SURINAM, suriname
Când ploaia cade peste Amsterdam, orașul este prins în menghina de ape. Falca de sus atacă piatra pe când falca nevăzută, cea de dedesubt, macină răbdătoare rădăcinile. Când bântuie furtuna, piatra rămâne neclintită, iar din temeliile portului se desprind spectrale corăbii ce bântuie mările. Pânzele lor străvezii gonesc până ce capătă culorile de curcubeu ale aripilor de fluturi.
Așa a ajuns Joost van der Hooge pe țărmurile Guyanei. Obosit fără doar și poate de cerul plumburiu al Amsterdamului, plictisit de albastrul nesălbatic al Mediteranei. Fără îndoială, în căutarea unui izvor nesecat capabil să-i umple buzunarele. Născut sub plumbul cerului olandez, rătăcise prin Roma începutului de secol șaptesprezece, iar hotărârea de a-și juca agoniseala pe valuri a venit doar mai apoi. L-a îmboldit probabil și apartenența la una dintre cele mai stranii confrerii romane ale epocii, confreria Bethuegels, adepta unui cult bahic vecin apropiat cu magia. Ajunse astfel în delta fluviului Orinoco, pe unde personal doar paginile lui Jules Verne și ale lui Radu Tudoran m-au purtat. Cei ce veniseră acolo cu armuri fusesera deja măcelăriți de localnici. Dar el venise cu straie de negustor. Se statornici la Panamaribo, unde, după câțiva ani, luă ființă Compania Olandeză a Indiilor de Vest. În puțini ani, Compania a devenit cu mult mai eficace decât alchimia pentru a transforma plumbul celest a capitalei de baștină în aur pământesc! Prin cer, zburau neîncetat aripi multicolore de fluturi amazonieni, iar undeva în centrul Amsterdamului, străbătea timpul Biserica cea Nouă. Nouă era ea în 1408, când goticul era o noutate pe acele meleaguri. Dar localnicii tot „nouă” o numesc.
Liberi (acum) fiind, fluturii Amazonului aduc pietrei, în loc de aur, prinos de culoare. Arcuri gotice purtând pe alocuri urme de policromie angelică, coloane baroce auriu îngreunate, îmbrățișează primitor chipuri, insecte, podoabe, frunze ce odinioară i-au aparținut de drept. Dreptul poate deveni teribil de strâmb dacă schimbăm epoca… Plutește prin vechea biserică nouă un iz de culpabilitate. Referitor la localnicii numiți fără noimă „indieni” și care poartă de secole pecetea neștiinței noastre. Referitor la negrii smulși altui continent pentru a muri pe mare sau, cu puțin noroc și o constituție robustă, pentru a furniza cafea, condimente, aur, argint și alte minunății ale epocilor succesive. Către final se poate percepe bucuria toleranței zilei de astăzi, pudic exprimată față de chinezii sau indienii mai proaspăt sosiți. Instructiv și deseori minunat de frumos.
Într-una dintre capelele laterale, ne așteaptă o femeie nepereche: Anna-Maria Sybilla Merian. Nemțoaică născută în 1648. Două sute de ani înainte de pașopt! La 37 de ani, se desparte de soț, iar cinci ani mai târziu cere divorțul. În Germania vremii, multe căsătorii se terminau prin divorț! Cine ar fi crezut… Doi ani mai târziu, se declară văduvă și pleacă în Olanda. Evident, riscul ca soțul perfect sănătos și viu să afle asta pe Facebook era nul… Anna-Maria Sybilla învățase pictura și gravura cu mari maeștri ai vremii. Dedicată studiului naturii, al plantelor și mai cu seamă al insectelor, la vârsta de cincizeci și doi de ani, descoperă desene reprezentând fluturi din Surinam. Pleacă atunci, împreună cu fiica ei Dorothea, să-i vadă mai de-aproape. Este până astăzi una dintre referințele majore ale entomologiei, iar „Metamorphosis insectorum surinamensium” este o încântare pentru ochi și minte! Fie ea în veci liberă și slăvită!
În fața vechii biserici noi, ploaia se prelinge peste aripa pestriță alcătuită din solzii umbrelelor, aducând încredere în fraternitatea internă a mult evoluatei specii umane.
( Nieuwe Kerk – The Great Suriname Exhibition / New Church on Dam Square, Amsterdam, Olanda / O narațiune despre Surinam și locuitorii săi. Expoziția include peste 300 de obiecte, artefacte, fotografii și documente, cât și prezentări multimedia vizitabile până în 2 februarie, 2020