Săli de concerte
Programul sălilor de concerte implică o utilizare publică relativ restrânsă, şi anume doar pe parcursul reprezentaţiilor sau evenimentelor desfăşurate în interiorul acestora. Astfel, devin clădiri reprezentative pentru oraş, fiind în general repere cunoscute de către locuitori sau vizitatori doar din exterior, ale căror interioare rămân însă străine majorităţii. În prezent, se mizează pe deschiderea către public, pe crearea unui spaţiu de socializare şi de interacţiune, care să modifice percepţia, clişeul stabilit în mentalul colectiv.
Complexitatea acestor programe arhitecturale derivă pe de-o parte din amploarea lor, iar pe de altă parte din contrângerile tehnice impuse de necesităţile legate de vizibilitate şi acustică. Exemplele ce urmează vor fi diferite atât ca funcţiune principală (de la săli de concerte de muzică clasică sau de operă până la săli de concerte rock), cât şi ca dimensiune, fiind urmărit de fiecare dată modul în care acestea se articulează cu oraşul.
Un proiect recent deosebit de interesant este cel pentru Filarmonica Elbe, care va fi construită (2010) în zona portuară a Hamburgului, peste un depozit aparţinând arhitecturii industriale a anilor ‘60. Este prevăzută păstrarea structurii şi aspectului exterior ale depozitelor ce vor deveni parcări. Peste acestea se va ridica noua construcţie a cărei formă poate sugera fie valurile, fie pânzele vapoarelor. Zona de intersecţie dintre partea existentă şi cea nouă va constitui un spaţiu public generos, o terasă, de unde se poate admira râul Elba şi silueta oraşului. Filarmonica va face parte dintr-un complex ce include apartamente, hotel şi comerţ, care, alături de alte noi facilităţi precum Centrul de Ştiinţe Marine, un Acvariu, complexul 3d Imax va deveni un nou centru de interes al oraşului, la sud de Elba.
Situaţii similare se regăsesc şi la Copenhaga şi Amsterdam. Opera din Copenhaga face parte dintr-un proiect de dezvoltare a zonei portuare, ce cuprinde noi spaţii rezidenţiale şi comerciale. Silueta monumentală ocupă un loc privilegiat, fiind vizibilă de la distanţă. Transparenţa anvelopantei face ca ea să devină un adevărat semnal luminos pe timpul nopţii, când acest efect este potenţat şi de prezenţa apei. Acoperişul amplu, sub care sunt grupate toate funcţiunile iese în consolă peste o piaţetă publică în apropierea apei.
Aceste elemente le putem regăsi şi la Muziekgebouw din Amsterdam, unde spaţiul public deschis către apă se continuă în interior cu foyerul sălilor de concert.
Toate aceste proiecte menţionate fac parte din diverse strategii de dezvoltare a zonelor portuare, generate de nevoia reutilizării acestora, precum şi de intenţia creării unei bune legături între oraş şi apă.
Un alt proiect ce a făcut parte dintr-o strategie de articulare a ţesutului urban a fost „Auditorium-ul Parco della Musica” din Roma, prin care s-a încercat stabilirea unei legături între dealul Parioli şi Satul Olimpic. Cele trei săli de concerte, adăpostite de volume independente, se grupează în jurul unui amfiteatru în aer liber. Spaţiul public astfel rezultat este amenajat pentru diferite activităţi precum reprezentaţii sau patinaj în timpul iernii.
Dacă la Roma clădirile sunt configurate astfel încât să creeze un spaţiu public, la Porto şi la Luxemburg volumele sculpturale independente sunt amplasate în interiorul pieţelor.
Astfel, „Casa da Musica” din Porto nu este inclusă în frontul construit al pieţii Boavista, ci este creată o nouă piaţă în care clădirea devine un monument autonom, la intersecţia dintre nou şi vechi, dintre două tipologii urbane diferite. Volumul este perceput ca un monolit faţetat, ce se diferenţiază radical de arhitectura înconjurătoare. Prin intermediul golurilor din faţadă sunt vizibile din exterior funcţiunile interne şi, în acelaşi timp, din interior este vizibil oraşul, devenind prezent în sălile de concerte. Deşi pare introvertită, permiţând doar acest dialog controlat prin intermediul decupajelor, clădirea poate fi traversată de către oricine, sporindu-i astfel valoarea publică în cadrul oraşului.
