fbpx

Sticla Saint-Gobain. Artă prin Arhitectură. De 350 ani.

[mp_row]

[mp_span col=”12″]

[mp_text margin=”none,25,none,none”]

Spațiul, materialul și culoarea, adică principalele instrumente cu care operează arhitectura sunt, în mod esențial, dependente de lumină, și, implicit, de sticlă, materialul cu ajutorul căruia ea este filtrată, ghidată  și ajustată. Cu ocazia aniversării a 350 de ani de tradiție și inovație,  Saint-Gobain Glass și igloo au stat de vorbă cu arhitecți recunoscuți despre potențialul sticlei în arta arhitecturii. Relația dintre spațiu, sticlă și lumină va fi prezentată în acest număr din perspectiva arhitectului Radu Teacă, ale cărui proiecte se remarcă prin nota modernistă, prin rigurozitate în folosirea materialelor și atenție pentru detalii.

[/mp_text]

[/mp_span]

[/mp_row]

[mp_row]

[mp_span col=”12″]

[mp_row_inner]

[mp_span_inner col=”4″]

[mp_image id=”896″ size=”full” link_type=”media_file” link=”#” rel=”rel” target=”false” caption=”false” align=”left” margin=”none,none,none,10″]

[/mp_span_inner]

[mp_span_inner col=”8″]

[mp_text margin=”none,25,none,none”]

De vorbă cu  arh. Radu Teacă

Preocuparea pentru detaliu, pentru imagine și stil este o trăsătură fundamentală a creațiilor arhitectului Radu Teacă, acesta dovedindu-se printre puținii care se implică puternic în concretizarea proiectelor tocmai pentru a se asigura de respectarea desenului inițial.

Cu o conștiință a calității ce garantează valoarea proiectelor, încearcă să aibă de-a face cu cât mai puține compromisuri: cum obiectul de arhitectură este conceput și abordat principial în termeni estetici, orice modificare îi poate afecta echilibrul și coerența de ansamblu. În prezent, Radu Teacă conduce biroul de proiectare Artline, cu multe realizări și premii importante, și este profesor la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București.

[/mp_text]

[/mp_span_inner]

[/mp_row_inner]

[/mp_span]

[/mp_row]

[mp_row]

[mp_span col=”12″]

[mp_row_inner]

[mp_span_inner col=”12″]

[mp_text margin=”10,50,none,none”]

Folosiți sticla ca material de arhitectură în proiecte diverse, de la locuințe individuale (ați fost de altfel printre primii arhitecți care au arătat pe plan local potențialul transparențelor în programul de locuire) la imobile publice de mari dimensiuni. Cum v-a atras acest material și cum v-a ajutat în conturarea stilului personal?

Sticla are, printre materialele care constituie anvelopa unei construcții, și rolul de a face legătura, cel puțin din punct de vedere vizual, cu exteriorul. Ea este un element de închidere, dar și de deschidere, în același timp. Cred că o dimensiune importantă a arhitecturii este felul în care gestionează relația interiorului cu exteriorul, poziția pe care o are în relație cu situl. În general, o arhitectură de calitate își definește foarte clar modul de raportare la spațiul înconjurător, un lucru ce ține atât de funcționalitatea clădirii, cât și de calitățile sitului.

Pe de altă parte, sticla poate aduce, prin luminatoare, cerul în mijlocul unei construcții. În afara relației cu exteriorul, sticla poate crea la interior un spațiu fluid, împărțindu-l fără să împartă. Are calitatea de a defini netranșant spații, făcând vi­zi­bile, simultan, atât părțile, cât și întregul. Prin discreția și neutralitatea sa, sticla nu intervine asupra volumetriei plinurilor, ci realizează împre­ună cu acestea, de multe ori, un dialog prin contraste: opac-transparent, rugos-lis, teluric-diafan, contraste care dau viață unei compoziții arhitecturale.

Sticla mai are o calitate care o face atractivă, aceea de a căpăta diverse consistențe, grade  de transparență și transluciditate (în funcție de  tratament – sablată, givrată, colorată etc.), cu posibilitatea de a filtra controlat trecerea luminii.  De aceea, ca material, nu alterează imaginea de ansamblu, ba din contră, de cele mai multe ori o purifică, iar acest aspect pe mine mă atrage cel mai mult. Sticla înnobilează arhitectura fără să o încarce, dându-i și acel aer de precizie pe care arhitectura contemporană îl caută cu asiduitate.

[/mp_text]

[/mp_span_inner]

[/mp_row_inner]

[mp_row_inner]

[mp_span_inner col=”12″]

[mp_text]

Există un proiect (sau arhitect) din istoria arhitecturii sau din arhitectura contemporană care v-a inspirat, v-a fost reper în folosirea sticlei pentru proiectele Artline?

