Scriitorul Ciprian Măceşaru se întâlneşte cu cititorii la Schimb de Cărţi Bucureşti
Duminică, 27 aprilie, de la ora 15:00, în ceainăria La Un Ceai (Str. Luigi Cazzavillan nr. 25), scriitorul Ciprian Măceşaru va participa la ediţia din aprilie a întâlnirilor Schimb de Cărţi organizate de bookblog.ro.
În atmosfera prietenoasă a întâlnirii, Ciprian Măceşaru va citi câteva texte, printre care şi fragmente din cea mai recentă carte a sa, romanul „Portbagaj”, proaspăt apărut la Editura Trei. Momentul de lectură va fi urmat de o serie de întrebări din partea cititorilor prezenţi, iar cei mai activi şi curioşi dintre ei vor fi recompensaţi cu o carte cu autograf.
Intrarea la eveniment este liberă. Schimbul de cărţi nu este obligatoriu (puteţi participa fără să aduceţi o carte la schimb) şi nici permanent (vă puteţi retrage cărţile din circuitul Schimb de Cărţi atunci când doriţi).
Aici găsiţi mai multe detalii şi evenimentul pe Facebook.
Ciprian Măceşaru (37 de ani) s-a născut la Câmpina.
Primul om de cultură pe care l-a admirat a fost N. Grigorescu. Haşdeu şi fantoma Iuliei l-au îngrozit. Jebeleanu l-a lăsat rece. În liceu a cântat thrash metal pe versuri de Bacovia. A lucrat ca desenator de animaţie (cea mai frumoasă slujbă pe care a avut-o vreodată), vânzător, responsabil de librării, PR Manager al revistei Şapte Seri. A fondat revista bucureşteană Accente. A publicat în reviste din România şi străinătate. În Irlanda a fost inclus într-o antologie de poezie. A publicat mai multe cărţi de poezie, un volum de interviuri, un jurnal cultural şi un roman.
Schimb de Cărţi este un proiect bookblog.ro care se desfăşoară de cinci ani în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară (Galaţi, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Oradea, Suceava). Acest proiect susţine lectura printr-o serie de întâlniri lunare în cadrul cărora cititorii pot face schimb de cărţi între ei şi pot discuta, într-un cadru cât mai liber şi cât mai puţin rigid, despre cărţi, autori sau edituri. Intrarea este liberă şi oricine poate participa.
Schimb de Cărţi este un proiect în continuă dezvoltare, aşa încât cei care doresc să aducă întâlnirile Schimb de Cărţi în oraşul lor pot trimite un mail la adresa andreea@bookblog.ro pentru mai multe detalii.