Note de bienală #1: Svizzera 240 – House Tour

All right, fine, I’ll take the house tour

— Larry David, Curb Your Enthusiasm (S03, E08)

Propunerea Elveției pentru a 16-a ediție a Bienalei Internaționale de Arhitectură – La Biennale di Venezia, FREESPACE a câștigat Leul de Aur.

Începem aici seria Note de bienală – o călătorie imaginară, prezentându-vă, în fiecare săptămână, selectiv, câte o participare națională din totalul de 63 care fac parte, alături de cele 12 evenimente colaterale, din ansamblul bienalei de arhitectură. În felul acesta, în fiecare episod vedem diferite moduri în care echipele de arhitecți și curatori au răspuns temei FREESPACE. Vom observa similitudini și diferențe, vom comenta ineditul și, esențial, vom face o plimbare arhitecturală.

Episodul 1

Pavilionul elvețian intitulat Svizzera 240 – House Tour schimbă și lucrează cu scara percepției umane. Expoziția vă invită să explorați spațiul caselor de închiriat ca și cum ați fi Alice în Țara Minunilor.
Cum? Scara elementelor arhitecturale simple precum uși, ferestre și plafoane, dar și cea a accesoriilor din fiecare cameră a fost modificată astfel încât să ofere vizitatorilor o experiență de basm. Într-o iluzie spațială atent coordonată de echipa curatorială, ei simt comprimarea sau extinderea propriului corp, foarte asemănător cu descrierea lui Charles Lutwidge Dodgson (Lewis Carroll).

Prin procedee arhitecturale de dimensionare proporțională, însă diferită față de mărimea umană, elemente caracteristice pentru ambientului domestic, cum ar fi întrerupătoarele, ferestrele, ușile și blaturile de lucru ale bucătăriei, sunt reduse semnificativ sau mărite spectaculos în interiorul pavilionului elvețian. Secvențele spațiale propuse doresc să atragă atenția asupra ubicuității interiorului proprietăților de închiriat.

Svizzera 240 – House Tour transformă spațiul pavilionul într-o suită de camere nemobilate, folosind elemente arhitecturale foarte simple și accesorii pentru locuințe noi sau apartamente închiriate. Procedeul arhitectural de distorsie a mărimii spațiilor generează o percepție atipică și de fapt atrage atenția asupra decorului tipic al zidurilor albe, asupra ferestrelor cu tâmplărie de plastic și pardoselilor din lemn.

„Numim Elveția o națiune de chiriași – pentru că majoritatea oamenilor trăiesc în apartamente de închiriat și se mută destul de des. Deci, oamenii își doresc un mediu standardizat”, a explicat curatorul pavilionului elvețian, arhitectul Alessandro Bosshard. Bosshard, care a conceput pavilionul împreună cu arhitecții din Zürich Li Tavour, Matthew van der Ploeg și Ani Vihervaara, consideră că ar trebui să existe mai multe dezbateri asupra locatarilor arhitecturii banale din toată lumea occidentală. Prin scalarea, amplificarea sau diminuarea elementelor spațiului, el speră să le aducă în discuție.

O nouă secvență de încăperi, alternantă între scări ale percepției umane, e introdusă în clădirea pavilionului. Astfel, ușa imensă duce într-o cameră cu o înălțime generoasă a tavanului, ferestre uriașe și o bucătărie dotată cu un set de blaturi la un nivel potrivit doar pentru un gigant te fac să te simți mic, incredibil de mic. O altă ușă mică atrage vizitatorii printr-un spațiu în care totul a fost micșorat și unde vizitatorul simte că a crescut brusc.

„Vrem să aducem în discursul arhitectural subiectul caselor de închiriat, o temă luată doar așa cum este dată, unde nimeni nu pune la îndoială de ce pereții sunt albi și comutatoarele sunt întotdeauna aceleași”, a afirmat Bosshard pentru Dezeen la previzualizarea pavilionului.

Curatorul a colectat sute de fotografii ale apartamentelor mobilate și echipate uniform, ca punct de referință pentru pavilion. Unele dintre imagini sunt prezentate una lângă alta în broșura expoziției, pentru a arăta cum detalierea aproape identică a apartamentelor face dificilă distingerea lor.

„Dacă le vedeți împreună, ele devin un corp de arhitectură colectivă”, a spus Bosshard. „Am lucrat cu o cantitate limitată de elemente – întotdeauna aceleași ferestre, aceleași plăci, aceiași pereți, aceleași uși. Totul ți se pare familiar, dar dacă continui, atunci îți dai seama că nu e ceea ce te aștepți – prea mic, prea mare, prea perspectiv, distorsionat”, a continuat el. „Suprafața devine expoziția în sine și chestionează arhitectura de care suntem înconjurați de tot timpul.”

Bosshard vede estetica acestor spații standard ale locuințelor de închiriat ca un fel de modernism diluat redus la ziduri albe, netede și podele laminate din lemn. „În ultimii 100 de ani, coaja nu s-a schimbat prea mult. Planurile s-au schimbat, tipologiile s-au schimbat, însă suprafața reală – aceste suprafețe albe cu pardoseală din lemn – este cu adevărat încăpățânată”, a spus el adăugând: „suntem legați de modernism, desigur, Elveția nu a părăsit niciodată modernul. Nu a avut o pauză de la modernism, este mai mult o continuare a acestuia”.