Sticla Saint-Gobain. Inovație în arhitectură

Transparența în proiect. Mod de raportare la cer

În 2018, Saint-Gobain Building Glass Romania împreună cu igloomedia explorează „inovația în arhitectură”, aducând în paginile revistei cele mai interesante proiecte reali­zate de arhitecți români ce au în comun un demers creativ și responsabil. Continuăm seria cu proiectele de de birouri BNT și Sedona, alături de locuințele Louis Blanc ale atelierului ARTLINE. Arhitectul Radu Teacă, maestru al alburilor în spațiu, explică de ce transparența este un mod de raportare la cer și cum sticla are un rol inovator în nuanțarea deciziilor de proiectare.

Cum este abordată inovația în echipa de proiectare Artline?
Natural. Nu încercăm să inovăm de dragul inovației. Dacă în procesul de proiectare avem ca scop central să ajungem la ce ne-am propus pe drumul cel mai scurt și dacă situația cere o soluție aparent insolită, atunci apare și inovația. Am remarcat că, în România, normalitatea este un izvor nesecat de inovație.

Ce reprezintă conceptul de transparență într-un proiect de arhitectură?
Transparența înseamnă lumină, dar și modul de raportare la vecinătăți, la cer. Lumina poate fi materială, dacă ne gândim la analiza pe care o face Lucian Blaga catedralei Sf. Sofia, unde aceasta devine simbol al „eonilor” divini ce se revarsă asupra credincioșilor. Transparența poate fi un mijloc pentru realizarea extensiei spațiului, eliminând bariera dintre interior și exterior, aceasta din urmă fiind o prelungire a primului. Transparența se poate materializa și printr-o simplă fereastră deschisă către exterior, dar și aducătoare de lumină. Ca rudă a transparenței, transluciditatea înseamnă pe de o parte intimitate, dar și o dematerializare a luminii care devine, în acest caz, difuză. Transparența înseamnă și o fluiditate a spațiului, împărțindu-l, dar fără să-l dividă, înseamnă o decalare mai ușoară a întregului.

Reacția la amplasamentul şi conectarea în ansamblul oraşului apare odată cu expresia arhitecturală, care este de fapt ideea ce precede conceptului unui proiect?
De fapt, dificultatea stă în a face sinteza între mai multe idei. Între problema integrării (cea încorporată deja în întrebare), a relației cu vecinătățile, cu spațiul public. Dar mai este o idee/idei generate de cerințele interne ale obiectului arhitectural (de tema în sine). De asemenea, există ideea ce ține de structură care în cazul proiectului BNT a fost una din cele dominante, o idee care ține de instalații și nu ultima, cea care ține de beneficiar, în particular.
Toate aceste gânduri trebuie sintetizate într-o idee ce ar trebui să devină coloana vertebrală a proiectului.

Care este viziunea ce generează proiectele în cazul birourilor SEDONA și BNT și al imobilului de locuințe Louis Blanc?
Nu cred că se poate vorbi de o viziune, ci de mai multe feluri de abordare generate în primul rând de amplasamentele și funcțiunile foarte diferite, chiar dacă au același tip de anvelopă și sunt toate albe.
Sedona e situată pe un teren de colț care face trecerea dintre o zonă cu blocuri și alte imobile mai înalte către una formată din locuințe de dimensiuni mici și delabrate. Aici am încercat să nuanțăm în această trecere printr-un obiect, divizat pe înălțime prin evidențierea juxtapunerii nivelurilor astfel încât impactul din punct de vedere al înălțimii imobilului să fie cât mai redus față de vecinătățile cu case de mici dimensiuni.
La BNT situația a fost diferită, situl fiind unul cu o vizibilitate mare și învecinat de un imobil de birouri, o locuință de dimensiuni medii spre șoseaua Mihai Bravu, un teren liber aparținând unei biserici. Aici ne-am gândit la un imobil obiect ce poate fi văzut cu ușurință dinspre artera principală.
De asemenea, prezența pasajului suprateran Mihai Bravu face posibilă percepția clădirii de sus acoperișul devenind foarte prezent, fapt ce a făcut să fie tratat cu același finisaj ca restul fațadelor.
Imobilul situat pe strada Louis Blanc, stradă destul de bine definită cu case având cam aceeași înălțime, datând de la sfârșitul secolului XIX și început de secol XX, interbelice, dar și intervenții recente, a fost ca imagine mult mai mult decât celelalte subordonată sitului. Atât prin înălțime, cât și prin alternarea plinurilor și golurilor, am încercat să ne integrăm cumva ritmului străzii.

