fbpx

Tagus Linear Park

Cum se redă comunității o zonă de 15 000 de mp revendicată de sectorul industrial, un mix aproape supranatural de spaţiu urban, industrial, agricol şi natural? În primul şi în primul rând se ia ca reper esenţa spaţiului, după care se gândeşte o amenajare peisagistică originală, inspirată din contextul cultural şi natural al zonei, axată pe protejarea ecosistemului existent şi pe regenerarea ecologică a zonelor afectate.

Text: Ioana Diaconu
Foto: JOAO MORGADO

Rezultat al unei ample intervenţii, fostul lot industrial invită comunitatea să îi calce pragul şi îi oferă o gamă largă de opţiuni de agrement – de la sporturi, pescuit şi plimbări la educaţie ecologică şi observarea naturii.  Parcul combină două tipuri de spaţii – o zonă multifuncţională numită „Plaja pescarilor”, situată de-a lungul râului pe locul unui fost depozit de nisip, şi 6 km de rute pietonale care traversează diversele zone urbane şi naturale ale sitului.

Porţiunea cea mai interesantă a acestor rute o reprezintă pasajul din lemn, cu o lungime de 700 de metri, care conduce spre un observator de păsări construit din paleţi. Restul reţelei de cărări este realizat din plăci de beton şi stabileşte fluxul de circulaţii, unind toate punctele de interes.

Plaja pesca­rilor dispune de o serie de amenajări complementare destinate în primul rând educa­ţiei ecologice, recreerii şi sporturilor: platfor­me pentru pescuit, umbrare, zone pentru picnic, un teren de volei, un loc de joacă rudimentar din anvelope reciclate şi, desigur, o porţiune de teren pentru plajă, toate aduse la un loc în spaţiul celor 3 ha

de pe malul râului, creând astfel o zonă care

îmbie la relaxare.

Tot aici este ridicat şi Centrul pentru Studiul Mediului, menit să găzduiască expoziţii temporare şi evenimente. Construcţia este gândită modular, pentru a putea fi extinsă cu uşurinţă pe viitor, şi se compune din mai multe containere navale. Opţiunea pentru a îmbrăca volumele în panouri din lamele de lemn, montate în paralel şi pe verticală, oferă continuitate faţadelor. Şi pentru ca

vizitatorii să se poată bucura de o imagine de ansamblu a ecosistemelor învecinate, structura este prevăzută cu un etaj.

Vegetaţia formată din specii locale este plantată în grupuri compacte, delimitate de o serie de stâlpi din lemn, care ajută atât la compactarea nisipului cât şi la protejarea lăstarilor.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0