Transformări ale patrimoniului industrial
TEXT: Ioana Păunescu
Un muzeu comunist, o fabrică de prelucrare a bumbacului și o mină de cărbune, toate trei abandonate, în ruină sau închise, au renăscut sub formă de centru cultural, zonă rezidențială și spațiu public și, respectiv, muzeu. Transformările parțiale și completările necesare au permis ca aceste trei ansambluri să păstreze măcar parte din aerul istoric și semnificația pe care, pentru decade sau chiar secole, au avut-o.
Piramida din Tirana
PROIECT: MVRDV FOTO: Ossip van Duivenbode
n centrul capitalei Albaniei, echipa MVRDV a transformat Piramida din Tirana – un edificiu de 11 835 de metri pătrați construit, inițial, ca muzeu dedicat dictatorului comunist Enver Hoxha și inaugurat în 1988 – într-un vibrant nou centru cultural.
Refolosind structura originală a edificiului, arhitecții au completat ansamblul brutalist cu o serie de „cutii” multicolore ce adăpostesc noile cafenele, studiouri, workshop-uri, birouri de start-up-uri, evenimente culturale și învățământ. Aproximativ jumătate din aceste „cutii” servesc drept săli de clasă ale instituției educative nonprofit TUMO Tirana, care oferă cursuri afterschool, gratuite de software, robotică, animație, film sau muzică.
Piramida, denumită și „mausoleu” al dictatorului Hoxha, a găzduit, după căderea regimului comunist, numeroase funcțiuni, toate însă cu caracter temporar. Clădirea a servit ca stație radio, club de noapte, centru de conferințe, studio tv și, în 1999, în timpul războiului din Kosovo, ca bază NATO.
Ulterior abandonată, piramida a revenit în atenția municipalității. Votului locuitorilor, publicat într-un studiu din 2015, a fost acela de a nu demola clădirea, motiv pentru care, doi ani mai târziu, Fundația pentru dezvoltare albanezo-americană (AADF) și primăria orașului au inițiat planul de reabilitate și transformare. Lucrările au început în 2018, iar în 2022 au fost inaugurate zonele de centru de învățământ gratuit TUMO. Un an mai târziu, întregul complex a devenit accesibil publicului.
Pentru majoritatea locuitorilor, piramida este un simbol al victoriei asupra regimului totalitar: după căderea comunismului, clădirea a servit ca loc de întâlnire pentru tineri, care obișnuiau să urce pantele piramidei pentru a le folosi, nu fără un anumit grad de risc, ca tobogan. Designul MVRDV a preluat această istorie și, astăzi, serii de trepte exterioare, completate, de un ascensor, permit accesul comod în vârful piramidei. Pe fațada de vest, o zonă de fațadă este special destinată pentru a fi folosită ca tobogan.
Noul complex nu numai că a revitalizat structura abandonată, dar a inclus și o suită de obiective de dezvoltare durabilă stipulate de Națiunile Unite, printre care principiile de economie circulară, de sustenabilitate socială și de mediu ambient.
Zollverein
FOTO: Jochen Tack / Stiftung Zollverein
Odată cea mai mare mină de cărbune a Europei, complexul Zollverein din Essen a fost transformat, în ultimele trei decade, într-un ansamblu de aproximativ 100 de hectare în care impunătoarele echipamente și clădiri industriale – peste 80 de edificii, aproape trei kilometri de poduri transportoare și mai bine de 13 kilometri de conducte – coexistă cu noi intervenții semnate Rem Koolhaas, Norman Foster sau SANAA.
Mina Zollverein din Essen este unul din cele mai importante situri de patrimoniu industrial din Germania. Deschisă în 1851, mina a ajuns să ocupe peste 80 de hectare, incluzând puțuri de mină și zone de cocsificare, și producând de asemena și tar, gudron sau petrol nerafinat. Puțul de mină XII, considerat o referință a arhitecturii industriale moderne, a fost proiectat de către Fritz Schupp și Martin Kremmer în spiritul Noii obiectivități (Neue Sachlichkeit) influențate de școala Bauhaus. Iar emblematicul turn Doppelbock a devenit un simbol al industriei grele germane.
