fbpx

Șapte stele Instalart pe scena Romanian Design Week

Instalart, asociația culturală care își propune să promoveze și să susțină artele tridimensionale (sculptură, obiect și land art), alaturi de BASF, lansează pe 17 mai în cadrul Romanian Design WEEK, Instalart/ Obiect/ 003. Inspired by BASF, eveniment ce va avea loc la parterul centrului de afaceri Ethos House.

Anul acesta, Instalart l-a invitat pe Marcel Klamer, designer profesionist, să fie inima proiectului ce poartă numarul trei. Desenează home appliance, dar atacă domenii variate. Creează pentru agenții de design, pentru companii mici și mari din toata lumea. Obiecte care ne simplifică viața, ne-o îmbunătațesc, ne-o înfrumusețează. Cei ce au urmărit proiectele Instalart au avut ocazia să-l cunoască. Oltean prin naștere și europenizat prin alegerea sa de a locui la Hamburg, Marcel Klamer are peste 600 de obiecte produse de companii pentru care le-a proiectat. Multe dintre ele premiate și patentate. Este „abonat” la premiul anului pentru design din Germania (Product des Jahres) și membru în Uniunea Designerilor Industriali din Germania (Verband Deutscher Industrie Designer). Dacă nu poate fi realizat prea ușor „Fabricat în România”, se poate „Gândit în România”. Așadar, Instalart a invitat șase arhitecți și designeri care să-l prezinte pe Klamer. Fiecare cum crede el. Toți sunt mari reprezentanți ai arhitecturii și design-ului românesc. Vorbim despre: Dorin Ștefan, Mario Kuibuș, Robert Marin, Corvin Cristian, Mihai Popescu și Ștefan Barutcieff. Fiecare a gândit cate o instalație pornind de la un obiect ales din portofoliul lui Marcel Klamer, susținută de partenerii Instalart, astfel:

Dorin Ștefan | Gradient Design powered by Uanderful

Mario Kuibuș | Cheie powered by Fujitsu-Intel

Robert Marin | Investigație powered by Brikston

Corvin Cristian | Pop Icon/ Design Icon powered by Campari

Mihai Popescu | In vino veritas powered by M1.Crama Atelier

Ștefan Barutcieff | Nino Nino powered by DuPont /Corian

Proiectul Instalart/ Obiect/ 003. Inspired by BASF este un eveniment Instalart prezentat sub marca Romanian Design Week și va putea fi vizitat in perioada 17-23 aprilie-orele 12-20 la Ethos House, pe malul lacului Floreasca. Adresa exactă este strada Gheorghe Țițeica 212.

În paralel, la sediul ANAV (Asociația Naționala pentru Arte Vizuale Contemporane) ,din strada Leonida 11 vor putea fi văzute obiectele din portofoliul lui Marcel Klamer.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0