Sibiu – Capitală Culturală Europeană în 2007. Transformările oraşului

Propunerea de construire a unui mall în imediata vecinătate a centrului istoric din Sibiu, deja propus pentru înscrierea pe Lista Patrimoniului Mondial, a stârnit numeroase discuţii şi controverse. Mulţi au semnat manifestul împotriva acestei construcţii, alţii au susţinut proiectul, afirmând necesitatea dezvoltării oraşului şi pe o linie nouă, modernă.

Anchetă realizată pentru igloo de Viorica Buică
Foto: Viorica Buică, Ştefania Romaşcan

La sfârşitul lunii februarie, o nouă întrunire a Comisiei de specialitate va stabili modul în care va fi implementat proiectul în structura deja existentă a oraşului, urmărind relaţionările cu celelalte zone, în special cu centrul istoric. Am considerat potrivit să pornim de la acest subiect pentru a deschide o dezbatere despre starea actuală a arhitecturii în oraşul Sibiu, despre modul în care trebuie privită şi susţinută dezvoltarea unui oraş care se pregăteşte să devină în 2007 Capitală Culturală Europeană.

Sergiu Nistor, conf. dr. arhitect, Comisar pentru programul Sibiu – capitală culturală europeană 2007, Preşedinte al Comitetului Român ICOMOS

Unul dintre argumentele Sibiului la nominalizarea sa drept Capitală Culturală Europeană a anului 2007 alături de Luxemburg şi Marea Regiune, a fost şi autenticitatea spaţiului urban, potenţialul acestuia de a fi locul unor manifestări artistice cărora, prin patrimoniul său arhitectural, să le dea un plus de atractivitate şi calitate.
Unul dintre actorii anului 2007 (alături de cei umani) este fără îndoială centrul istoric, oraşul însuşi, monumentele istorice, patrimoniul şi creaţia arhitecturală contemporană a Sibiului.
Dacă vorbim de anul 2007 nu putem face abstracţie de faptul că în acelaşi an ne aşteptăm la validarea de către Comitetul Patrimoniului Mondial a propunerii de înscriere pe Lista Patrimoniului Mondial a ansamblului istoric central al oraşului, cuprins în interiorul celei de-a V-a centuri de fortificaţii.
Prin urmare, orice analiză a felului în care se pregăteşte acum Sibiul pentru 2007 precum şi orice acţiune trebuie să ia în considerare atât nevoia de nou, de creativ, proprie capitalelor culturale europene, cât şi responsabilitatea pentru păstrarea patrimoniului arhitectural al oraşului (a se vedea cazul Graz, cu insula de pe râul Mur, sau pavilionul Libeskind de la Cork, ori podul Rio-Antirio de la Patras ce este unul dintre elementele de identitate vizuală a capitalei culturale de anul acesta).
Faptul că un oraş devine capitală culturală europeană îl marchează, spun studiile de specialitate (Palmer/ Rae, „European Cities and Capitals of Culture”, Study Prepared for the European Commission), mai mult decât dacă este gazda unui mare târg internaţional şi aproape tot atât cât dacă ar fi desemnat loc al olimpiadelor. Numai faptul că investiţiile publice au variat între circa 8 milioane de euro (Bologna) şi 232 milioane de euro (Thessaloniki) cu o medie pe undeva pe la 150 milioane de euro arată că autorităţile privesc anul capitalei culturale ca pe o oportunitate de a demara programe edilitare importante. Unii renovează aeroporturi (Thessaloniki), gări (Weimar) sau dezvoltă infrastructura rutieră (Santiago, Brugge). Alţii au investit în noi instituţii culturale (Cork – Galerie de artă modernă, Avignon – idem, Graz – Muzeul Copiilor şi sală de concerte, Luxembourg – Forum Casino pentru arta contemporană etc.) şi majoritatea au întreprins lucrări de reabilitare a cartierelor istorice (Bologna, Porto, Weimar, Genova) sau restaurare a patrimoniului arhitectural (Genova – Palazzo Rolli, Bologna – Biblioteca Borsa, Lille – Hospice Comptesse). Aproape toate oraşele capitale culturale europene au avut fie proiecte de reabilitare a spaţiilor urbane, pieţe, pietonale, fie de reabilitare a spaţiilor verzi – parcuri şi grădini – şi de iluminat public (Cork, Porto, Praga, Avignon).
Toate aceste investiţii au atras sau şi-au făcut posibilă prezenţa unui număr sporit de vizitatori în anul capitalei culturale: la Graz, de exemplu, insula de pe râul Mur a atras circa un milion de vizitatori din cei 2,7 milioane care au vizitat oraşul în 2003. Numărul vizitatorilor este foarte mare în anul capitalei culturale; el s-a aflat între 1,3 milioane (Porto) şi aproape 7 milioane (Copenhaga).
