Rurban

IMG_2761

Dihotomia urban–rural trădează nu numai o schismă teritorială, ci și o feudă ideologică milenară. Prima începe cu trasarea limi­telor orașului de către carul cu boi la etrusci sau romani, continuă cu fortificațiile medievale și se dizolvă în varii forme mai poroase precum centurile verzi, autostrăzile de centură și alte foi de ceapă ale orașului contemporan. A doua se ascunde în fiecare pliu social și comportament individual, de la organizarea ierarhiilor locale la acțiunea politică și producția literară. De-o parte sunt Wordsworth, Rousseau, Coșbuc, Vlahuță, Blaga, Ebenezer Howard, jiletcile galbene. De alta sunt Baudelaire, Brecht, Pessoa, Calvino, generația beatnik, Sebastian, Cărtărescu, Weber, Le Corbusier, și, dacă vreți, Marx, care deplânge „idioțenia vieții rurale” marcate de „resemnare, eșec, sinucidere, nebunie și excentricitate grotescă”.

Grotescă este de fapt polarizarea excesivă operată adesea între sat și oraș, mai ales în formele sale normative, care îl idealizează pe unul și-l glorifică pe altul. Grotescă este și obliterarea sau intoleranța manifestărilor dialectice precum suburbiile, cartierele dormitor, zonele industriale, sau informalele și spectaculoasele mahalele, favele, baraco poleis. Spațiul articolului nu permite o discuție a tratamentului tuturor acestor forme de dialog între oraș și sat, dar mă agăț aici de spațiul „rurban”. Spre deosebire de celelalte, rurbanul nu se vrea, după cum îl trădează numele, nici măcar o formă în sine, ci o sinteză.

Sociologul american de origine rusă Pitirim Sorokin folosește cuvântul „rurbanizare” în 1929 și-l atribuie lui Charles Josiah Galpin, părintele sociologiei agrare, care l-ar fi utilizat cel puțin un deceniu mai devreme. În 1949, Talcott Parsons dezvolta ideea „rurbanizării”, definind-o ca spațiu socio-geografic rural în care stilurile și nivelul de viață s-au schimbat atât de mult, încât seamănă cu cele din localitățile urbane. Asta s-ar datora fie expansiunii urbane, fie migrației rurale și fenomenelor asociate – acumularea de capital datorită remitențelor și expunerea la ideile și stilurile de viață urbane.

Pentru a ilustra cum diferă, empiric vorbind, rurbanizarea lui Parsons de urbanizarea propriu-zisă, ne putem gândi la satele românești cu flux migratoriu intens și remitențe generoase, unde însă emanciparea economică și socială este de formă și mult mai puțin de fond. Casele se măresc, se înmulțesc, autoturismele se schimbă, stilurile de viață de asemenea, dar satul în sine nu face saltul către urbanizare economică sau infrastructurală.

În sens operațional, termenul n-a fost preluat până mai recent, când a fost reinventat practic ca și categorie funcțională sau de zonificare, care aplatizează sau, mai bine zis, ignoră nuanțele sociologice. Astfel, majoritatea documentelor si definițiilor oficiale folosesc noțiunea pentru a desemna o zonă predilect urban-rezidențială, unde este permisă și agricultura. Deseori, astfel de zone sunt asociate cu dorința de a cultiva capital social, rezi­liență, autosuficiență etc. O interpretare ușor diferită este pre­zentă în dicționarele de afaceri/drept, unde rurbanul reprezintă noua dezvoltare a terenurilor dintre o zonă rurală și marginea zonei suburbane care a fost deja dezvoltată.

IMG_2758

În Europa, termenul rurban se mai referă și la interacțiunea dintre rural și urban sau la formele de cooperare sau parteneriat care le susțin. De exemplu programul RURBAN pentru dezvoltare durabilă urban-rurală, convenit de Parlamentul European în 2010 și administrat de Comisia Europeană, urmărea eficientizarea inițiativelor urbane-rurale, promovarea guvernanței teritoriale pe mai multe niveluri și identificarea rolului potențial al parteneriatului urban-rural pentru îmbunătățirea competitivității regionale și a guvernanței regionale. Din păcate, programul s-a concentrat pe țările vestice, deși Europa Centrală și de Est are o nevoie disperată de a restabili dialectica urban-rural.

În Romania, rurbanul este un spațiu geografico-social în care stilurile și standardele de viață se aseamănă mai mult orașelor din țările vestice în care lucrează sătenii. În loc să vorbim de coope­rare, vorbim de o schismă totală între sate și orașe. Aici, predo­minanta migrației din sate către exterior asupra migrației interne, de la sat către oraș, face ca zonele rurale să se dezvolte într-o direcție paralelă, mai degrabă decât complementară, cu cele urbane. Ele nu mai sunt sate, dar nici nu evoluează către urbanizare în coerență cu capacitățile și prioritățile regiunii în care se află. Rezultatele catastrofale pentru alimentație se văd deja în starea de sănătate a populației, dar și în mobilitate, dezechilibrul între cererea și oferta de produse și servicii, în clivajele culturale și politice. Rurbanul ar putea fi o soluție, în primul rând la problema alimentației. Lăsat la voia întâmplării, nu va întârzia să fie o problemă.

Material publicat în igloo 192_Rural

cover 192