La Filarmonica din Luxemburg, intenţia a fost de a crea dintr-o simplă intersecţie de bulevarde, o piaţă publică, în centrul zonei contemporane a oraşului. Dorinţa arhitectului (Christian de Portzamparc) a fost de a o separa de clădirile de birouri din jur prin plantarea unor arbori care să creeze un loc „iniţiatic”, de trecere. Acest lucru nu a fost posibil, fiind insuficient spaţiu, dar ideea a fost adaptată sub forma unei faţade minimaliste înconjurate de benzi verticale care funcţionează ca un filtru, ce permit să se vadă interiorul colorat al foyerului doar din anumite unghiuri.
Vorbind despre săli de concerte nu putem omite Filarmonica din Los Angeles, a cărei imagine puternică, opera lui Frank O. Gehry, se remarcă printre zgârie-norii din jur. După Filarmonica din Berlin, este poate sala de concerte cea mai provocatoare ce a chestionat relaţia stabilită între orchestră, audienţă şi spaţiu. În proiectul său a fost inspirat de Filarmonica din Berlin, care fascinează şi stârneşte în continuare admiraţia multor arhitecţi. Gehry însuşi spunea: „there’s this human feeling in it. It engaged you. It encouraged talk. It was the first time I experienced that in a concert hall.”
După Filarmonica din Los Angeles şi cea din Berlin, devenite deja repere în arhitectură, o nouă provocare ar putea fi noua Filarmonică a Parisului, aflată încă în faza de proiect. Amplasamentul propus este lângă parcul La Villette şi bulevardul Périphérique. Intenţia arhitectului Jean Nouvel este de a se integra în contextul existent, de a crea o legătură cu Cité de la Musique şi cu parcul, de a realiza un spaţiu public ce va continua şi pe terasa circulabilă a clădirii. Astfel, se va contura o adevărată zonă dedicată muzicii, fiind situată în vecinătatea Cité de la Musique, care deja conţine o sală de concerte, un muzeu al muzicii, un centru educaţional, o bibliotecă şi o mediatecă.
Tot în apropiere, în parcul La Villette, se află şi Le Zenith, care a fost conceput ca o construcţie temporară pentru concerte rock. Succesul său este dovedit de faptul că funcţionează în continuare, la 24 de ani de la deschiderea sa, şi a devenit un concept susţinut de Ministerul Culturii, un program arhitectural aparte. De atunci s-au mai deschis încă 14 săli Zenith în întreaga Franţă, ultimal inaugurat, în 2007, fiind din Limoges, proiectată de Bernanard Tschumi. La începutul acestui an, se va deschide cea din Strasbourg.
Relaţia dintre oraş şi sălile de concerte poate merge până la o suprapunere totală prin scenele temporare din oraşe, care transformă pieţele în locuri pentru spectacole, moment în care faţadele clădirilor devin decor.
Explicaţii foto:
1. Opera din Copenhaga, arhitect: Henning Larsen Architects. Foto: Adam Mørk © Henning Larsen Architects.
2. Auditorium Parco della Musica, Roma, arhitect: Renzo Piano. Foto: © Ippoliti Aldo
3. Filarmonica Elbe, Hamburg, arhitect: Herzog& de Meuron. Foto: © Herzog & de Meuron.
4. Filarmonica Walt Disney din Los Angeles, arhitect: Frank O. Gehry. Foto: © Federico Zignani.
5. Casa da Musica, Porto, arhitect: Rem Koolhaas OMA. Foto: © Christian Richters.
6. Filarmonica din Luxemburg, arhitect: Christian de Portzamparc. Foto: © Wade Zimmerman.
7. Muziekgebouw, Amsterdam, arhitect: 3XN Architects. Foto: © Monica Sebestyen.
8. Le Zenith, Limoges, arhitect: Bernard Tschumi Architects. Foto: © Peter Mauss/ ESTO