Sibiul nu face excepţie de la aceste caracteristici: se derulează un program de reabilitare a spaţiilor urbane (repavarea şi introducerea iluminatului arhitectural în pieţele Mare, Mică şi Huet, a Gării, str. Nicolae Bălcescu), din aprilie 2006 va începe restaurarea faţadelor, gangurilor şi curţilor interioare a unui număr de circa 50 de imobile din centrul istoric, iar în exteriorul centrului sunt investiţii de realizare a centurii ocolitoare şi de reabilitare a aeroportului. Muzeul Brukenthal este şi el în lucrări de eliminare a umidităţii şi restaurare a curţilor interioare, iar sediul nou al Bibliotecii ASTRA este în şantier (o structură existentă trebuie să primească această nouă destinaţie). În parcul „Sub Arini” se prevede un proiect de reabilitare a vegetaţiei şi de amenajare de „folii”.
Din punctul de vedere al infrastructurii turistice, sunt în construcţie trei hoteluri şi mai multe pensiuni, care vor aduce capacitatea de cazare a oraşului la aproape 3 000 locuri. Un nou sistem de ghidare a traficului auto şi turistic va fi dat în funcţiune până la sfârşitul acestui an.
La întrebarea „Va fi Sibiul după 2007 altfel decât cel de astăzi?” răspunsul este uşor de dat: Da, multe lucruri se vor schimba în aspectul şi în viaţa oraşului. Marea provocare stă însă în caracterul schimbărilor, în capacitatea lor de a fi pozitive şi durabile. Pentru că Sibiul este un organism viu şi trebuie să recunoaştem că orice proces guvernat de oameni este supus şi greşelii, nu este asigurat împotriva eşecului.
Un ochi critic poate descoperi uşor că arhitectura contemporană a Sibiului, covârşitoarea majoritate a intervenţiilor de după 1990 nu au calitatea realizărilor trecutului. Nu pot decât să sper că faţada noului hotel din spatele actualei primării va fi mai puţin „internaţională” decât cea văzută de curând într-o prezentare a unor colegi arhitecţi din Sibiu. Sediile instituţiilor financiare din Sibiu sunt în marea lor majoritate mostre de mediocritate scumpă. Cineva a renovat Prefectura cu nuanţe astrale. Un important birou de arhitectură a „desenat” noua faţă a Bibliotecii ASTRA în maniera sediilor FPS-urilor anilor 1990, şi ele epigoni ale designului anilor ’80.
Restaurările din Sibiu sunt, prin natura şi valorile locului, unele dintre cele mai importante din ţară. Biserica Evanghelică C.A. Sf. Maria, Casa Altenberger, sau, în ultima perioadă Casa Artelor, Casa Hermes şi Casa Luxemburg sunt repere ale profesiei de restaurator. Cu toate acestea, numărul restaurărilor curente produse de restauratori sibieni rămâne încă redus. La începutul programului Sibiu, am constatat că, în afară de două imobile (Piaţa Mică 22, sediul Colegiului de arhitectură „Ion Mincu”) şi Biserica Azilului, nu existau documentaţii tehnice ale unor construcţii sibiene pentru a fi demarate şantiere de restaurare. Dincolo de succese tehnice, un ochi atent vede pe de altă parte şi suprafaţa sticloasă a acoperişului Bisericii Romano-Catolice, acoperită de ţigle nepatinate, că nivelul de călcare a Pieţei Mari a fost prost calculat astfel încât astăzi el acoperă circa 10 cm de profilatură a soclului Palatului Brukenthal, după cum cărămizile zidurilor de sprijin ale străzii Ocnei, sub Podul Minciunilor şi la pasajul Scărilor, poartă mărturia eflorescenţelor saline prost controlate.
Sibiul şi-a păstrat în bună măsură patrimoniul construit, pentru că, în perioada socialismului, investiţiile „edilitare” l-au ocolit. Nici imediat după 1990 nu s-a construit mult în centrul istoric ori în imediata sa apropiere. Astăzi însă suntem în faza în care „banii vin”. Eforturile biroului GTZ (Agenţia germană de cooperare tehnică internaţională) de a elimina tâmplăriile PVC din centrul istoric sper să nu fie ruinate de noi ferestre, vitrine şi uşi fără legătură cu tradiţia construcţiilor istorice. Eforturile Primăriei de gestiune şi calmare a traficului în centrul istoric sper să nu fie contrazise de investiţii în buza cetăţii, care nu-şi prevăd necesarul de parcaje şi chiar suplimente pentru degajarea parcărilor la buza trotuarului. Autenticitatea ansamblului istoric central creat organic, treptat, în 600 de ani poate fi pusă în cauză în numai 2-3 ani cât durează ridicarea unor „buildinguri” (Este de amintit cazul Köln-ului unde Comitetul Patrimoniului Mondial a atenţionat că ridicarea a două turnuri pune în pericol autenticitatea sitului Patrimoniu Mondial al Catedralei). Dacă propusa structură tensilă de pe amplasamentul Cazarmei 90 nu-şi va găsi o expresie contemporană de calitate, este posibil ca oamenii să o vadă drept „Cortul lui…”, cu toate conotaţiile peiorative ale termenului. În loc să fie contribuţii de calitate a contemporaneităţii, investiţiile capitalei culturale pot apărea ca o improvizaţie politicianistă cu efecte devastatoare asupra imaginii urbane.
