Szczecin Philharmonic Hall, Polonia

Text: Ioana Iancu
Foto: Simon Menges

Filarmonica din Szczecin este un proiect remarcabil pentru care biroul de arhitectură Barozzi / Veiga a fost distins cu premiul Mies van der Rohe. Calităţile subtile ale preluării morfologiei urbane din existent şi integrarea în sit ne determină să percepem volumul construit ca pe ceva care era întotdeauna acolo.

Timpul nostru, al lucrurilor prea clare sau mult prea disponibile, este exprimat aici numai într-o aparentă austeritate care, la o privire mai atentă, dezvăluie. Motivul pentru care am ales să prezentăm acest proiect în paginile dosarului ARHITECTURĂ DIN ŞI PRIN LEMN este unul special: tot interiorul sălii este alcătuit din lemn de ocume, acoperit cu foiţă de aur industrial. Majoritatea instrumentiştilor dintr-o orchestră simt sala ca pe un instrument muzical important al ansamblului lor. Ea reverberează, acompaniază, ascunde sau amplifică. Printr-o serie de imagini atent alcătuite, universul interior al sălii este o surpriză.

Ambientul său unitar echilibrat şi armonios este astfel aşezat în promenada arhitecturală a spaţiului Filar­mo­nicii din Szczecin încât să surprindă percepţia sălii aurii ca un viscer lemnos. Ca moment de incursiune în lumea unui instrument muzical, este cu ade­vărat o surpriză contemporană, instalându-se în sfera emoţiei neaşteptate mai mult decât încântarea barocă a opulenţei. Din prezentarea autorilor am reţinut: „Filarmonica include o sală de concerte şi o sală de muzică de cameră, este o clădire foarte complexă, care ocupă acelaşi spaţiu ca fosta clădire de muzică. Acesta este un proiect de sinteză care împărtăşeşte trăsă­turi de identificare cu me­diul său înconjurător. Masa, verticalitatea şi forma acoperi­şului sunt dominante, conectând sala cu restul oraşului.

Pre-eminenţa expresivă a clădirii, concentrată de-a lungul perimetrului său şi modelarea acoperişului, rezultă prin influenţa unei arhitecturi expresioniste a Europei Centrale. Din exterior, clădirea este percepută ca un volum fără greutate în care faţada de sticlă – uneori translucidă, uneori opacă – transmite calităţile expresive în funcţie de utilizarea clădirii. La interior, prin comunicarea elementelor de-a lungul perimetrului, determină o relaţie sensibilă a clădirii cu exteriorul, în timp ce, în acelaşi timp, delimitează un spaţiu mare deschis, care este deoparte astfel încât sălile de muzi­că simfonică şi de cameră să îşi poată juca rolurile lor principale. Austeritatea aparentă a ansamblului se află în contrast puternic cu expresivitatea sălii principale, care este conceput ca o lucrare de bijutier, în acord cu abordarea clasică a proiectării sălilor de concert în Europa Centrală.

Decorul – atât ornamental, cât şi funcţional – realizat din elemente modulare acoperite cu foiţă de aur industrial a fost efectuat graţie măiestriei locale existente. Din motive acustice, gradul de fragmentare al acestor elemente urmează o secvenţă Fibonacci care creşte în raport cu distanţa faţă de scenă. Spre deosebire de proiectele anterioare, Szczecin este concepută pentru a realiza un grad maxim de autonomie formală aşa cum planul o denotă. Ideea a fost de a materializa o clădire care este atât specifică pentru contextul său în acelaşi timp şi independentă de acesta. În consecinţă, punctul nu e invenţia, ci fundamentarea descoperii a ceea ce există deja şi dezvăluirea unei realităţi noi.