• Cum a evoluat relația voastră cu publicul larg în decursul celor cinci ediții? Ce strategii ați dezvoltat pentru a face discursul despre arhitectură accesibil, fără a-l simplifica?

Relația noastră cu publicul larg a evoluat semnificativ de-a lungul celor cinci ediții Beta, devenind din ce în ce mai profundă și mai dinamică. Fiecare ediție a fost o oportunitate de a învăța cum este perceput discursul nostru despre arhitectură și de a adapta mijloacele prin care îl comunicăm. Ne surprinde mereu modul în care vizitatorii se raportează la proiectele noastre – unele sunt întâmpinate cu entuziasm, altele provoacă dezbateri, iar unele sunt interpretate într-un mod cu totul neașteptat.

Pentru a face discursul despre arhitectură mai accesibil, fără a-l simplifica, am dezvoltat programe diversificate pe parcursul bienalelor, gândite să adreseze diferite categorii de public. Activitățile de mediere – tururi ghidate, ateliere, conferințe – au devenit instrumente esențiale pentru a facilita întâlnirea între conținut (uneori criptic) și publicul larg, creând contexte de dialog real, nu doar de expunere.

Încercăm mereu să oferim mai mult decât informație: vrem ca vizitatorii să trăiască o experiență, să simtă o stare, să plece mai ales cu o întrebare, nu doar cu un răspuns. Credem că arhitectura poate genera emoție, reflecție, participare – iar asta se vede în felul în care publicul a început să se implice tot mai activ în discuțiile despre mediul construit. În final, acesta este scopul nostru: un public conștient, curios și implicat în procesul de modelare a spațiului în care trăim.

 

• În ce fel ați simțit că arhitectura – în cadrul Beta – a devenit un instrument de conversație mai largă, dincolo de breslă? Cum funcționează bienala ca un spațiu de construire a sensului colectiv?

Arhitectura, ca instrument de dialog, a fost întotdeauna un pilon esențial al activității Beta.

Temele abordate în fiecare ediție – de la Privește Orașul, Despre locuire, Responsabilitate și Orașul, un bun comun, la Cover me softly – au pornit întotdeauna de la o cercetare curatorială profundă, axată pe probleme reale ale societății, ale arhitecților și ale publicului.

Fiecare expoziție și program de evenimente a fost conceput pentru a depăși barierele cu care se confruntă, adesea, domeniul arhitecturii, explorând subiecte prin proiecte, obiecte și instalații care facilitează un dialog accesibil și relevant. Astfel, bienala a devenit un spațiu în care arhitectura nu doar că este analizată, dar și folosită pentru a construi un sens colectiv, invitând publicul să participe activ la discuțiile despre mediul construit.

 

• Romanian Design Week propune în 2025 un dialog între scene locale. Ce diferențe sau afinități ați observat între Timișoara și București în felul în care este gândit și receptat spațiul public?

În Timișoara, observăm o atenție mai mare acordată îmbunătățirii și regenerării spațiului public, comparativ cu Bucureștiul, chiar dacă activismul în acest sens este mai puțin vizibil.

Credem că o parte din această afinitate crescută pentru spațiul public se datorează unei deschideri mai mari din partea autorităților față de problemele legate de calitatea vieții în oraș. Fără sprijinul și înțelegerea autorităților locale și ale primăriei, multe dintre activitățile pe care echipa Beta le-a desfășurat în spațiul public – precum Pepiniera, traseul și instalațiile din 2022 etc. – nu ar fi fost posibile.

Suntem mulțumiți de colaborarea foarte bună cu administrația locală și, în ultimii ani, am observat o serie de proiecte, lucrări și concursuri care vizează recuperarea și îmbunătățirea spațiului public al orașului, chiar înainte de titlul de Capitală Culturală.

 

• Ce ați dorit să transmiteți prin această selecție retrospectivă în cadrul Romanian Design Week și cum ați ales ce rămâne relevant pentru un public din afara Timișoarei?

În conceperea acestei capsule, am reflectat asupra elementelor păstrate din fiecare ediție și în ce fel sunt ele importante pentru noi.

Know-how-ul generat se întoarce în comunitate, fie că este vorba de cea profesională sau locală, iar instalațiile și proiectele au lăsat un legacy permanent în spațiul public – de exemplu, Fotbal în Traian, inițiat în cadrul Beta, a fost reluat în anul de Capitală Culturală de către echipa de autori.

Fiecare ediție a lăsat în urmă și obiecte, machete și prototipuri care reflectă diferite abordări ale ideii de design.

Prin curatorierea acestei selecții, am observat că subiectele explorate în Beta rămân relevante chiar și la 2, 4 sau 6 ani distanță. Poate că această retrospectivă ne reamintește că inovația și creativitatea sunt prezente în România și servește drept un memento al resurselor de care dispunem.

