fbpx

Soarele, bată-l vina!

Text: Daniel Nicolescu
Foto: Cosmin Bumbuţ

„Dar care sunt lucrurile de care au ei (cubanezii) nevoie? Aceleaşi pentru care toate ţările capitaliste şi-au vândut libertatea: maşini, telefoane mobile, haine de firmă şi electrocasnice.”

Soarele, bată-l vina!

Dacă aş fi găsit această frază tiermondistă la începutul cărţii lui Cosmin Bumbuţ & Elena Stancu*, probabil că aş fi răsfoit volumul uitându-mă doar la poze. Cum însă se află în capitolul final, l-am parcurs ca un cititor disciplinat, atent la conexiunile – uneori subtile, uneori ironice, alteori melancolice, întotdeauna surprinzătoare – dintre fotografii (Cosmin Bumbuţ), textele propriu-zise (Elena Stancu şi, rar, plin de şarm brevilocvent, Bumbuţ) şi citatele bolduite, reproduse cu fonturi colorate, din Fidel, Ernesto Guevara sau José Marti. Aşa cum e condusă, bailando, printre paradisiace aşchii de peisaj caraibian, oameni anacronici care conduc maşini vintage bând tutun, jineteros care au telefoane mobile, dar care le folosesc ca să asculte muzică sau să-şi trimită sms-uri, aproape niciodată ca să vorbească, blocuri de locuinţe model Zăbrăuţi, revoluţie cu gust de rom, sărăcie cu glanţ retro, erotism proliferant, praf, vipie şi sudoare, povestea are tâlc, iar oftatul de autor pe care-l aminteam la începutul acestor rânduri nu te mai împinge să faci riduri de expresie.

Soarele, bată-l vina!

E o carte scrisă la două mâini, două suflete şi cinci ochi (al cincilea e cel al aparatului foto bumbuţian), care istoriseşte o călătorie de o lună prin Cuba recentă (dar, desigur, eternă şi fascinantă), cea călăuzită cu mână permisivă de Raúl Castro. O carte scrisă în urma unui voiaj de plăcere (de nişte oameni care nu se află la prima lor experienţă cubaneză), pe ruta nord-sud, de la Havana până în Santiago de Cuba, trecând prin Cienfuegos şi Trinidad, care invită la călătorie, dar care ocoleşte poncifele cărţilor de călătorie. Adică nu tu plaje de cartolină ieftină ca la Varadero, nu tu Daiquiri Hemingway sau sofisticării culinare, şi nici măcar exces de Buena Vista Social Club. În schimb, cartiere muncitoreşti, foşgăială şi pipăieli lubrice stradale, parcele neturistice de civilizaţie rurală, rom de alimentară, hrană nutritivă la paladare, restaurantele ieftine deschise de cetăţeni în locuinţele personale. Totul pe fond de reggaeton, noua muzică fără fasoane a tinerilor cubanezi.

Soarele, bată-l vina!

Jaloanele călătoriei – oamenii. Oameni de toate felurile, de toate tipurile somatice, profesionale şi comportamentale, dar nivelaţi de acelaşi venit mensual: 15 dolari. Oamenii, ca nişte fante prin care autorii se străduiesc să vadă, să înţeleagă şi să comunice Cuba mileniului trei. Oameni care se numesc: Didier, Guillermo, Humberto (crescătorul de cocoşi), Benito (fermierul), barmanul alintat Unghiuţă, Rolando tăietorul de porc, Dago (Dagoberto Rico Millo), Alex, Wilfreddo (şoferul de taxi particular, apoi de ambulanţă), Nicholas (profesorul de engleză), pictorul René Frometa, fiu al rusoaicei Magdalena Menasse Rovenskay, Alberto Amador Handal, preşedintele Zonei 67 din Comités de Defensa de la Revolución, sau, în fine, Carlito, vânătorul subacvatic, cel care, pe când avea nouăsprezece ani, împreună cu mulţi alţi tineri, a fost trimis în războiul din Angola şi a trăit timp de doi ani în adăposturi subterane.

Soarele, bată-l vina!

Biografia celui din urmă personaj îmi deşteaptă o amintire livrescă şi îmi limpezeşte o senzaţie de déja vu. În cartea „Iubirea omenească” a lui Andreï Makine (una dintre cele mai puţin cunoscute şi prizate ale autorului ruso-francez), Elias, un tânăr angolez, crescut la şcoala revoluţiei „continue” în Congo de către însuşi marele „Che”, ajunge pe urmele acestuia, preţ de câteva luni (şi câteva, vreo zece, pagini din carte), în Cuba. Aceeaşi Cubă stranie, descotorosită de straiele exotismului ieftin, dar seducătoare în magia oamenilor ei, pe care o reîntâlnesc acum, în paginile semnate de Elena Stancu şi Cosmin Bumbuţ. O lume săracă, o lume care dă o vigoare nouă oximoronului (de tip dezolare veselă, dictatură necesară), dar şi stupizeniei locului comun („instinctul alimentar al mic-burghezului”, persiflat de comuniştii de omenie). O lume contradictorie şi greu de priceput & respirat, dar de care te poţi îndrăgosti dureros, iremediabil, devastator.

Soarele, bată-l vina!

O imagine din Makine: aflat la o mare adunare populară din Havana, unde urma să vorbească însuşi el lider maximo (expresie nicicând folosită în Cuba pentru a-l desemna pe Castro), Elias vedea de la locul său dindărătul tribunei „spatele vorbitorilor şi reversul unor enorme panouri. Violenţa luminii soarelui îi permitea să recunoască, prin transparenţă, personajele pictate: Marx şi Engels la dreapta tribunei, Lenin şi Castro la stânga. Nu asculta discursurile, ci remarca ciudăţeniile spectacolului. Pe pânza panourilor, cei patru conducători ai omenirii erau în picioare, un detaliu destul de rar, de obicei nu le apăreau decât capetele. Dosul pânzelor era punctat de cuie care le fixau de ramele de lemn. Era bizar, dar gândul că un cui era înfipt în pieptul lui Engels şi un altul în barba lui Castro făcea toate acele cuvinte ridicole şi totodată ambigue: Libertad… Movimiento… Histórico… Poder popular… În mulţime, oamenii zâmbeau cu o veselie cam tâmpă, ca la un film, iar dosul panourilor scotea la iveală marginile destrămate ale pânzei.” Ce a făcut posibilă această viziune hiperlucidă? „Violenţa luminii soarelui”. Care, tot ea, a dus şi duce, credem, la veselia publicului/ poporului. La amorţirea raţiunii sale şi la dezlănţuirea simţurilor. O altă contradicţie (lumina care te face lucid şi care te poate nărui) impecabil surprinsă şi ea în albumul nostru. Nu numai prin text, ci şi (sau mai ales) de imaginile lui Bumbuţ, care ne-a convins, dacă mai era nevoie, că este unul dintre cei mai talentaţi şi inteligenţi fotografi pe care-i avem.

*) Cosmin Bumbuţ, Elena Stancu, Cuba continuă, Editura Art, 334 pag.

Soarele, bată-l vina!

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0