Robert Tatin – ziditor de văzduh

Sunt locuri unde aerul se așază pe lucruri, adoptă forma și sufletul lor, devine stare.

O pădure de brazi nu are duhul unei păduri de fag. Dar pădurile de brazi au un duh al lor, din Alaska până în Carpaţi. Sunt și oameni care, atunci când construiesc, modelează, odată cu piatra, o atmosferă. Robert Tatin face parte dintre aceşti ziditori de văzduh.

Tatăl său, reprezentant comercial, a hotărât la un moment dat al vieții să devină circar. A lăsat catastifele și a pus în loc un manej.

Robert a crescut protejat de femeile din familie, dar și însoțit de râsul gros al femeii cu barbă și de bicepșii celui mai puternic om din lume. A devenit zugrav, a fost mobilizat în război, servindu-și țara pe Linia Maginot, cea care nu a apărat nimic, nici măcar vieți. După război, se aşază la Paris și devine ceramist. În atelierul său se perindă artiști proaspăt eliberați de realitate ­ Cocteau, Prévert, Dubuffet, Giacometti…

În 1950 pleacă într-o lungă călătorie prin America Latină, unde întâlnește un alt călător ceramist suprarealist care făcuse drumul invers, către Europa: Francisco Brennand. Francisco tocmai își construia o lume în pădurea nord-est-atlantică (nordestina), lângă Recife, oraș industrial din buza Amazoniei, nu departe de Olinda ­ splendoare de cultură colonială. Lumea lui ceramică era bântuită de lebede negre și de forme falice. Robert a plecat de acolo demiurg, hotărât să creeze și el o lume, bântuită însă de femei. Așa a fost întemeiată proprietatea de lângă Cossé-le-Vivien, astăzi muzeu.

Lumi diferite cu atmosfera palpabil similară, inconfundabilă. Acolo unde Francisco Brennand a visat duhurile Amazoniei, Robert Tatin a aruncat printre stele personajele marcante ale propriei vieți. Astăzi împărtășesc, fără îndoială, acelaşi nor și se bucură atunci când vreunul dintre rarii vizitatori ai lumilor lor paralele se înalță să-i salute.