Sibiul se pregăteşte de 2007. Dar Sibiul se pregăteşte şi de „după 2007”. Care este soarta arhitecturii şi a urbanismului contemporan într-un oraş istoric de importanţa Sibiului? Această întrebare şi-o pun o serie de proiecte propuse Capitalei Culturale 2007 de către Uniunea Arhitecţilor din România, Asociaţia pentru Tranziţie Urbană, Fundaţia Arhitext Design. Nu pot decât să le urez succes şi să aştept realizarea acestora.

Szabolcs Guttmann, arhitect-şef al Primăriei, Municipiului Sibiu

Sinteza problemelor şi a intervenţiilor propuse în operaţiunea de reabilitare şi restructurare urbană din zona centru nou Sibiu din anul 2006, conform documentaţiei PUZ – Proiect Urbanistic Zonal Piaţa Unirii şi Piaţa Teatrului, cu privire la punerea în valoare a Bastionului Turnul Porţii Cisnădiei ca „Piaţa Capitalei Culturale Europene 2007”.
Delimitarea spaţială a zonei:
Pe direcţia NV – SE: Piaţa Unirii, între str. Andrei Şaguna şi str. General Milea • Pe direcţia SV – NE: intersecţia cu Str. Zaharia Boiu, Bulevardul Corneliu Coposu, până la str. Berăriei, cu alveola Piaţa Teatrului • Limita spre NV: Hotelul Bulevard, Parcul ASTRA, accesul în str. Nicolae Bălcescu – pietonal centru istoric • Limita spre SE: Hotel Continental, Magazinul Dumbrava, str. Dobrun • Limita spre SV: Bulevardul Victoriei – actuala Primărie –, str. Zaharia Boiu – clădirea în construcţie -, Casa de Cultură a Sindicatelor şi Hotelul Continental • Limita spre NE: Bastionul Porţii Cisnădiei – Parcare „Cazarma 90” –, str. Berăriei.
Situaţia existentă:
Centrul nou din Sibiu a ajuns, din pricina unei evoluţii urbanistice confuze a ultimilor treizeci de ani, într-o configuraţie destructurată şi fără caracter, chiar în zona de „vestibul” a centrului istoric. Catalizatorul compoziţional urban în această zonă este Bastionul Porţii Cisnădiei din secolul al XVII-lea, dezvoltat într-o mare cazarmă cu subsol parter şi două etaje în secolul al XVIII-lea şi anihilat de decizia ceauşistă în anul 1986, cu gândul înlocuirii cu un nou centru politic administrativ de 15 etaje… De atunci, platforma bastionară are funcţiunea de parcare-auto publică, exceptând momentele de sărbătoare, când devine scena „orăşelului copiilor”…
Anturajul extra-muros, în jurul bastionului, evoluează de la bălţile artificiale medievale înspre grădini şi parcuri, cu o amenajare mai riguroasă din secolul al XIX-lea, mai ales pe aliniamentul zidurilor de fortificaţii. Clădirile publice apar cu ocazia restructurării zonei datorită desfiinţării turnului de poartă şi a zidurilor adiacente de fortificaţii începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Astfel se conturează o insulă urbană compactă spre nord-vest, cu actualul hotel Bulevard, Spitalul de copii şi Biblioteca Astra.
Spre sud-vest, acest elan urbanistic este preluat în anii ’70, când a fost construit Hotelul Continental, respectiv Casa de Cultură a Sindicatelor, într-un concept modernist. Pe partea opusă a acestui nou spaţiu urban, în anii ’80 este realizat un front compact de imobile, Casa de Modă, Magazinul Dumbrava – dar deja cu un concept post-modernist incipient.
Actualul Teatru Naţional „Radu Stanca” este o mărturie „vie” a primului cinematograf interbelic transformat în 1948 în teatru, forţat de împrejurările nefaste ale incendiului din Sala Thalia, unde a funcţionat începând din anii 1788… Anturajul acestui „nou” teatru a rămas până astăzi o improvizaţie de corpuri parazitare ce deservesc anexele de depozitare şi atelierele pentru recuzite…
Noile cerinţe urbanistice: realizarea unei coerenţe spaţiale cu o imagine urbană controlată, structurarea circulaţiei pietonale şi auto, dirijarea atenţiei spre „Poarta” Centrului Istoric, realizarea unui nou teatru – în adiacenţa celui existent, integrat într-un flux pietonal atractiv –, soluţionarea parcărilor de autoturisme necesare pentru această zonă, în corelare cu liniştirea traficului din centrul istoric.
