Torre David – Gran Horizonte
Premiat cu Leul de Aur la Bienala de la Veneţia de anul trecut, pavilionul Torre David – Gran Horizonte reprezintă corolarul realist-magic al unui secol întreg de critică marxistă. Expoziţia rezuma cu un optimism stângaci povestea celor 700 de familli de squatteri care şi-au întemeiat un trai în ceea ce trebuia să fie un manifest al egoului finanţist, un turn de 45 de etaje în inima Caracasului. Validând tomuri de literatură, de la Soja şi Harvey la lettrişti şi Lefebvre, traiectoria pe care Torre David o construieşte în timp se întâlneşte în fotografiile lui Iwan Baan cu „Les yeux des pauvres” din poemul lui Baudelaire, descriind un arc complet al excluziunii sociale ca produs spaţial al oraşului modern.
Ca şi alte metropole sud-americane, Caracasul e încins cu o centură de slumuri care adăpostesc milioane de locuitori. Scufundat în căuşul unei văi, centrul oraşulului este dominat de ceea ce, de la distanţă, apare ca un hoit neverosimil al unei clădiri de 45 de etaje în vizibilă descompunere. Este Centro Financiero Confinanzas, conceput în 1990 când economia Venezuelei se afla pe val, pentru a acomoda bancherii cu pompa cuvenită. Impunătoarea construcţie, realizată de arhitectul venezuelean Enrique Gómez, era prevăzută cu apartamente de lux, piscine, şi un heliport pe acoperiş, mărturii ale grijii de a-i feri pe ocupanţi de mizeria străzii.
Trei ani mai târziu însă, principalul investitor al proiectului, David Brillembourg, a răposat – urmat la scurt timp de băncile Venezuelei care s-au prăbuşit la numai un an distanţă. Construcţia, aproape terminată, poartă şi azi supranumele Torre de David. Până în 2007, turnul, erect şi descompus în inima Caracasului, a rămas să ilustreze în mod exemplar consecinţele karmice ale vanităţii, un monument accidental al colapsului financiar.
Apoi, un grup de familii fără casă s-au mutat înăuntru. Organizaţi de un pastor, oamenii şi-au creat singuri un sistem de pază, au alocat etajele de jos bătrânilor şi celor cu deficienţe fizice, au creat o cooperativă care să adune mici contribuţii şi să se îngrijească de spaţiu. Cu timpul au reuşit să obţină legal energie electrică şi să-şi racordeze toaletele la o instalaţie sanitară improvizată. În prezent, circa 3 000 de persoane locuiesc în Torre David, cu statut ilegal.
Dintr-o comunitate rezidenţială s-a dezvoltat un micro sistem economic. Motociclete aleargă în sus şi în jos pe rampele parcării, ducând provizii până la un centru de distribuţie la etajul zece. De acolo mărfurile sunt transportate până la mici bodegi în care preţurile cresc cu altitudinea la care sunt amplasate. Oamenii şi-au făcut prăvălii în care tund, bărbieresc, servesc masa, trag de fiare.
Lifturile şi pereţii exteriori ai balcoanelor lipsesc încă, dar multe familii au reuşit să-şi ridice ziduri interioare şi să-şi delimiteze apartamente. Riscul de a-şi pierde copiii sau de a se accidenta ei înşişi din cauza precarităţii construcţiei reprezintă de departe unul minor în comparaţie cu riscul de a trăi în stradă în Caracas.
Una peste alta, comunitatea e mulţumită. Astăzi, Torre David ilustrează un dublu eşec: fiascoului financiar i se alătură un fiasco al societăţii civile, ilustrat de refuzul guvernului venezuelean de a da o mână de ajutor comunităţii pentru a face clădirea sigură şi locuibilă. Iar guvernul venezuelean nu e singur: sute de oraşe preferă să-şi vadă patrimoniul imobiliar făcându-se fărâme sau să investească în demolarea lui (i.e. Cathedral Plaza) decât să-l cedeze unor nevoi reale, sucombând soluţiilor simbolice şi logicii pre-medievale în defavoarea justiţiei sociale şi administraţiei pragmatice.
Urban Think Tank, un birou de proiectanţi din Caracas, a plonjat în sânul acestei scene postapocaliptice cu detaşarea relativă a cercetătorului asezonat cu teorii spaţiale şi curiozităţi pentru vernacular. Grupul fondase în 2007 Sustainable Living Urban Model Laboratory (S.L.U.M. Lab) la Universitatea Columbia din New York, iar din 2010 conduc departamentul de Arhitectură şi Design Urban la Institutul Elveţian de Tehnologie din Zürich. Cu implicarea studenţilor, a luat naştere o iniţiativă etnografică de documentare a vieţii din Torre David, ca laborator în care se testează pe viu teoriile ce au jalonat ştiinţele sociale din ultima jumătate de secol.
Cu ajutorul fotografului Iwan Baan, căruia i se aplică pe merit eticheta-clişeu de magician al documentarului de arhitectură, realitatea dezolantă a vieţii de slum a prins culori vii şi note optimiste. Expoziţia de la Bienala din Veneţia s-a materializat în acelaşi registru, luând forma unei mici bodegi care servea mâncare simplă şi bere.
Pe pereţi, desenele realizate de Urban Think Tank ilustrau viziunea arhitecţilor asupra intervenţiilor minimale care ar putea îmbunătăţi viaţa din Torre David şi din alte comunităţi informale.
Mesajul comunicat de Urban Think Tank e simplu: în lumina eşecului planificării raţionaliste, modelele spaţiale occidentale trebuie să facă loc formelor emergente de vernacular şi informal. Iar arhitecţii trebuie să-şi amintească, măcar în foamea adusă de criză, că pot servi şi alte pături sociale în afară de cele cu buzunare groase.
Despre carte
La puţin timp după primirea Leului de Aur la Bienala de la Veneţia din 2012, Alfredo Brillembourg (Urban Think Tank), Hubert Klumpner (D-Arch/ETH Zürich) şi talentatul fotograf Iwan Baan şi-au văzut cercetarea publicată de editura Lars Muller într-un volum consistent – „Torre David. Informal Vertical Communities”, cu şanse mari de a deveni un reper pentru toţi cei interesaţi a îmbunătăţi în mod real funcţionarea marilor oraşe contemporane.
Cei trei şi echipa din jurul lor (arhitecţi, studenţi arhitecţi, dar şi specialişti din domenii sociale) au documentat timp de un an viaţa celor care au ocupat ilegal structura nefinisată a turnului din mijlocul oraşului Caracas, transformarea şi noua organizare a clădirii, elaborând mai multe scenarii de intervenţii care le-ar putea îmbunătăţi existenţa fără eforturi majore.
Acestea formează ultimul capitol al cărţii: o serie de soluţii gândite de colectivul de arhitecţi sunt prezentate în detaliu, în relaţie cu teme esenţiale ale locuirii precum circulaţiile, organizarea spaţiilor, siguranţa, accesul la apă şi electricitate.
Cartea, ca şi proiectul de la Bienală, îşi propune să lanseze, dincolo de exemplul concret pe care îl ilustrează, o invitaţie-provocare pentru toţi arhitecţii de a inova şi experimenta în sfera locuirii hibride, spontane, contribuind astfel la un viitor mai bun, mai echitabil.