fbpx

Stepan Project – LUMINA

Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită miercuri, 15 ianuarie 2014, la Stepan Project – LUMINA, expoziţie şi concert. Lumina apare sub titulatura Stepan Project şi conţine trei CD-uri, un DVD şi un booklet de 80 de pagini. Este un proiect fără precedent în istoria rock-ului românesc, finalizat după unsprezece ani de muncă, la care şi-au adus contribuţia zeci de artişti. Nu numai muzicieni, dar şi pictori, fotografi, graficieni, cineaşti şi scriitori.

Ilie Stepan este una dintre marile legende ale rockului românesc. Compozitor, chitarist, instrumentist, orchestrator, autor şi producător de muzică de teatru şi film, dar şi de alte proiecte artistice, realizator de radio şi televiziune. Fondator al grupului Pro Musica şi autorul unuia dintre cele mai impresionante cântece ale revoluţiei române: „Timişoara”.

Lumina este o mare epopee de tip fusion. 33 de piese pe cele trei CD-uri. 3 bonus tracks-uri. 7 slideshow-uri. 3 videoclipuri. 2 landscape-uri pe DVD. Sunet Surround 5.1 – o premieră pentru România. Peste cinci ore şi jumătate de muzică. Zeci de instrumente, de la cele arhaice (frunză, cimpoi, ţambal, cobză, vioară cu goarnă, toacă, taragot, caval) până la cele specifice unui concert rock. Rapsozi populari, coruri religioase, solişti de operă, muzicieni folk, pop, rock şi jazz. Instrumentişti de muzică electronică şi computerizată.

Expoziţia care va fi deschisă la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în perioada 15 ianuarie – 2 februarie 2014, este unul din modulele Stepan Project – LUMINA şi reprezintă transpunerea pe simeze a unor slideshow-uri şi filme experimentale, cuprinse în cele trei CD-uri şi în booklet, pictură, caligrafie şi print realizate de Viorel Toma şi Dan Toma.

Expoziţia va fi vernisată miercuri, 15 ianuarie, de la ora 18.00, la Sala Irina Nicolau, de către Cătălin Ştefănescu.

De la ora 19.00, publicul este invitat la Clubul Ţăranului, la un concert Ilie Stepan, Dixie Krauser, Horea Crisovan, care va fi prezentat de Cătălin Ştefănescu şi Doru Ionescu.

Evenimentul va avea loc cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0