Propuneri concrete privind restructurarea spaţială: realizarea unui front arhitectural controlat dinspre latura de sud-est a pieţii, pe aliniamentul bulevardului Corneliu Coposu, de la intersecţia străzii Berăriei până la strada Zaharia Boiu; transformarea spaţiilor publice existente, necontrolate din punct de vedere urbanistic, în spaţii utile zonei, cu funcţiuni publice, cu caracter cultural, comercial şi servicii.
Propuneri concrete privind restructurarea circulaţiei: eliminarea parcărilor auto existente de pe platforma Bastionului Porţii Cisnădiei, în vederea transformării acestui spaţiu în „Piaţa Capitalei Culturale Europene 2007”, articularea acestui spaţiu de centrul istoric şi de extra-muros, prin circulaţii pietonale adecvate, amplasarea unui cort-pavilion multifuncţional cultural şi reamplasarea într-o formulă contemporană a Turnului Porţii Cisnădiei ca simbol al cetăţii culturale în 2007; realizarea unor amenajări peisagere unitare între Parcul Astra Bastion şi Zwingerul existent ca şi traseu cultural între Biblioteca ASTRA, Piaţa Capitalei Culturale Europene 2007, Filarmonica de Stat – Sala Thalia, Muzeul de Ştiinţe Naturale; utilizarea acoperişurilor de la noile construcţii în sistem de terase circulabile cu amenajări de grădini suspendate şi cu funcţiuni complementare cultural-turistice-sportive, cum ar fi scene pentru minispectacole, infoturism cu explicarea panoramei asupra Centrului Istoric, respectiv a cadrului natural cu panorama munţilor Făgăraş, piste pentru patine cu role (vara), patinoar (iarna) etc.; realizarea unui pasaj pietonal denivelat, suprateran, la nivelul Bastionului Porţii Cisnădiei peste bulevardul Coposu şi Piaţa Unirii, în vederea legării tuturor funcţiunilor publice pe acest traseu, fără conflicte de intersecţii cu arterele rutiere; realizarea parcărilor necesare zonei pe amplasamentele disponibile în acest sens, cum ar fi: în subsolurile noilor construcţii, – minimum două niveluri –, multietajate subteran, în faţa actualului Hotel Bulevard, respectiv în zona bulevardului Victoriei în faţa actualei Primării, special amenajat, într-un corp distinct, sub şi suprateran, în spatele Casei de Cultură a Sindicatelor.
Prin realizarea acestor deziderate putem avea un nou centru adecvat Sibiului, atât din punct de vedere urbanistic, cât şi din punct de vedere arhitectural-funcţional. Credem că „liantul” între teatru şi Piaţa „Capitalei Culturale Europene 2007” în Sibiu poate să realizeze cu succes o suită de galerii comerciale combinate cu funcţiuni conexe de tip mall (gen „Iulius mall” Timişoara). Centrul Istoric poate să beneficieze astfel nu numai de o nouă siluetă redobândită de pe terasele circulabile ale noului centru comercial, dar şi de descongestionarea arterei comerciale de presiunile sediilor bancare si a telemobilelor. Oraşul poate să renască doar printr-o sinergie optimă între vechi şi nou. Managementul centrului istoric are nevoie de o centură coerentă de funcţiuni complementare în inelul zonei de protecţie a centrului istoric. Astfel, Piaţa Gării şi Piaţa „Capitalei Culturale Europene 2007” sunt polii dinspre est şi vest, ce pot regenera fluxul civilizat al vizitatorilor şi care pot reprezenta adecvat anticamerele unui centru istoric cu candidatura depusă pentru acceptarea în valorile Patrimoniului Mondial.

Peter Derer, arhitect

Evenimentele din decembrie 1989, oricum s-ar numi, au condus la efecte notabile în toate domeniile existenţei. Ar trebui deci ca şi în producţia de arhitectură, pe măsură ce inerţiile dispar, să apară un sistem mai avansat de valori. Este vorba de sistemul axiologic rezultat din integrarea tuturor componentelor, de la valoarea terenului până la calitatea obiectului proiectat pentru el. Cu alte cuvinte, într-o zonă importantă din oraş, favorizată de prezenţa unor instituţii de rang, avantajoasă ca vad şi concentrare de servicii, unde există toate utilităţile şi costul terenului este maxim, să intervină destinaţia adecvată şi să se producă acel obiect care este pe măsura amplasamentului. (În principiu, destinaţia comercială se poate adapta oricărei locaţii. Există însă condiţia de vad, valabilă atât pentru „mall”, cât şi pentru vecinătăţi. Destui specialişti apreciază că prezenţa unui „mall” va afecta negativ atât rostul magazinului universal, cât şi existenţa micului comerţ din centrul vechi.) Există ierarhii de folosinţe (chiar dacă nelegiferate), cât despre valoarea obiectului proiectat, aceasta poate fi pregătită pe parcurs şi verificată în final prin comparare.
