România la cea de-a 12-a ediţie a Bienalei de la Veneţia
Cu cele mai tinere echipe din cadrul acestei ediţii a Bienalei, România a prezentat la Veneţia două proiecte îndrăzneţe, ce dezvăluie o înţelegere complexă şi originală a mesajului pe care arhitecta Kazuyo Sejima îl doreşte transmis vizitatorilor.
1:1
Comisar: Monica Morariu, Ministerul Culturii şi al Patrimoniului Naţional, România
Comisar adjunct: Alexandru Damian, Ioan Lucăcel
Curator: Tudor Vlăsceanu
Autori: Romina Grillo, Ciprian Răşoiu, Liviu Vasiu, Matei Vlăsceanu, Tudor Vlăsceanu
Colaborator: Dragoş Marcu
Interpretând tema Bienalei într-o manieră radicală, proiectul 1:1, realizat în Pavilionul României din zona Giardini, propune un obiect-spaţiu care trasează ferm două lumi. Cutia uriaşă din lemn vopsit în alb, ce reconstituie obiectiv şi abstract suprafaţa ce revine fiecărui locuitor din Bucureşti (94,4 mp), le permite vizitatorilor să experimenteze pe de o parte un spaţiu colectiv, exterior, animat şi profan, iar pe de altă parte un spaţiu privat, interior, calm, cu o atmosferă ce încurajează meditaţia. Comunicarea directă între cele două se realizează doar prin intermediul câtorva orificii, incitante din punct de vedere vizual pentru orice trecător.
Dincolo de ineditul esenţializării fiecărei situaţii, importantă este conştientizarea relaţiei dintre cele două tipuri de spaţii, relaţie definită de şi existentă tocmai prin Arhitectură, prin gestul unic al arhitectului. Pavilionul din acest an are ambiţia de a expune Spaţiul, atât în starea sa profană, fizică, dar şi în cea sacră, abstractă
Mai mult, ca orice spaţiu bazat pe o Idee, simplă şi puternică, are capacitatea de a suporta numeroase interpretări şi utilizări, dezvoltându-se din/prin interacţiunea cu utilizatorii (dovadă şi succesul de care s-a bucurat în primele zile ale Bienalei, când oamenii au stat la coadă pentru a intra în cutia albă). Proiectul chestionează fundamentele actului arhitectural, reuşind totodată să surprindă relaţia complexă dintre public şi privat, definitorie pentru existenţa urbană contemporană.
Depăşind o experienţă strict estetică, 1:1 îşi provoacă vizitatorii într-un experiment spaţial fizic şi senzorial, care le dezvăluie puterile modelatoare ale arhitecturii şi impactul acesteia în viaţa fiecărui individ. Prin onestitatea şi puterea discursului, se numără printre cele mai reuşite pavilioane ale acestei ediţii.
Superbia
Comisar: Monica Morariu
Vicecomisari: Alexandru Damian, Ioan Lucăcel
Curatori: Silviu Aldea, Tamas Sisak
Autori: Silviu Aldea, Marius Cătălin Moga, Laura Panait, Daniel Şerban, Camelia Sisak, Tamas Sisak, Areta Soare
Concept vizual şi producţie artistică: Radu Cioca
Design de obiect şi producţie artistică: Ilarie Pintea
Multimedia: Alina Bradu, Carlos Carmonamedina, Silviu Medeşan
Sunet: Teodora Vlad
Execuţie pantofi: Ionuţ Ţinţoc
Organizatori: Institutul Cultural Român (www.icr.ro), Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Afacerilor Externe, Uniunea Arhitecţilor din România
Cel de-al doilea pavilion al României la această ediţie a Bienalei are, pe lângă un concept curajos, meritul de a fi transformat galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia într-un spaţiu modern şi dinamic, profitând de amplasarea pe una dintre cele mai circulate străzi ale oraşului. Proiectul „Superbia” (mândrie <Lat.), realizat de un grup de tineri arhitecţi şi artişti din Cluj, aduce în atenţia vizitatorilor noua periferie românească, născută prin devorarea peisajelor peri-urbane, fără planificare şi infrastructură, dezvoltată excesiv şi aproape haotic sub încurajarea boomului imobiliar. Expoziţia ia forma unor instalaţii complementare, puternice vizual, care vorbesc despre nevoia de individualitate, transpusă în imaginea casei ideale, despre confort şi intimitate ca scopuri (greu) de atins, chestionând raporturile spaţiale interior-exterior în noile suburbii româneşti. Pământul negru adus în galerie şi (aparent) lăsat să acapareze o parte din spaţiu, urcând şi pe geamuri, este elementul care valorifică noul spaţiu amenajat. Totodată, mesajul pe care îl transmite capătă intensitate tocmai prin contrapunerea şi dialogul cu o serie de obiecte cu individualităţi şi valori diferite: elemente sculpturale ce fac trimitere la ipostaze arhitecturale puriste sau obiecte banale de recuzită din viaţa cotidiană, care prin supravalorizare capătă accente stranii sau absurde.
