEXT: Anda Zota IMAGINE: Fala Atelier

Până nu demult, reprezentarea de arhitectură făcea strictă referire la desen: acesta era (și încă rămâne), în esență, o compoziție de simboluri tehnice, internațional agreate, care compun, în etape succesive, realitatea unei arhitecturi ce urmează a fi construită. Ulterior, reprezentarea 2D a devenit insuficientă, iar perspectivele construite au oferit o metodă complexă de ilustrare a obiectului final. Acum treizeci de ani, axonometriile desenate de mână de James Stirling erau considerate cele mai aspiraționale și inovatoare forme de reprezentare în arhitectură. Însă prezentul deschide frontiera către posibilități multiple: era digitală lărgește spectrul către tehnici variate precum montajul, colajul digital, randările, modelare 3D, machetă sau film.

Din perioada modernă am învățat că schimbările în percepție erau aproape constant acompaniate de îmbunătățiri și rafinări sofisticate ale tehnicilor de reprezentare, astfel redefinind însăși arhitectura. Însă aceste sinergii au fost rareori supuse dezbaterii, ignorându-se astfel dimensiunea critică a procesului de proiectare – proiectantul, desenatorul erau meserii privite condescendent. Dar desenul încapsulează scânteia sinaptică dintre minte, ochi și mână, indiferent dacă mâna acționează un creion sau un mouse. Pentru mulți arhitecți, desenul reprezintă o formă de ilustrare imediată a ideii, iar pentru arhitectură, el reprezintă un element persistent, esențial.

 

În perioada postmodernă, desenul de arhitectură a cunoscut o popularitate aparte datorită galeriei Leo Castelli din New York. Aceasta și-a deschis porțile către o expoziție cu lucrări speciale: pereții au fost „tapetați” cu desene de arhitectură, înrămate și așezate pe simeze, iar pe piedestale au fost montate machete, toate propuse spre vânzare. Expoziția a câștigat atenția criticilor și a fost remarcată pe plan internațional; despre ea s-a scris în New York Times, Artforum și alte publicații de impact ale perioadei, generând, prin prisma succesului, încă două evenimente cu magnitudini similare. Cele trei expoziții sunt importante deoarece au pus desenul de arhitectură pe harta lucrărilor de artă. Castelli a avut, astfel, o influență majoră asupra felului în care reprezentarea de arhitectură a fost percepută și integrată în colecții de artă, în discursuri critice. De asemenea, este pentru prima dată când reprezentarea de arhitectură demonstrează diversitatea tehnicilor pe care le poate aborda: machete, desene, axonometrii, pasteluri – toate și-au regăsit sensul sub același discurs curatorial.

 

Epoca prezentă aduce cu sine multe schimbări de paradigmă. Reprezentarea de arhitectură îmbracă acum numeroase tehnici, iar deschiderile oferite de social media produc o parcurgere foarte rapidă a imaginilor sau animațiilor rezultate. Pornind de la „cad” și ajungând către VFX, reprezentarea poate acum să ilustreze în manieră complexă obiectul propus sau chiar să reimagineze realități super și suprarealiste. Midjourney (chiar dacă momentan în beta) oferă, în numai 4 secunde, 4 imagini generate de o serie de cuvinte introduse în prompt. Viteza de realizare a reprezentărilor de arhitectură excedă, de cele mai multe ori, timpul alocat construcției conceptului. Or – de acord cu Marcelo Spina – o imagine (în arhitectură) nu ar trebui să existe doar pentru că există instrumentele care o generează.

 

Reprezentarea de arhitectură trebuie să rămână subsidiară unui set de convingeri a priori desenului, care să permită apoi utilizarea instrumentelor. Pe lângă funcția sa principală, aceea de incubator al ideilor, reprezentarea contemporană de arhitectură pare să se dezică de intenția generatoare: construirea (ceea ce creează o scindare demnă de dezbateri). Manfredo Tafuri i-a spus lui Peter Eisenman: „Trebuie să construiești, deoarece ideile neconstruite sunt pur și simplu idei neconstruite.” Sau nu? În #igloo209 dezbatem demersul contemporan al multiplelor tehnici, încercând să (re)definim relația dintre arhitectură și reprezentare.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0