Problema aşa-numitului „mall” din Sibiu se înscrie în demersul prezentat mai sus. Privitor la faza de pregătire, merită atenţie activitatea de construcţii de după 1990 în perimetrul discutat (nici evenimentele anterioare legate de noul centru – proiectat pe bucăţi nesudate organic – ca şi de demolarea unor repere importante – cazarma tereziană, „Dragonerwache”, segmentul de fortificaţie din zona gării c.f. – nu trebuie omise). Scandalul legat de autoratul marii clădiri de birouri din zona Căii Dumbrăvii a ridicat concomitent problema reglementărilor acceptate în preajma centrului istoric. Anumite semne de întrebare a pus şi concursul privind amenajarea Pieţii Republicii. Trecând peste aspectele decorative, trebuie regretat că (probabil din grabă) nu s-a abordat şi problema exploatării subsolului, ştiut fiind că în zonele centrale el trebuie folosit intensiv (nu numai pentru edilitare şi parcaje). Cronologic, a urmat autorizarea discutabilă a clădirii de birouri din spatele sediului actual al primăriei municipale. În fine, pregătirea viitorului front de lucru prin demolarea grăbită a vechii fabrici de bere (de pe strada omonimă), cu puţin înainte de adresa de clasare ca monument a Ministerului Culturii şi Cultelor.
Aprecierea locaţiei se poate face la diverse paliere: local, la scara oraşului, în context regional ori naţional ş.a.m.d. E vorba de un teren relativ mare pentru zona centrului, plasat foarte aproape de intersecţia axelor majore, est-vest şi nord-sud (în fapt, una dintre intrările principale în oraş). Accesibilitatea este maximă, frontul stradal extins, vecinătatea imediată acceptabilă (vechiul teatru şi magazinul universal). Considerat la scara municipiului, amplasamentul capătă valori suplimentare: poate fi înglobat în ansamblul noului centru urban constituit la capătul principalei străzi comerciale tradiţionale, la sud de fosta cazarmă tereziană, în vecinătatea imediată a oraşului (devenit centrul) istoric, declarat „zonă protejată”. Se ajunge astfel la al treilea palier valoric: „Zona protejată” este de importanţă naţională; mai mult, există şanse ca vechiul centru din Sibiu (în starea prezentă) să fie inclus pe Lista patrimoniului cultural universal. Pe lângă aceste valori oarecum permanente, în anul 2007, oraşul Sibiu va funcţiona în calitate de „capitală culturală a Europei” (împreună cu Luxemburg).
Sintagmele „naţional” şi “european” desemnează locul pe care se plasează oraşul într-o scară a importanţei geografice. O scară a dimensiunilor, a puterii economice, a rolului social, a interesului turistic. Dar dacă la această scară se asociază adjectivul „cultural” pomenit la finele aliniatului precedent, lucrurile capătă altă turnură. Cu alte cuvinte oraşul vechi Sibiu, cu substanţa lui edificată, moştenită în starea cunoscută, este apreciat ca un produs cultural de nivel continental şi internaţional. Pe deasupra, respectiva substanţă construită, emanaţie a unei istorii comparabile cu cea a altor oraşe europene, este capabilă să adăpostească evenimente culturale de excepţie. Concluzia: tot, dar absolut tot ce se construieşte în „zona protejată” şi în „fâşia de protecţie”, trebuie să aibă valoare culturală.
Cum se poate atinge acest deziderat: fie prin implicarea unor arhitecţi recunoscuţi în cercuri largi, fie prin selectarea soluţiei prin concurs. Poate fi un concurs naţional, dar dacă se organizează un concurs continental pentru Sibiu, capitala Europei în 2007, garanţia calităţii culturale va fi infinit mai mare (în plus, va face cunoscută arhitectura sibiană în rândul specialiştilor, judecarea şi publicarea premiilor în 2007 putând reprezenta un eveniment major în suita de manifestări ocazionate de statutul de capitală culturală).

Ştefania Romaşcan, arhitect

Refuz să cred că în această perioadă de tranziţie permanentă în care ne aflăm nu se pot salva anumite valori. Refuz acest timp al tranziţiei inacceptabil de lung, refuz ignoranţa autorităţilor locale dictatoriale, refuz maşinizarea omului, refuz… alături de cele 372 de persoane care au semnat pe site-ul www.manifestsibiu.home.ro amplasarea unui mall în zona de protecţie a centrului istoric al Sibiului.
Nu sunt ultra-tradiţionalistă, dar intervenţiile (construcţiile) catastrofale din Sibiu şi nu numai (îmi iau libertatea de a nu le numi arhitectură) de după ’89 m-au facut să mă refugiez în trecut şi să mă lupt pentru el atât cât se poate.
