fbpx

Renovări. Spre cel de-al treilea peisaj

TEXT: Deniz Otay FOTO: Dani Ghercă / MNAC

Într-o epocă fundamentată teoretic pe ideea de cunoaștere situată ca mod de cunoaștere subiectivă, prin prisma percepției subiectului concret și localizat, există o aplecare tot mai mare spre forarea așa-ziselor mici istorii.

În urmă cu aproape o sută de ani, Virginia Woolf se întreba de ce o zi obișnuită din viața unei femei nu era consemnată în istorie, din moment ce aceasta producea istorie. De ce faptul de a hrăni și culca la timp copiii nu făcea parte din marea istorie. Și, la rândul lor, tot mai mulți artiști și-au luat un angajament explicit politic – politicul, de altfel, transpare mereu în artă – de a scoate la suprafață prin lucrările lor genul acesta de episoade ale istoriilor neconsemnate.

 

Până pe 15 mai a.c., putem vizita o astfel de explorare – după cum chiar artistul și-a asumat-o – în expoziția Renovări a lui Șerban Savu, găzduită de Sala de Marmură a MNAC. O prezență subversivă într-un loc al grandorii indiferente față de scara umană. Într-o serie de lucrări în ulei pe lemn, respectiv pânză, mozaic ceramic, precum și o machetă, Savu explorează peisaje de regulă neimortalizate ale unei Românii postcomuniste, care se constituie ca o dezintegrare manifestă a trecutului – a clădirilor, a artei realist-socialiste, a unui mod de viață al oamenilor.

Lucrările surprind personaje proletare anonime, aflate în mare parte în spațiul liminal dintre urbanul funcțional și sălbatic; spațiul neglijat: clădiri în stare de degradare, o conductă stricată, o mănăstire abandonată, un sit arheologic înconjurat de muncitori, dar în care nimic nu pare afectat cu adevărat de prezența acestora. Mai mult decât niște simple rămășițe, odată scăpate de sub controlul activității umane, ele constituie teritorii cu un potențial infinit de reorganizare și regenerare – sau, așa cum le numește peisagistul și grădinarul-filosof Gilles Clément, cel de-al treilea peisaj. Iar aici avem în vedere un al treilea peisaj nu doar al speciilor, ci și al artefactelor umane, care, lăsate de izbeliște, ar putea dobândi noi semnificații în structuri de organizare – adevărate instalații – ce se sustrag funcționalului care are în centru omul.

 

Într-un interviu, Savu vorbește despre fascinația față de aceste unghiuri ieșite din sfera mainstream-ului, dobândită pe parcursul unei șederi la Veneția, de care s-a apropiat prin peisajele ei marginale, prin imaginea clădirilor în restaurare. Și care i-a resetat pictura. Putem presupune, așadar, că Veneția a fost o săgeată în timp până la aceste lucrări, care închid cercul realist-socialist prin care Savu a ilustrat ani buni, cu o evidentă nostalgie, viața muncitorească: dinspre o perioadă care prevedea un rol clar pentru lucrători, a căror existență era împărțită între muncă și șederile duminicale pe iarbă, până acum – sau aici –, un punct în care ei sunt prezenți în aceleași posturi ale muncii, însă apar ca surplus, aflați într-o evidentă imposibilitate de a aduce vreo schimbare peisajului, de a-l afecta.

Desculți sau cu mâinile în șold, posturi ale neputinței, par puși acolo, într-un al treilea peisaj, de altcineva, nu ca rezultat al voinței proprii. Și îți dau senzația că ar putea lipsi cu desăvârșire din cadru. Ceea ce, spre final, te întrebi dacă nu cumva se și încearcă în Șoseaua de centură, mozaicul care ilustrează silueta atât de incertă a unei fete pe șosea, încât ar putea fi doar o hologramă. Iar lumina nostalgic-aurie care îi însoțește personajele picturale nu pare să le aparțină acestora și nici măcar peisajului, ci, mai curând, privirii artistului. Lumina e artistul sau, mai bine zis, relația lui cu realitatea istorică care îi lasă în urmă pe acești oameni.


Putem spune, așadar, că Renovări și-a asumat, voit sau nu, o chestionare a durabilității – a omului; a artei lui – dacă îi va supraviețui ea sau nu și, dacă da, cum va fi reorganizată în peisaj, cum își va păstra caracterul de artă în lipsa unui privitor angajat; a forței vii a spațiului de a produce această reorganizare în moduri care par nu doar scăpate de sub control, ci și lipsite de orice aparentă funcționalitate. Însă tocmai aici, în astfel de spații nesupravegheate, ca într-un veritabil al treilea peisaj, varietatea viului este cea mai mare.

 

Articol publicat în Agenda din igloo #207 / aprilie-mai 2022 / Mobilitate

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0