Toate cele trei clădiri sunt de înălțime medie, dar se disting prin imagine. Ce limbaj arhitectural aţi propus şi de ce? Integrare sau statement?
În ciuda faptului că toate sunt altfel, folosind același tip de fațade ventilate cu fibrociment de culoare albă, totuși mie mi se par foarte diferite. Există poate ceva care le leagă și anume o anumită simplitate generată de căutările noastre de a spune cât mai direct (ceea ce presupune încercarea permanentă de rafinare) ceea ce ne-am propus, ideea generată de sinteza de care vorbeam mai sus.
Dacă clădirea BNT are statutul unui obiect ușor decelabil de pe șoseaua Mihai Bravu, fiind oarecum izolat de spațiul generos verde din fața sa, Sedona și mai ales Louis Blanc sunt rodul unei interacțiuni mai consistente cu situl.
Libertatea dată de amplasamentul sitului clădirii BNT ne-a ajutat să exprimăm neîngrădit și ideea ce a stat la baza partiurilor acestui proiect, spații eliberate de elemente verticale de susținere. Fiind o construcție de dimensiune medie, așa cum spuneați, spațiile de lucru nu au suprafețe foarte mari, așa că ne-am gândit să le eliberăm de prezența stâlpilor care ar fi îngreunat mult partițiile ulterioare diluând flexibilitatea mobilării. Astfel, că toată construcția este agățată de nodul central format din scări, lift și grupuri sanitare.
Abordarea structurii poate fi și ea considerată o constanță a celor trei demersuri prin configurația ei rarefiată, adaptată logicii partiurilor și care a permis exprimarea volumetrică pe care ne-am dorit-o.

Ce tip de sticlă aţi avut în vedere pentru punerea în operă a proiectelor voastre şi de ce?
Ne-am dorit să folosim o sticlă cu un grad de transparență cât mai ridicat, în condițiile în care suprafețele vitrate nu trebuie să devină surse de risipire a energiei. Această opțiune vine din intenția de a lăsa nepoluată, din punct de vedere al culorii, imaginea oferită prin suprafețele vitrate. Din dorința de a face ca sticla să fie cât mai eterică, imaterială pentru a lăsa vizibilă „curgerea” suprafețelor, contribuind la acuratețea și fluiditatea formelor.
Tipul de sticlă folosit a fost, evident, Saint-Gobain, respectiv sticlă laminată Stadip 55.2 – 16 mm argon – 8,8 mm Stadip Planitherm XN 44.2, grosime totală – 35,6 mm.

Cum ajută sticla la imaginea propusă?
Sticla este un material foarte versatil. Poate fi folosită ca fereastră, și atunci deja începe un dialog cu plinul, prin proporții, ritm etc. Poate fi o suprafață vitrată, ca absență a golului, realizând o legătură indisolubilă dintre interior și exterior. Sticla poate fi invizibilă la propriu, aflându-se în spatele unor elemente menite să filtreze lumina, parasolare, traforuri, mesh-uri etc. Pentru a lăsa (pe timpul zilei) nealterată de „împușcăturile” vitrate, forma volumului construcției BNT, am recurs și noi la traforuri realizate din același material cu cel din care a fost realizată fațada: panouri de fibrociment alb.

Un aspect inovator?
Poate că inovator e prea mult, dar cred că toate cele trei cazuri emană o intenție în ceea ce privește raportul cu stilul și/sau o anume calitate volumetrică dublată de proiecte structurale curajoase.

Material apărut în igloo #184 iun-iul 2018