E înfiorător să vezi cât de mult a decăzut meseria de arhitect. Cât de puţini sunt acei arhitecţi care fac arhitectură, prea puţini care încă mai simt bucuria de a face arhitectură, de a experimenta, care au libertate de spirit, deschidere, care evită tipare, care înţeleg situl, omul, proporţiile, materialele, prea puţini arhitecţi care reuşesc să îmbine tradiţia şi inovaţia.
Oraşul Sibiu trece printr-o dezvoltare sălbatică, forţată, care distruge teritoriul şi patrimoniul, se simte lipsa oamenilor pricepuţi, dar mai ales a celor cinstiţi. Totul se desfăşoară haotic, de la intervenţiile ilegale din centrul istoric până la periferia oraşului, unde se dezvoltă o zonă industrială fără un P.U.Z., unde se proiectează cartiere pentru tineri sub liniile de înaltă tensiune, unde hangare comerciale se amplasează în zona inundabilă a Cibinului şi clădiri înalte obturează silueta istorică a oraşului.
Arhitectură de tranziţie, economie de tranziţie, politică de tranziţie, cultură de tranziţie, care atrofiază spiritul omului.
Centrul Sibiului este o sinteză a urbanismului şi a arhitecturii. Avem de-a face cu un oraş în care se împleteşte urbansimul vernacular organic al vechiului burg cu planificarea organizată a cartierelor adiacente centrului istoric (parcelarea Haller, cartierul Josefin). Este o lecţie de arhitectură vernaculară adaptată terenului, îmbinată cu arhitectura proiectată: casele simple ale meşteşugarilor se armonizează cu palatele orăşeneşti, goticul, Renaşterea şi barocul se împletesc, generând un spectacol unic.
În a doua jumătate a secolului XX, Sibiul a avut şansa de a-l avea ca arhitect-şef pe Otto Czekelius (1895-1974), arhitect şi urbanist care a studiat la München şi la Berlin. Între 1925 şi 1943 a fost arhitect şi urbanist la Madrid, iar ultimii 20 de ani ai vieţii sale a lucrat ca arhitect-şef la Primăria din Sibiu, fiind un aprig apărător al patrimoniului sibian. După pensionarea sa a spus: „nu a fost important ceea ce am construit în Sibiu, ci ceea ce am împiedicat să fie construit”. Poate că astăzi, în tranziţia permanentă prin care trece şi Sibiul, o astfel de voce ar fi mai necesară ca oricând.
Din cauza lipsei unui plan coerent de dezvoltare, a unui P.U.Z. pentru centrul istoric şi a unor P.U.Z.-uri în zonele destucturate, Sibiul este agresat cu tot felul de anomalii urbanistice şi arhitecturale, expresii ale capitalismului sălbatic, care nu cunosc limite şi emoţii (sentimente). Nu există voinţa de a face ceva viabil în timp, ci doar de a satisface unele tendinţe ale momentului pentru un profit maxim şi imediat.
Putem vedea azi un centru istoric în care monumentele sunt restaurate „la pachet”. Proiectele aferente sunt avizate tot „la pachet“ şi, probabil, execuţia va fi tot „la pachet“. Toate acestea pentru ca în 2007 centrul istoric să strălucească. O piaţă respingătoare, cu un caroiaj stupid, corpuri de iluminat ieşite din scară, parcă special proiectate împotriva omului. Un coleg spunea că ar fi bine să se organizeze un concurs pentru recuperarea Pieţei Mari, iar eu aş adăuga şi pentru recuperarea vieţii publice.
O succintă prezentare a intervenţiilor din Sibiu va putea întregi imaginea unui oraş ce se doreşte a fi capitală europeană în 2007: clădiri-monument lăsate intenţionat să se degradeze, clădiri-monument ce se consolidează la temperaturi între –10∞şi –20; forţarea cu orice preţ a unor funcţiuni care distrug substanţa autentică a vechilor case; demolarea ansamblului fostei berării Habermann, datată 1862, complex ce urma să fie clasat; ancadramente din Renaştere sunt înlocuite, fresce interioare şi exterioare sunt distruse; construirea unei săli de sport (proiect ce a făcut parte din celebrul program al sălilor de sport, dintr-o perioadă de tristă amintire) ce a anihilat un sit istoric, nu a ţinut seama de importanţa insulei urbane, de sistemul pietonal al vechiului burg, de atmosfera şi pitorescul vechii străzi Pemflinger (azi Al. Odobescu); construirea unei clădiri cu 12 niveluri, fără avizul Ministerului Culturii, parcela aflându-se în zona de protecţie a bisericii ortodoxe monument istoric; se încearcă şi distrugerea vestigiilor arheologice, prin construirea unor parcări subterane. Toate acestea fac parte din actualul peisaj „suprarealist” al centrului istoric, probabil viitor sit UNESCO.
