Taste of Transylvania: o celebrare a gusturilor
INTERVIU: Manuela Zipiși FOTO: Erdély Bálint Előd, Levente Józsa
n cadrul plimbărilor noastre înCerc prin țară este o bucurie să descoperim tot mai multe inițiative dedicate gastronomiei locale, care o susțin și o promovează inclusiv prin festivaluri cultural-gastronomice. Harghita nu face excepție, și nu e de mirare, având în vedere că în 2027 va purta titlul de Regiune Gastronomică a Europei. Unul dintre festivalurile la care ne referim este Taste of Transylvania, care în toamna anului 2022 își desfășura prima ediție la inițiativa echipei restaurantului Páva din Odorheiu Secuiesc. De atunci, luna septembrie devine preț de câteva zile un epicentru al gastronomiei transilvănene în satul de vacanță și muzeul etnografic Boroș, din Lunca de jos. Un prilej de a descoperi producători locali, varietatea bucătăriei transilvănene și chefi recunoscuți la nivel internațional, cu stele Michelin. Despre festival și ediția din acest an, am discutat cu Attila Szász, marketing manager al festivalului.
Povestea festivalului Taste of Transylvania – cum a debutat proiectul și cum continuă:
Povestea Taste of Transylvania începe în februarie 2022, când echipele restaurantelor Páva din Odorheiu Secuiesc și SALT din Budapesta au organizat împreună prima cină cu stea Michelin din România în salina Praid. Însă această cină nu a fost remarcabilă doar prin preparatele servite și prezența unui chef distins cu stea Michelin, ci și prin faptul că a creat un punct de legătură între profesioniștii din domeniul gastronomiei din România și Ungaria.
Atunci am realizat cu adevărat că este nevoie de o platformă care să faciliteze astfel de conexiuni, și care, dincolo de colaborarea profesională, să ofere o experiență aparte și celor pasionați de gastronomie. Așa a luat naștere brandul Taste of Transylvania, sub a cărui egidă am organizat, în toamna anului 2022, primul festival gastronomic, ajuns în acest an la cea de-a patra ediție.
De atunci, Taste of Transylvania a devenit mai mult decât un festival – este o mișcare care se adresează atât bucătarilor, cât și producătorilor locali, micilor afaceri din domeniul HoReCa, gospodinelor și celor dornici să învețe. Dincolo de festivaluri, avem o Academie de Gastronomie și am reușit să publicăm și în limba română cartea de referință a gastronomiei transilvănene, Ospăț Transilvan, semnată de Pál Kövi. Scopul mișcării noastre nu este doar să păstrăm, protejăm și promovăm tradițiile gastronomice din Transilvania, ci și să arătăm că ele merită un loc pe harta gastronomică mondială, iar un obiectiv clar este să punem, împreună cu partenerii noștri, bazele unei gastronomii transilvănene moderne, adaptate secolului XXI.
Care ar fi ingredientul gastronomic reprezentativ pentru Harghita?
Este greu de selectat doar câteva valori definitorii pentru regiunea noastră, dar carnea de miel, sutele de specii de ciuperci comestibile sau fermentarea – considerată azi o tendință modernă, dar cu rădăcini vechi în zonă – ilustrează perfect apropierea Transilvaniei de natură.
Câțiva dintre producătorii locali participanți la festival până în prezent:
Nu dorim să scoatem în evidență o singură persoană din peisajul gastronomic local – de la doamnele care pregătesc plăcinte cu smântână în Satu Mare, la bucătarii care au dus friptura de Turda la rang de artă, până la crescătorii de rase autohtone de oi și porci, aproape fiecare localitate are pe cineva care oferă o mostră din savoarea variată a bucătăriei transilvănene.
Ce ne puteți dezvălui despre programul Taste of Transylvania 2025?
Suntem mândri că tot mai mulți dintre acești producători, fermieri și antreprenori locali ni se alătură de la an la an – așa va fi și în cadrul festivalului gastronomic Taste of Transylvania, organizat între 4 și 7 septembrie, unde vor participa cei mai buni chefi din România și Ungaria, precum și cei recunoscuți la nivel internațional, cu stele Michelin. Aceștia îi vor încânta pe vizitatori cu demonstrații culinare, prelegeri și meniuri speciale concepute pentru festival. Nici în acest an nu vor lipsi din programul festivalului prezentările culturale, dezbaterile tematice și, desigur, concertele. Programul complet este actualizat în permanență pe site-ul tasteoftransylvania.eu, pe pagina noastră de Facebook și în aplicația FestivApp.