 

• Expoziția e gândită ca o capsulă – un concentrat de momente, idei, formate. Cum ați selectat proiectele? Ce a fost greu de condensat? Și la ce a fost greu să renunțați?

Am pornit de la ideea de retrospectivă prin obiect și fiind vorba despre o expoziție în cadrul RDW, unde adesea se prezintă obiecte tangibile, am încercat să selectăm fie piese interesante de privit, fie obiecte extrem de banale, dar care au în spate o poveste interesantă pentru parcursul Beta (ex: mingea, sticla cu vopsea).

A fost poate cel mai greu să ilustrăm proiectele care au lucrat la scara întregului oraș – Beta este, totuși, o bienală timișoreană, care mereu a căutat să fie relevantă pentru orașul unde activează, iar contextul local este mai greu de transportat la București.

De asemenea, multe dintre proiectele/obiectele expuse în Bienale nu mai sunt în posesia noastră – fie au fost returnate autorilor, fie au plecat către alte muzee și expoziții. Foarte multe din materialele existente au fost refolosite în alte instalații și ateliere, în spiritul reutilizării sustenabile a resurselor. Sperăm însă ca documentarea acestor momente să redea atmosfera fiecărei ediții, iar cataloagele expuse să ofere contextul pentru a le înțelege.

 

• Ați lucrat constant pe trei piloni: educație, profesie și oraș. Cum s-au văzut aceștia reflectați în proiectele selecționate pentru expoziție?

Toate activitățile noastre sunt completate prin programe de mediere culturală (tururi ghidate, workshopuri, conferințe) dedicate publicului interesat de Beta. O mare parte din ele se desfășoară fie în spațiul public, fie în clădiri publice, încurajând astfel utilizarea acestor locuri de către oameni. Nu în ultimul rând, ne dorim să îmbogățim și să lărgim definiția profesiei de arhitect, care se întinde mult dincolo de actul edificării. Am ales să expunem cel puțîn câte un artefact simbolic pentru fiecare pilon abordat în bienale, de o părticică din instalațiile de spațiu public, la cărți și obiecte care exprimă multiple moduri de a face arhitectură.

Mai există un eveniment Beta dedicat exclusiv pilonului profesiei despre care am ales să nu vorbim în cadrul acestei expoziții retrospective – este vorba despre Premiile Beta, un eveniment autonom care premiază și celebrează arhitectură de bună calitate din euroregiune. Proiectele câștigătoare pot fi vizitate pe site-ul nostru, de unde se pot accesa și edițiile trecute. Anul trecut au fost înscrie peste 600 de proiecte, cea mai mare participare de până acum.

 

• Ce tip de dialog sperați să deschidă această expoziție în cadrul Romanian Design Week? Ar putea această participare să influențeze edițiile viitoare ale bienalei?

Una dintre preocupările și responsabilitățile recurente ale echipei noastre este legată de soarta obiectelor și materialelor din expozițiile trecute: ce se întâmplă cu ele, cum le putem (re)folosi și cum le putem arhiva într-un mod cât mai organizat. Ne atrage ideea de refolosire și reinterpretare, pe care o considerăm o temă extrem de relevantă pentru edițiile viitoare. Am abordat-o, de altfel, și în cadrul ediției din 2020, dedicată conceptului de „Responsabilitate”.

Expoziția de față deschide și o altă direcție de reflecție: mecanismul memoriei. Ne dorim să păstrăm vii învățăturile trecutului, un demers cu atât mai important în contextul social, economic și politic actual.

 

• Cum funcționează bienala ca laborator de idei și rețele – dincolo de momentele expoziționale?

Munca pentru o ediție de bienală începe, de cele mai multe ori, cu peste un an înainte de ziua deschiderii. Este un proces complex și dinamic, care implică alegerea curatorului, definirea temei și construcția programului, identificarea spațiilor potrivite, atragerea finanțărilor și dezvoltarea unei strategii coerente de comunicare. Toate acestea presupun nu doar un efort logistic considerabil, ci și un parcurs plin de ajustări, decizii strategice și uneori chiar compromisuri.

Dincolo de momentele vizibile publicului – vernisaje, expoziții sau conferințe – bienala funcționează ca un veritabil laborator de idei. Este un cadru în care învățăm continuu: din provocările zilnice, din neprevăzut, din colaborările interdisciplinare și din întâlnirile cu oameni provenind din contexte culturale și geografice diverse. Această rețea informală, dar densă, de interacțiuni generează nu doar soluții punctuale pentru ediția curentă, ci și noi perspective, direcții de cercetare și colaborări care pot continua mult după închiderea expozițiilor.