Cu toate că după 89 s-a votat o legislaţie şi au apărut organismele abilitate pentru protejarea patrimoniului, acesta a fost distrus şi este distrus chiar mai mult decât înainte. Asistăm neputincioşi la distrugerea (parţial voită) a unei culturi, la dispariţia unei lumi.
Sub umbrela „Capitală Culturală 2007” sunt continuate sistematizările comuniste, care nu fac altceva decât să genereze în timp alte probleme, iar ceea ce acum primul arhitect al oraşului va strica, generaţii întregi nu vor putea să repare. Sibiul are nevoie de o infuzie de ARHITECTURĂ de calitate, nu de pastişe şi inserţii neadecvate, culmi ale kitsch-ului şi absurdului, ci de clădiri construite care reuşesc să depăşească simpla utilitate şi în timp, dovedesc pe deplin virtuţile vitruviene de firmitas (forţa) şi utilitas (folositor).
În perioada comunistă, de un realism socialist sinistru, centrul istoric al Sibiului a fost în mare parte cruţat, beneficiind doar de sistematizări teoretice, iar spre sfârşitul anilor ’80 şi de cele practice. Analizând azi schiţele de sistematizare şi celebrele machete pe care fiecare oraş trebuia să le aibă, putem observa cu uimire asemănări şocante cu intervenţiile de după ’90. O astfel de asemănare se poate observa în zona mult disputată azi – aşa-zisul centrul nou al Sibiului – Piaţa Unirii şi zona teatrului, unde se doreşte amplasarea unui mall.
Intervenţia la scară colosală prin comparaţie cu ţesutul existent, în mod evident va produce un dezechilibru nociv, o ruptură brutală a poeziei şi farmecului ce a rămas în urma vieţii multor generaţii de locuitori. Cei care au proiectat astfel de clădiri ar trebuie să ţină seama de ce spunea Constantin Joja: „construcţia care nu a încorporat idei, sentimente, poezie, nu poate să fie arhitectură, ea devine un mediu distrugător de speranţe, de aspiraţii către frumos, un obstacol în calea armoniilor permise oamenilor.” Amplasarea unor mall-uri în apropierea centrelor istorice este cel mai grav şi elocvent exemplu de distrugere a unui tip de cultură, a unei pieţe locale dezvoltate organic în timp. Treptat, centrul istoric va deveni un „open-air mall” respingător, fără viaţă, plin de filiale ale diverselor bănci răsărite ca ciupercile după ploaie, de case de schimb valutar şi de magazine de telefonie mobilă, cu o piaţă refractară la orice comunicare, un spaţiu care te va îndemna forţat către noul mall din imediata apropiere. Acolo unde noul om este furat de mirajul consumului, de „kids land”, mâncare multă, filme, de un mod de viaţă specific american. O adevărată fabrică de bani, un mod superficial de viaţă, care va schimba mentalităţi, comportamente şi în care/cu care suntem forţaţi să trăim.
Se pare că aceste mari enclave comerciale sunt implementate în toată lumea, toate poate cu acelaşi scop, acela de a distruge pieţele locale tradiţionale şi de a crea o nouă mentalitate.
Dacă nu se va interveni, se va demola masiv, iar Sibiul va deveni un oraş banal ca oricare altul, atins de gheara comunist-sinistră. O parte din acele sistematizări sunt în execuţie, altele s-au realizat după ’89, iar altele se pregătesc sub umbrela „Capitala Culturală 2007”.
Organizarea unui concurs internaţional ar fi soluţia cea mai bună şi cel mai potrivit mijloc de a populariza oraşul Sibiu în rîndul arhitecţilor de pretutindeni. Administraţia locală, împreună cu diverse organizaţii, pot susţine un astfel de concurs, organizat în etape, astfel încât predarea finală să fie în 2007, când s-ar putea organiza o expoziţie cu proiectele primite. Unde vor fi invitaţi arhitecţi din ţară şi din străinătate.
Trebuie luptat împotriva contaminării a ceea ce ne-a mai rămas, trebuie luptat împotriva anihilării meseriei de arhitect şi a transformării arhitectului într-o unealtă servilă a dictatorilor financiari şi a administraţiilor corupte, care nu pot ieşi din triunghiul incompetenţă-indiferenţă-şpagă.
Poate după această decadenţă pe toate planurile va urma o renaştere pe care România o merită din plin. Încă mai sunt resurse pentru ca România să treacă la o ofensivă culturală. Anul 2007 poate fi un început de renaştere aici în Sibiu, un oraş al multiculturalităţii, unde sunt şi trebuie respectate toate valorile.
