fbpx

Fresh Urban Life. Harta locurilor noi din București

Pain au Cafe, vecinii noștri cu iz parizian Nu departe de redacţia Banchizei Urbane, pe o străduţă liniștită în care Bucureștiul pare atemporal, s-a instalat o cafenea ce atrage privirea prin pasiunea pentru albastru și luminiţe mereu aprinse vesel la intrare. În bunul spirit urban, Pain

Ah, sarmalele…

În tinereţe, am lucrat șase luni în Câmpulung Moldovenesc. În afară de peisaj și de bucate, înţelegând prin asta mai cu seamă sarmale, Bucovina nu a fost chiar paradisul așteptat. În Câmpulung, doar strada principală era în relaţii bune cu asfaltul. De o parte și

Patricia Moroșan și fotografia ca arhivă a unei lumi interioare

Fotografiile Patriciei Moroșan mi-au amintit de cele ale fotografului ceh Miroslav Tichý (poate că puţin cunoscut la noi) – fotografii „greșite”, poetice, defocalizate, eliptice, stranii, misterioase, decupate ca din întâmplare. Ce anume totuși dezvăluie călătoriile fotografice ale Patriciei Moroșan în spaţiu, în timp sau în

La un pahar de lapte priceput. Lăptăria cu caimac

Acum suficient de mulţi ani încât să le pierd șirul, am încetat să beau lapte sau să mănânc alte produse lactate în afară de brânză. A fost o renunţare firească și nu voită, dictată, iniţial în mod inconștient, de faptul că produsele de pe piaţă

O incursiune pe strada Franceză la Nobile Furs Eleni

Prin Centrul Vechi al Bucureștiului, acest epicentru negustoresc al românilor înainte de era mall-urilor, se perindau mărfuri și meșteșugari din cele patru zări ale ţării și din afara acesteia. Una dintre străzile acestui mini-oraș, Blănari, face până în zilele noaste aluzie la unul dintre meșteșugurile

Andrei Nicolescu – Poezia unei geometrii ilustrate

Lui Andrei Nicolescu îi place să experimenteze și să se joace mai ales cu siluete geometrice, pe care le transformă în ilustraţii, postere sau experimente din zona typography. Este adevărat că îl definește multidisciplinaritatea, după cum este adevărat că o pasiune care a debutat în

Loading new posts...
No more posts
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0