Bienala creează, astfel, un ecosistem viu, în care circulația ideilor, schimbul de experiențe și relațiile construite devin elemente esențiale pentru dezvoltarea profesiei și a unui discurs arhitectural contemporan relevant.

 

• În ce fel aparține Beta unei rețele internaționale de bune practici? Ce rol joacă parteneriatele regionale (Serbia, Ungaria, LINA) în această construcție?

Beta, în calitate de principal eveniment dedicat arhitecturii în vestul României, depășește granițele naționale și funcționează ca un catalizator al dialogului euroregional.

Poziționarea sa geografică și contextul istoric favorizează o deschidere naturală spre țările vecine – în special Serbia și Ungaria –, iar această proximitate se reflectă într-o colaborare constantă și semnificativă. Un exemplu este componenta Premiilor Beta, o secțiune importantă a pilonului Profesiei, în care parteneriatele cu organizațiile profesionale din Serbia și Ungaria asigură o reprezentare internațională autentică, atât în rândul participanților, cât și al juriului. Această deschidere ne ajută să păstrăm o perspectivă informată și conectată la ceea ce se construiește și se discută în spațiul arhitectural din jurul nostru, oferind în același timp o platformă de vizibilitate reciprocă pentru proiecte de calitate din întreaga regiune.

În paralel, apartenența Beta la rețeaua LINA (Learning, Interacting and Networking in Architecture) consolidează dimensiunea internațională a bienalei și deschide noi căi de colaborare. LINA este o rețea europeană care aduce împreună instituții relevante de cultură de arhitectură și practicieni emergenți din domeniul arhitecturii și al culturii spațiale, susținând inițiative ce propun abordări inovatoare și transdisciplinare. Prin această afiliere, Beta devine un spațiu de experiment și sprijin pentru tinerele talente, oferindu-le contexte reale de afirmare – fie prin instalații, workshopuri sau școli de vară gândite în colaborare. Aceste inițiative contribuie nu doar la formarea unei noi generații de arhitecți, ci și la îmbogățirea ecosistemului profesional local cu idei și energii venite din afară.

În esență, Beta funcționează ca o platformă de schimb, de conectare și de creștere, aliniindu-se la bune practici internaționale și construind, prin parteneriate regionale și europene, un context fertil pentru dialog și inovare în arhitectură.

 

• Care sunt principalele lecții învățate în acești zece ani și cum se reflectă ele în direcția pe care vreți să o urmați în continuare?

Privind retrospectiv, poate cea mai valoroasă lecție învățată în acești zece ani este că arhitectura nu poate fi privită izolat. Este, în esență, un domeniu profund conectat cu dinamica socială, economică, politică și culturală. În acest sens, am înțeles că o bienală de arhitectură nu poate fi doar o serie de expoziții sau conferințe, ci trebuie să funcționeze ca o platformă de reflecție critică, dialog deschis și implicare civică.

Am mai învățat că flexibilitatea este esențială: de la provocările logistice la schimbările de context social sau economic, capacitatea de a ne adapta a fost crucială. Apoi, am înțeles cât de important este să construim pe termen lung – nu doar proiecte sau evenimente, ci și relații, comunități și încredere.

Aceste lecții ne ghidează spre un model de bienală tot mai deschisă, participativă și conectată internațional. Ne dorim ca Beta să rămână un spațiu al întrebărilor, nu doar al răspunsurilor. Să fie relevantă pentru profesioniști, dar și accesibilă pentru publicul larg. Și, mai ales, să continue să genereze contexte în care arhitectura devine instrument de înțelegere și transformare a lumii în care trăim.

 

• Beta peste alți 10 ani. Cum arată?

10 ani de Beta nu este doar o privire înapoi, ci o radiografie a unui proces care continuă. Un proiect care a crescut fără grabă, dar cu o direcție clară în minte, Beta a reușit să articuleze un mod de a lucra cu arhitectura care nu ține doar de formă, ci de poziție, responsabilitate și relație. Expoziția adusă la RDW este o invitație la conversație – nu despre ce s-a făcut, ci despre ce se poate construi mai departe.

Peste zece ani, ne imaginăm Beta ca un ecosistem matur și activ, cu ramificații mult dincolo de perioada bienalei. Un spațiu de coagulare a energiilor locale și internaționale, care funcționează permanent ca platformă de dialog interdisciplinar, cercetare aplicată și implicare civică.

Ne dorim ca Beta să joace un rol tot mai important în modelarea culturii urbane din regiune, să contribuie la politici publice mai sensibile la nevoile reale ale comunităților, și să rămână un mediu fertil pentru tinerii profesioniști care gândesc arhitectura într-un mod responsabil, empatic și curajos. Vrem să păstrăm spiritul critic și experimental care ne-a definit până acum, dar să-l extindem în formate noi.