Stadionul „Ion Oblemenco”: unul din cele 8 stadioane de design din România
ARHITECTURĂ: Dico și Țigănaș TEXT: Andreea Mihaela Chircă FOTO: Alexandra Bendea
Pentru orașul Craiova, fotbalul a fost o experiență totală, dusă uneori până la paroxism. Trăirile autentice intense făceau stadionul să ardă în momentele sale de glorie, o flacără ce cuprindea nu doar terenul de sport și tribunele, ci întregul oraș cu toți locuitorii săi. Era despre sport, era despre oameni. După Stadionul Central, care a reprezentat locul de bucurie maximă, noul proiect deschis publicului în 2018 a venit cu promisiunea unei noi ere a sportului craiovean, odată cu concepția obiectului de arhitectură.
Proiectul a fost publicat în albumul igloobest „Stadioane din România 2022”.
O arenă sportivă contemporană a ramplasat vechiul stadion cu gradenele dispuse pe un val de pământ care își exceda cu mult spațiile la meciurile importante. Din ceea ce a fost, rămâne statuia lui Ion Oblemenco, ca un stâlp de neclintit ce susține toată istoria încărcată a fotbalului craiovean.
Amplasamentul deja consacrat este parte a unui complex sportiv amplu, vizibil, accesibil, excentric, dar bine conectat la centrul orașului. Privit de departe, stadionul pare în sine un imens balon ovoidal înconjurat de o promenadă care îl încercuiește ca un inel saturnian.
Intenția arhitecților de a crea o mega-structură peste care cortina se ridică ușor, dezvăluind doar o parte din ceea ce se ascunde la interior este sesizabilă odată cu apropierea de marele obiect. Faldurile vălurite ale fațadei cu diferite transparențe se saltă, astfel, treptat, lăsând la vedere structura masivă din beton și metal.
Mișcarea ondulatorie văzută din afară are corespondent la interior, prin dispunerea tribunelor și peluzelor care pot găzdui 30 000 de oameni. Spectacolul fotbalului este adăpostit sub o coroană de arce colosale care, central, formează un imens oculus, corespondent elipsoidal al terenului rectangular.
PROIECT: Stadionul „Ion Oblemenco”; ADRESĂ: Bulevardul Știrbei Vodă, 36, Craiova; CAPACITATE: 30.983 locuri; SUPRAFAȚA TERENULUI: 76.971 mp; SUPRAFAȚA CONSTRUITĂ DESFĂȘURATĂ: 56.900 mp; ARHITECTURĂ: Dico și Țigănaș birou de proiectare; ȘEF DE PROIECT: Alexandrina Kiss; ECHIPA DE PROIECTARE: Şerban Ţigănaş, Florin Dico, Bogdan Dico, Răzvan Petriş, Robert Kadar, Ciprian Onețiu, Adina Merloi, Oana Manciulea, Andreea Dărac, Andreea Văduvescu; STRUCTURĂ: Plan 31 Ro; INSTALAȚII ELECTRICE: Instal Data Proiect; INSTALAȚII SANITARE ȘI HVAC: Instal Data Proiect; ARHITECTURĂ PEISAGERĂ: Dico și Țigănaș birou de proiectare; GAZON: hibrid; FINALIZAT: 2018; PREMII: Premiul AGIR 2018; Nominalizare la Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană Mies van der Rohe, Barcelona, 2019
Proiect publicat în albumul Stadioane din România 2022