Refuge, grădina planetară a NWLND

29 iunie 2023

Refuge, grădina planetară a NWLND

ARHITECTURĂ: NWLND Rogiers Vandeputte TEXT: Anda Zota FOTO: Johnny Umans

Despre grădini, Francis Bacon scria că „sunt cele mai pure plăceri umane”. Pentru el, grădina este o importantă formă de înviorare a spiritului uman, fără de care arhitectura devine doar o construcție grosolană. Celebrul său eseu, Of Gardens, trebuie citit după și în conjuncție cu Of Buildings: unul descrie grădina princiară, celălalt — palatul princiar. Aici, grădina și peisajul natural înconjurător reprezintă o experiență inseparabilă de casă, asemenea proiectului Refuge al arhitecților belgieni NWLND.

Natura a reprezentat întotdeauna un element de joncțiune între universul spiritual și cel fizic. Pentru Gilles Clément (grădinar, peisagist, botanist, entomolog, biolog și scriitor francez), „grădina planetară” este un mijloc de a considera ecologia ca fiind parte integrată a umanității. Filosofia sa se bazează pe principiile „grădinii în mișcare”: a face cât mai mult pentru, cât mai puțin împotriva, desigur, naturii. Scopul final al grădinii planetare este de a explora diversitatea fără a o distruge, perpetuând „mașina planetară” a umanității și asigurând atât existența grădinii, cât și a grădinarului. Grădina planetară este, așadar, o odă a biodiversității văzută în lumina globalizării.

Clément și-a început experimentele în grădina proprie din La Vallee, devenintă apoi subiect al cărții și explorărilor sale viitoare, ce au dat naștere unei întregi filosofii. Descrierea din carte a grădinii lui Clément mi-a oferit aceeași senzație precum imaginile ce urmează. Pavilionul roșiatic, poetic și subtil, pare, în ochi critici, a urmări principiile ecologice ale lui Clément. O arhitectură modestă, însă scenografică, deschisă și complementară naturii, își găsește loc înconjurată de grădină, favorizând viețuirea împotriva formei. Atât grădina, cât și arhitectura par a se dezvolta firesc, organic, aproape simbiotic. Grădina aici nu e nici abandonată, nici neîngrijită, ci se compune dintr-o colecție de intervenții care acompaniază natura, care o ghidează sau o îmbogățesc, dar care nu i se opun.

Construcția se așază în spatele curții unei case recent construite, unde peisajul natural s-a dezvoltat o perioadă fără intervenții. Pavilionul este amplasat în centrul grădinii, pe o axă dublă între casă și limitele terenului și e ridicat peste o plintă cu iz monumental, care separă senzorial mediul construit de cel natural — o separație, totuși, subtilă, care permite lejeritate în utilizare. Coaja de beton roșiatic propune un permanent dialog cu grădina, prinzând forme abstracte care par a reproduce un tipar de dezvoltare organică. Interiorul, moale și călduros, este ocrotit de exterior printr-o fereastră mare, glisantă, ce amintește de arhitectura casei. Un hortus conclusus (da, înseamnă grădină închisă) circular se decupează din placa ce acoperă pavilionul, decupând vegetația din peisajul construit și permițând luminii să pătrundă.

O grădină, reamintește Clément, presupune închidere, limitare, de-limitare. Iar pavilionul Refuge reprezintă, pentru mine, abordarea completă, holistică asupra grădinii. Dar poate fi scalabilă? A aplica principiile „grădinii planetare” la scară globală pare un gest paradoxal, însă nu face decât să lărgească limitele grădinii. Pornind de la o curte.

PROIECT: Refuge; AMPLASAMENT: Bonheiden, Belgia; SUPRAFAȚA CONSTRUITĂ: 126 mp; ARHITECTURĂ: NWLND Rogiers Vandeputte; STRUCTURĂ: Util; AMENAJARE PEISAGERĂ: Jeroen Provoost; FINALIZAT: 2021

Articol publicat în igloo #210 / rural-actual / octombrie – noiembrie 2022