„Colţuri de Bucureşti“ la Institutul Cultural Român

Luni, 9 decembrie 2013, de la ora 18.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) vor fi prezentate câteva „colţuri de Bucureşti“ – o colecţie de întâmplări povestite de iubitori ai Capitalei. Printre cei care i-au împărtăşit tânărului regizor Vlad Trandafir amintirile şi „păţaniile“ lor urbane se numără Adina Nanu, Neagu Djuvara, Dan C. Mihăilescu, Tiberiu Soare, Georgeta Filitti, Marius Constantinescu, Vintilă Mihăilescu, Paul Negoescu, Gabriel Sandu, Laura Marinescu, Romulus Bena, Andra Ilie, Simona Ghiţă şi Andrei Mateiu.

„Colţuri de Bucureşti” este un proiect video realizat de Vlad Trandafir, care îşi propune să scoată la lumină sentimentele bucureştenilor pentru locurile care definesc peisajul urban şi alcătuiesc fondul intim al oraşului.

Vlad Trandafir (n. 30 iunie 1981, Bucureşti), regizor şi scenarist, este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Luminy (2003, Marsilia, Franţa) şi al Facultăţii de Film, din cadrul UNATC „I.L.Caragiale” (2007). Filmele sale au fost selectate în peste 60 de festivaluri internationale (Viena, Cambridge, Sydney, Tricase, Drama, Atena, Teheran, Fribourg, Porto, Oxford, Belgrad, Sofia, Tallinn, Bratislava, Minsk, Amman etc). A scris şi regizat filme precum Datorie (2006, distins cu Premiul pentru cel mai bun film de ficţiune la Teheran), Sinopsis docu-dramă (2007, distins cu premiul PROCINEMA), Fabulosul destin al lui Toma Cuzin (2009, distins cu Marele Premiu la Best Film Festival) şi După-amiază în Drumul Taberei (2011). De asemenea, a regizat emisiunea „Profil, Poveste, Personaj” (2011, TVR Cultural). Este coscenarist al lungmetrajului O lună în Thailanda, regizat de Paul Negoescu.

„Colţuri de Bucureşti” a fost inclus în proiectul MARSEILLE-PROVENCE 2013, care i-a prilejuit, la începutul lunii octombrie 2013, şi prima proiecţie internaţională, în cadrul Muzeului de Artă Contemporană din Marsilia.

Prietenii sau necunoscuţii care se lasă înregistraţi de camera mea nu-şi scotocesc memoria pentru găsirea celui mai inedit colţ de Bucureşti. Nu despre obiective turistice e vorba, nu facem un inventar de locuri fermecătoare. Ci unul de întâmplări. De scurte istorii, ale fiecăruia, în legătură cu un loc din acest oraş.“ – Vlad Trandafir

Accesul publicului este liber.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0