[/mp_text]

[/mp_span_inner]

[/mp_row_inner]

[/mp_span]

[/mp_row]

[mp_row]

[mp_span col=”7″]

[mp_row_inner]

[mp_span_inner col=”12″]

[mp_text margin=”none,50,none,none”]

Sunt mai multe proiecte și mai mulți arhitecți – Mies van der Rohe cu Pavilionul de la Barcelona, unde, prin transparența sticlei, zidurile ies din casă, realizând o continuitate cu exteriorul; Casa Farnsworth, ca o sublimare a transparenței și a fluidității spațiului; Le Corbusier, prin felul în care filtra lumina, mai ales la Chandigarh, la biserica din Ronchamp etc.; Louis Kahn, care folosea vitrajele, realizând o atmosferă mistică; Jean Nouvel cu Le Monde Arabe, unde trecerea nuanțată de la lumina zilei până la atmosfera introvertită orientală se face prin intermediul  sticlei și multe altele.

[/mp_text]

[/mp_span_inner]

[/mp_row_inner]

[mp_row_inner]

[mp_span_inner col=”12″]

[mp_text margin=”none,50,none,none”]

Care au fost provocările pe care le-ați întâmpinat lucrând cu sticla și ce experiențe ați adunat pe parcursul anilor?

În primul rând, am vrut să folosesc sticla în acord cu natura sa, ce degajă simplitate și acuratețe, fapt ce a dus la dorința de a utiliza geamuri cât mai mari cu tâmplării cât mai subțiri. Acest lucru permite o benefică simplitate a fațadelor și, în același timp, lasă nepoluată imaginea exteriorului. În acest demers însă am avut de-a face și cu multe situații dificile, generate în special de rezistența executanților în fața unor eforturi uriașe, date de greutatea sticlei, de grija de a nu o sparge etc.

Este greu să enumăr aici experiențe dobândite în mai mulți ani de practică. Pe scurt, aș spune că am încercat tot timpul să eliberez, pe cât posibil, sticla de alte elemente care i-ar știrbi din puritate. Am ascuns tâmplăria lipind geamul serigrafiat pe margini, peste aceasta realizând un exterior din sticlă fără tâmplărie vizibilă, am folosit adezivi pentru a crea bovindouri fără tâmplărie, am lipit sticla unor luminatoare direct pe profile din aluminiu sau oțel, ascunse tot din dorința de a obține imagini curate, am folosit geamuri cu montanți din sticlă etc.

Casa de lângă lac, spre exemplu, e alcătuită din două tuburi din beton aparent care au în capetele dinspre lac „capace din sticlă”, tocmai pentru  faptul că imobilul este puternic vectorizat de prezența plăcută a lacului Grivița.

Tubul mai înalt ce adăpostește la etaj și dormitoarele are un „capac” de sticlă și în partea opusă care dă spre o biserică din apropiere. În principiu, sticla e concentrată în zonele de interes, în lateral, cele două volume fiind în mare măsură opace, cu excepția unui bovindou și a unor fante pentru ventilarea bucătăriei. Ceea ce definește, însă, această locuință este faptul că miezul ei este unul eteric, din sticlă, un fel de seră care leagă cele două volume. |ntregul se concentrează astfel  pe două direcții, una spre lac, iar cealaltă, transversală, spre sera din interior care este vizibilă din tot parterul.

[/mp_text]

[/mp_span_inner]

[/mp_row_inner]

[/mp_span]

[mp_span col=”5″]

[mp_grid_gallery ids=”898,899″ columns=”1″ size=”large” link_type=”media_file” rel=”rel” target=”false” caption=”false” margin=”20,none,20,none”]

[/mp_span]

[/mp_row]

[mp_row]

[mp_span col=”12″]

[mp_text margin=”none,50,none,none”]

Cum a pus în valoare sticla Saint-Gobain folosită volumul pe care l-ați imaginat? 

Pentru o locuință, sticla cea mai bună, în general, este cea clară și foarte plană, care nu distorsio­nează culorile și formele, iar în cazul de față, produsele Saint-Gobain au atins acest deziderat. De asemenea, celelalte geamuri reflexive pentru luminatoare contribuie și ele la confortul interior și, de ce nu, la economia de energie. Pe lângă imaginea modernă, minimalistă, sticla în declinările ei actuale are o dimensiune sustenabilă din ce în ce mai puternică.

[/mp_text]

[/mp_span]

[/mp_row]

[mp_row]

[mp_span col=”12″]

[mp_image id=”900″ size=”large” link_type=”media_file” link=”#” rel=”rel” target=”false” caption=”false” align=”left” margin=”none,50,none,none”]

[/mp_span]

[/mp_row]

[mp_row]

[mp_span col=”12″]

[mp_text margin=”none,50,none,none”]

Cum se reflectă acest lucru în modul în care funcționează casa de lângă lac?

În principiu, important pentru casa respectivă  este faptul că sera anturată de cele două corpuri creează un microclimat, dând spațiului o inerție termică mai mare – temperatura din seră nu e  nici prea mare vara, nici prea joasă iarna. Pe de altă parte, vitrajele mari ale imobilului sunt protejate de terasele adânci din capetele orientate spre lac. Însă și structura „sandvișurilor” de ter­mo­pan, din foi groase, ochiurile de geam fiind re­la­tiv mari, asigură o izolare termică destul de bună.

[/mp_text]

[/mp_span]

[/mp_row]

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0