Nu trebuie să uităm ce spunea Constantin Joja: „regăsim în arhitectură demnitatea şi liniştea pe care filosofia o dă omului, axele gândirii lui, răspunsuri la problemele şi rostul fiinţei noastre. Prin arhitectură putem pătrunde în firea secretă a oricărei naţiuni, îi putem desluşi structura sufletească şi raţională, îi putem cunoaşte istoria, literatura şi filosofia.”
Vrem să fim capitală culturală în 2007, dar fără cultură. Vrem să protejăm patrimoniul, dar îl distrugem treptat. Arhitectura ne reflectă pe noi, cultura noastră, credinţele noastre intime şi valorile noastre publice. Prin arhitectură o ţară se exprimă şi e cumplit ca acea arhitectură să exprime o lume meschină, plină de „bube şi mucegaiuri”.
Este important ce lăsăm în urma noastră, căci va deveni model pentru cei care vor veni.

Aura Neag, Director de Comunicare INTBAU (Reţeaua Internaţională pentru Arhitectură, Urbanism şi Construcţii Tradiţionale)

Lucrez pentru INTBAU, o fundaţie din Marea Britanie patronată de Prinţul Charles, fundaţie care promovează arhitectura tradiţională. Din 2003, INTBAU are proiecte în România, majoritatea în aşa-numita zonă săsească. În fiecare an, adunăm arhitecţi din diferite ţări care vor să meargă în judeţul Sibiu şi să lucreze la proiecte de restaurare sau dezvoltare a zonei, pe principii care respectă tradiţiile locului şi arhitectura-i unică.
Arhitectura tradiţională a Sibiului e ceea ce atrage atenţia în mod special. Este omogenă şi armonioasă, este diferită şi plină de detalii. M-am plimbat de multe ori în centrul istoric al Sibiului şi am descoperit de fiecare dată câte ceva nou la clădirile vechi pe lângă care trecusem de atâtea ori. De ce trebuie conservat acest centru istoric şi păstrat aşa cum s-a dezvoltat de-a lungul secolelor? E atât de evident!
Şi totuşi… răspunsul nu pare evident pentru toată lumea. Înţeleg că autorităţile locale din Sibiu au luat recent în discuţie construirea unui mare centru comercial de tip mall în zona istorică. Acest gen de experiment a fost încercat în mai multe ţări din Europa de vest şi aproape de fiecare dată s-a terminat trist. Sunt multe exemple în Franţa, de pildă, unde multe oraşe şi-au pierdut farmecul din cauza clădirilor din beton şi sticlă, care au rupt unitatea arhitectonică a locului şi l-au urâţit.
Este şi un alt aspect extrem de important – cel economic. Un shopping mall îi va ruina pe deţinătorii de mici magazine din zonă pur şi simplu pentru că îşi va permite să practice preţuri artificiale, sub valoare de piaţă. Economia locală este lovită de două ori dacă ne gândim la ce se întâmplă cu profitul obţinut de firmele care închiriază spaţii comerciale în shopping mall-uri. E vorba de multe ori de companii multinaţionale ale căror profituri vor duce la filiala centrală din Franţa, Marea Britanie sau America.
În Marea Britanie „New Economics Foundation” a publicat anul trecut un studiu independent despre oraşele din regatul unit care şi-au pierdut identitatea din cauza marilor reţele comerciale, multe tip shopping mall, care i-au sufocat pe producătorii locali. Străzile comerciale şi-au pierdut unicitatea şi arată toate la fel, ca şi cum ar fi fost clonate, susţine studiul. Directorul Fundaţiei, Andrew Simms, spune că argumentul potrivit căruia lanţurile de magazine oferă libertate de alegere consumatorului este ironic întrucât prin scoaterea de pe piaţă a micilor magazine locale ele rămân unica alegere.
Dar poate cel mai important argument împotriva unui shopping mall în centrul istoric al Sibiului este cel arhitectonic. Clădirile vechi şi minunate construite temeinic acum sute de ani au o valoare ce nu poate fi măsurată. Nu am nimic împotriva shopping mall-urilor, dar cred că ele ar trebui construite în cartiere sau la periferia oraşelor (unde şi problema parcării ar fi mai uşor de rezolvat). Amplasarea lor în centre istorice nu ar face decât să urâţească locul, poate iremediabil.
Sibiul este una dintre capitalele culturale ale Europei în 2007 graţie culturii sale şi arhitecturii vechi. Sunt sigură că vor veni mulţi turişti din străinătate să vadă Sibiul şi ce are el de oferit. Sibiul are şansa să transmită tuturor un mesaj coerent şi anume că oamenii locului sunt mândri de cultura şi de tradiţiile lor, pe care le păstrează aşa cum ştiu mai bine. Un shopping mall din beton şi sticlă în centrul istoric – sunt convinsă – va isca mai degrabă nedumerire decât admiraţie. La urma-urmei, turiştii care vor merge la Sibiu o vor face pentru a vedea moştenirea medievală care face din acest oraş un loc unic şi armonios.