The Human Scale în viziunea viewcatchers

Tineri și entuziaști, arhitecții Miruna Moldovan și Hunor Bakó au pornit de câțiva ani (și din 2019 pe partea de arhitectură) într-un demers al chestionării lumii prin fotografie. Inspirați în mod special de interacțiunea duo-ului animat-inanimat – om-arhitectură, Miruna și Hunor s-au reunit artistic în echipa viewcatchers, urmând, anul trecut, cursurile Școlii de Fotografie Ciorchin.

O pasiune care a început în timpul studiilor de arhitectură de la Cluj, fotografia a crescut în importanță, fiind în acest moment un demers paralel cu activitatea lor de proiectare. Surprinsă în ipostaze macro sau micro, arhitectura devine pentru viewcatchers prilej de chestionare a relației versatile și durabile care se înfiripă, dincolo de timp sau intențiile autorilor, între mediul construit și umanitate. Un ochi fotografic neobosit cercetător și dornic de cunoaștere în spatele căruia se coagulează răbdarea, atenția și colaborarea a două energii.

Cum coexistă în viețile voastre arhitectura și fotografia de arhitectură?
În viața de zi cu zi, amândoi lucrăm în birouri de arhitectură. Fotografia de arhitectură e ceva ce construim din pasiune, în paralel cu proiectarea. Pe lângă documentare și realizare de proiecte fotografice, colaborăm cu diverși oameni din domeniu pentru care fotografiem proiecte sau interioare realizate. Probabil cea mai mare satisfacție este atunci când reușim să surprindem atmosfera spațiilor create sau interacțiunile utilizatorilor cu obiectele de arhitectură în maniera în care creatorii lor le-au imaginat.

De ce fel de provocări/dificultăți ale demersului fotografic de arhitectură v-ați lovit până în prezent? Și care ar fi ritualul vostru ca echipă? Obiceiuri, completări, inspirație reciprocă…
Cel mai des ne întâlnim cu reticența celor din branșă de a oferi mână liberă fotografilor în a explora un spațiu și în a reuși să capteze atmosfera lui prin filtrul personal. De cele mai multe ori, arhitecții au deja o viziune clară asupra modului în care spațiul ar trebui citit. E o provocare cum te raportezi sau cum răspunzi la astfel de cerințe prin filtrul propriu.

În ceea ce privește fotografiatul în echipă, în cazul unei ședințe foto de pildă, deși fiecare lucrează cu aparatura lui, ne consultăm pe toată durata ședinței, înainte și după. De exemplu, dacă unul din noi realizează setările, celălalt poate verifica cadrul și poate muta unghiul cu câteva grade pentru a surprinde fotografia căutată. Sau se întâmplă ca unul din noi să realizeze selecția fotografiilor finale și apoi celălalt să se ocupe de post-procesare. La finalul procesului, seria de fotografii e a amândurora. În echipa noastră nu e neapărat relevant cine a apăsat declanșatorul.

Ce face o fotografie să fie reușită: tehnica sau ochiul celui care privește prin obiectiv?
O fotografie reușită este rezultatul echilibrului dintre cunoștințele tehnice, amprenta personală a celui (sau, în cazul nostru, a celor) care privește (privesc) prin obiectiv și, nu în ultimul rând, foarte multă răbdare în a găsi sau a aștepta cadrul perfect.

Se poate vorbi despre serii în fotografia voastră? Obsesii, teme recurente?
Fiind la început, explorăm multe teme și idei, în funcție de inspirația perioadei prin care trecem. Spre exemplu, acum documentăm fotografic locuirea în România, cu precădere cea de urgență. Dar obsesia care se găsește în fotografia noastră încă de la începuturi vine din dorința de a surprinde interacțiunea om-arhitectură și nu neapărat din fotografierea perfectă a geometriei unei arhitecturi surprinse în absența omului. Până la urmă, arhitectura este cadru de desfășurare a vieții cotidiene.

 

Un fotograf român și unul internațional care vă inspiră?
Am avut plăcerea în anii studenției să participăm la un atelier de fotografie de arhitectură ținut de Laurian Ghinițoiu în Cluj-Napoca și de atunci a rămas unul din fotografii de la care încercăm să învățăm și să ne inspirăm constant. În aceeași notă, Iwan Baan este unul dintre preferații noștri. El este unul din promotorii fotografiei care spune povestea interacțiunii dintre oameni și arhitectură pe care o căutăm, la rândul nostru.

Un documentar și o carte despre fotografie pe care le-ați recomanda unui student la arhitectură?
Recomandăm Despre fotografie de Susan Sontag și Fotograful creator de Andreas Feininger. Pentru noi, aceste cărți au reușit să pună bazele teoretice, nu neapărat tehnice, de care am avut nevoie în a porni demersul fotografic. Iar un documentar care ne-a inspirat și continuă să ne inspire e Visual Acoustics: The Modernism of Julius Shulman, despre unul dintre cei mai marcanți fotografi de arhitectură.

Ce s-a modificat în demersul vostru fotografic în ultima vreme (izolarea, noile restricții)?
Izolarea nu ne-a oprit din fotografiat, însă în această perioadă explorările noastre s-au concentrat mai mult pe fotografii pentru cercetări personale, decât pentru colaborări. Am avut timpul necesar să ne ocupăm de idei mai vechi și am început să ieșim mai mult în natură. Am reușit să facem un pas în spate pentru a privi cu mai mult calm demersul fotografic, nu mai suntem în goana de a face cât mai multă fotografie și de a surprinde cât mai multe spații, ci încercăm să facem fotografie care să ne bucure pe noi și pe cei la care ajunge.

 

Un arhitect contemporan ale cărui proiecte v-ar plăcea să le surprindeți:
Am putea fotografia oricât și oricând lucrările lui David Chipperfield. Indiferent de situație, arhitectura lui păstrează o scară umană și e fascinant de surprins în imagini omul în conexiune cu spațiile respective.

Un oraș/un loc din lume în care v-ați întoarce să faceți fotografie:
Budapesta – un oraș dinamic, vibrant, apropiat de noi. Chiar dacă nu e neapărat cea mai turistică capitală europeană, este foarte bogată în scene urbane pe care le poți redescoperi și reinterpreta de fiecare dată. După fiecare vizită ne întoarcem cu serii noi de fotografii și cu cât am interacționat mai mult cu orașul, cu atât îi simțim mai bine ritmul.

Ce anume face ca o fotografie să fie reușită, să transmită un mesaj/emoție și după 50-100 de ani?
Pentru noi, fotografia reușită este cea în care surprindem esența unui obiect de arhitectură sau a unui spațiu. Satisfacția vine atunci când, privind fotografia, recunoaștem nu neapărat locul sau obiectul, cât atmosfera sau starea de spirit din momentul respectiv. Rămâne însă de văzut dacă vom simți la fel și după 50 de ani.

Unde vă putem vedea lucrările în prezent și în viitorul apropiat?
Având în vedere contextul actual problematic și faptul că astăzi toată lumea consumă și produce imagini, încercăm să găsim locul lucrărilor noastre în mediul online, pe rețelele de socializare, dar și pe site-ul personal. Pe acesta am păstrat inclusiv poveștile inițiale viewcatchers, pe care ne place să le revedem pentru a ne aminti de stările menționate anterior. Fiind la început de drum, avem multe explorări și demersuri personale în desfășurare pe care am vrea să le putem expune chiar și fizic la un moment dat.

Interviu publicat în igloo #197_august-septembrie 2020