Tree-house School. Un nou concept de clădire educaţională sustenabilă şi modulară pentru era post-Covid
Pandemia Covid-19, şi perioada de lockdown impusă de aceasta, a scos în evidenţă importanţa proiectării de clădiri care să pună accentul pe relaţia cu natura, şi în cadrul cărora să existe o mai bună comunicare între interior şi exterior. În acest context, clădirile educaţionale, unde sunt formate generaţiile viitoare, capătă o importanţă deosebită.
Autorii conceptului pe care vi-l prezentăm aici consideră că arhitecţii care proiectează şcolile viitorului vor fi nevoiţi să le gândească dintr-o nouă perspectivă, concentrându-se nu numai pe aspectele sustenabile ale clădirii în sine, ci şi pe abilitatea lor per ansamblu de a susţine activitatea într-o lume în continuă schimbare şi deja trecută prin Covid-19. De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că pandemia a cauzat relocarea unui număr mare de oameni din marile oraşe către zone mai puţin populate, adeseori neglijate până în acest moment.
În aceste condiţii, modelul şcolii viitorului trebuie să fie gândit la o scară mai mare, astfel încât să combine mai multe tipuri de educaţie (grădiniţă, şcoală primară şi gimnaziu), care, la rândul lor, să îşi poată menţine independenţa unul faţă de celălalt. Mai mult, o clădire educaţională ar trebui să fie deschisă în permanenţă şi să pună accent şi pe socializare prin includerea unor spaţii publice, de folos întregii comunităţi, precum centru comunitar, piaţetă urbană, cafeterie şi bibliotecă.
Luând în considerare toate aceste aspecte, conceptul semnat de Valentino Gareri Atelier propune un centru educaţional modular, care se poate adapta cerinţelor oricărui context, cu un acoperiş adiţional şi posibilitatea de creare a două curţi.
Sălile de clasă sunt amplasate în cerc, putând fi distribuite pe mai multe niveluri, şi comunică deschis cu peisajul exterior şi curţile. Modulele cu o suprafaţă de 55 mp, cu o capacitate de 20-25 de elevi, sunt realizate din plăci stratificate din lemn masiv şi conectate printr-un coridor central.
Aspectul clădirii este inspirat de cel al căsuţelor din copac, ideea principală fiind de a crea o şcoală ce pare suspendată şi imersată în mijlocul naturii. Contactul permanent cu peisajul este asigurat de faţada în cadrul căreia panourile de lemn alternează cu cele de sticlă, cu scopul de a le permite celor dinăuntru să se bucure de perspectivă, protejându-i, în acelaşi timp, de lumina directă.
Conceptul include mai multe aspecte sustenabile, precum posibilitatea de colectare a apei de ploaie, ventilaţie încrucişată naturală, panouri fotovoltaice sau sisteme de generare a energiei eoliene, toate amplasate pe acoperişul superior.
Caracterul modular al proiectului permite extinderea clădirii la orice moment, pentru a acomoda un număr mai mare de elevi sau a găzdui diferite programe. De asemenea, ea poate fi adaptată unor funcţiuni total diferite, precum centru pentru urgenţe medicale sau locuinţe temporare.
PROIECT: The Tree-House School; CONCEPT: Valentino Gareri Atelier
Descoperiţi mai multe despre cum va arăta lumea post-covid în igloo #204 / octombrie – noiembrie 2021 / Post Covid City, în curând pe piaţă.