În stare remarcabilă de conservare după cel de-al Doilea Război Mondial, mina a devenit situl cel mai productiv din Germania și unul dintre liderii mondiali în producție de cocs. Ulterior, scăderea dramatică a cererii de cocs și epuizarea depozitelor de cărbune accesibile, alături de diversificarea industrială a zonei și noua orientare spre sectoarele terțiare au dus la închiderea completă a minei în 1986.
Devenit monument istoric, complexul a fost declarat patrimoniu UNESCO în 2001. Un an mai târziu, Rem Koolhaas a proiectat un masterplan, iar în 2003 studioul de peisagistică Agence TER – un masterplan de regenerare a spațiului verde. A urmat, în 2005, o competiție internațională pentru transformarea sitului în parc metropolitan. Mergând pe linia masterplanurilor anterioare, propunerea câștigătoare a inclus o strategie pe termen lung și în faze succesive, vizând toți posibilii actorii implicați din toate categoriile sociale și profesionale.
Parcul Zollverein s-a deschis în 2005 ca un complex în continuă transformare, restaurare și conservare. În 2010 a fost inaugurat noul Muzeu Ruhr, dedicat istoriei acestei zone industriale, una dintre cele mai ample din lume. Zollverein este nu numai punct central al Rutei de patrimoniu industrial european (ERIH) și al platformei de turism UNESCO World Heritage Journeys, ci și locație de design (incluzând Red Dot Design Museum, dar și Facultatea de design a Universității Folkwang), de artă –PACT Zollverein (Choreographisches Zentrum NRW / Tanzlandschaft Ruhr) fiind o platformă mutidisciplinară în domeniul artelor scenice, media și bele-artelor.
La suita de funcțiuni ale parcului se adaugă 60 de companii din domeniul inovației și creației, un centru în care își au sediul peste 70 de start-up-uri, precum și spații pentru evenimente (Zollverein a câștigat în repetate rânduri premii naționale ca fiind cel mai bun loc pentru evenimente).
Grădinile Annei
PROIECT: Medusa Group PROIECT ȘI FOTO: Rafał Tomczyk
În centrul orașului Łódź, ansamblul de clădiri ale fabricii Karol Scheibler – acum un secol, un veritabil epicentru al industriei textile și, până nu demult, doar o suită de ruine – a devenit parte a unui nou proiect de revitalizare: Fuzja.
Construit într-o serie de faze succesive, Fuzja va ocupa o suprafață de opt hectare, dintre care patru hectare de spații verzi. Proiectul include zone rezidențiale, de birouri și de comerț, însumând un total de 20 de clădiri, dintre care 14 existente: edificii industriale, construite între începutul secolului al XIX-lea și mijlocul secolului XX, incluzând și centrala termică a fostei fabrici, o construcție considerată astăzi ca fiind unul dintre cele mai semnificative exemple de Art Nouveau industrial din Polonia și din Europa.
O parte din construcțiile originale, în stare precară de conservare, au fost demolate, iar zona de sit adiacentă fostei centrale termice a devenit parc public: Ogrody Anny, sau grădinile Anei, cu o suprafață de aproximativ 3 600 de metri pătrați. Numele comemorează personalitatea Annei Scheibler, născută Werner, soția lui Karol Scheibler și cea care, la sfârșit de secol XIX și început de secol XX, după moartea lui Scheibler, a continuat administrarea fabricii.
Spațiile verzi ale grădinilor Annei, care ocupă acum locurile fostelor pavimente industriale și ale liniilor de tren ale fabricii, sunt formate, după cum explică arhitecții, dintr-o zonă de vegetație și una „minerală”. Zona de vegetație include specii endemice de copaci, printre care mestecenii, precum și suprafețe de iarbă și vegetație joasă, iar cea minerală este din pietriș ce permite infiltrarea apei de ploaie în sol.
Grădinile, gândite atât pentru rezidenții complexului Fuzja, cât și pentru locuitorii orașului, sunt o veritabilă oază verde de liniște, departe de traficul rutier (mașinile beneficiază de parcare subterană) și înconjurată de edificii istorice. Mai mult, pentru a completa zona verde de umbră, alți aproape 50 de copaci vor fi plantați de către dezvoltator în viitorul apropiat.
Articol publicat în igloo #221 / Kombinat II / august-septembrie 2024 / Rubrica City Plus