fbpx

Tu cum interacționezi cu tehnologia? ”The Somatist, The Entropist & The Skeptic”

INTERVIU REALIZAT DE: Manuela Zipiși; FOTO: Andrei Tudose, Art Clinical Tests_panorama Floriama Cindea

Pe Sabina Suru și a sa fotografie argentică și eterică le descopeream în 2019 grație proiectului ”Exposing Movement” apărut într-un interviu din Banchiza Urbană 12. Reîntâlnirea s-a produs la început de iunie, când la Atelierele Malmaison în cadrul ”Art Clinical Tests” s-au testat, la propriu, interacțiunea și relația om-inteligență artificială și tehnologie.

Proiectul inițiat de către Asociația Qolony, sugestiv intitulat ”The Somatist, The Entropist & The Skeptic” combină cercetarea cu producția artistică iar în hora experimentală, în afară de Sabina, s-au prins artiștii Floriama Candea, Andrei Tudose și Cătălin Crețu, Cristian Balaș (programator) și Dr. Victor Diculescu (cercetător la Institutul Naţional pentru Fizica Materialelor).

Abia așteptăm să vedem în cadrul unei expoziții ce va avea loc în toamna lui 2022 rezultatele artistice ale demersului, iar până atunci mai multe detalii în cele ce urmează.
Sabina Suru_foto Andrei Tudose

”The Somatist, The Entropist & The Skeptic” – care ar fi, pe scurt, esența proiectului vostru și cum de ați ajuns pe acest drum?
”The Somatist, the Entropist & the Skeptic” se coace încet și sigur de aproape 2 ani. A trecut, de-atunci, prin multiple iterații, abordări și idei (și, firește, tehnologii) pe care ne doream să le explorăm. L-am așezat mai limpede la începutul acestui an, când ne-am dat seama că avem nevoie să extindem ițele colaborative cât mai mult în afara zonelor noastre de confort, dincolo de atelierele noastre și de demersurile expoziționale cu care ne-am obișnuit, de exemplu.

Ne doream, pe lângă conlucrarea cu cercetători din domeniul științific și oameni din sectorul tehnologic, o deschidere mai transparentă către public și, implicit, o implicare vie dinspre el. Pe aceasta cale, ne dorim sa sondăm diverse problematici care, am observat prin această deschidere, că nu ne rod doar pe noi: cum ne raportăm la tehnologie? O considerăm un fel de entitate abstractă care ne orbitează discret și ne ușurează sau dirijează alegerile zi de zi? Sau este, mai degrabă, o structură invazivă a cărei implicare în viețile noastre ar trebui delimitată mai responsabil? Sunt diferențe de relaționare de la o tehnologie la alta? Ne raportăm diferit la un instrument relativ familiar, de exemplu un senzor cardiac (pentru că toți am trecut pragul unui cabinet medical măcar o dată în viața și-am văzut un stetoscop) față de unul ambiguu și intangibil (cum este un algoritm de inteligență artificială)?

Ne-am dorit să găsim niște răspunsuri împreună așa ca am pus la cale Art Clinical Tests, o săptămână de work-in-progress, care s-a desfășurat între 9 și 15 iunie, la Atelierele Malmaison, mai exact la VAGon, spațiul meu împreună cu Andrei Tudose, și atelierul Floriamei. În decursul acestei perioade, am colectat date fiziologice și digitale, am acumulat răspunsuri la chestionare sociologice, am strâns o arhivă de amprente și de imagini înregistrate de AI în funcție de gradul de participare al oamenilor care ne-au vizitat și care ne-au ajutat în această etapă intermediară a proiectului și cercetărilor noastre.

Care este relația voastră corporală cu inteligența artificială în urma demersului? 
Proiectul adună o echipă de oameni diverși ca practici – Floriama Cîndea (bioartistă), eu & Andrei Tudose (instalație multimedia), Cătălin Crețu (muzică algoritmică), Cristi Balaș (programare) și Dr. Victor Diculescu (cercetător la Institutul Național pentru Fizica Materialelor de pe Platforma Măgurele). Adunați astfel, abordările legate de corp și prezență (umană) se structurează la rândul lor variat – Floriama adună date fiziologice prin intermediul unei multitudini de senzori care vor sta la baza unor obiecte “somatizante”, în timp ce eu, Andrei și Cătălin ne orientăm mai degrabă spre o zonă a digitalizării corporale prin intermediul unei interfețe experimentale. În acest scop, pentru componenta de AI – adică antrenarea nesupravegheată a acestei rețele neurale – am folosit o bază de imagine analogică adunată în cursul proiectul Faulty Technology (pentru curioși, mai multe detalii aici: https://sabinasuru.ro/portfolio/faulty-technology/), care, în mod ironic, a apărut din dorința mea de a explora felul în care se restructurează imaginea corporală și relația noastră cu ea, într-un circuit de transformare al digitalului în analogic, re-digitalizat și re-analogizat, în multiple iterații. Procesul acesta de lucru este el în sine foarte similar structurii de învățare a unui algoritm de felul celui pe care îl folosim noi în proiect.

 

Pe această bază, în cadrul etapei intermediare despre care povesteam mai sus, Art Clinical Tests, am încercat și noi să aflăm răspunsul fix la această întrebare. Suntem atât de obișnuiți să fim cotidian atenți la noi înșine/însene și moderați în gestică atunci când știm (sau doar simțim) că există o lentilă activă în același spațiu, încât am vrut să vedem aplicat dacă oamenii se comportă, se manifestă, se mișcă, se arată diferit în varianta în care li se oferă un scenariu de control: în esență, vizitatorii au avut libertatea de a intra individual într-un spațiu pentru a interacționa cu interfața acestui algoritm.

 

Fiecare om a arătat camerei ce parte a corpului lor au considerat, cum și de cate ori au considerat, având constant acces la ce vede camera. AI-ul le-a arătat, ulterior, cum a văzut această realitate și cum sună această imagine, în baza unui al doilea algoritm dezvoltat de Cristian și Cătălin.

Art Clinical Tests_detaliu Floriama Cindea_foto Andrei Tudose
Sabina Suru_foto AI

Ce s-a schimbat, ce ați aflat?

Art Clinical Tests s-a desfășurat în două spații, la Atelierele Malmaison: atelierul Floriamei, adică Synthetic Reactions Lab și la VAGon, spațiul meu împreună cu Andrei, adică Artificial Intimacy Lab. În această bifurcație, am structurat experiența publicului, respectiv colectarea datelor, pe două filiere de interes.
În primul laborator, Floriama în colaborare cu Cristian, au desfășurat o rețea extinsă de senzori și mici instalații cinetice, prin care au colectat și, ocazional, materializat date fiziologice adunate de la participanți – ritm cardiac, amprente, unde cerebrale și așa mai departe.

În al doilea laborator, eu împreună cu Andrei, Cătălin și Cristian, am asamblat o cameră simplă în care fiecare participant alegea cât timp petrece înăuntru și cum se manifestă fizic în raport cu o inteligență artificială care îl privește continuu.
Cele două abordări, respectiv experiențe, au fost foarte diferite din foarte multe puncte de vedere, însă au stat pe o bază comună: orice formă de activare a obiectelor ori a rețelei neurale depindea integral de gradul de participare a oamenilor. Ceea ce era, de altfel, dilema noastră centrală etapei finale a acestui proiect: publicul din România, care a crescut în mantra artei care nu trebuie atinsă, va fi dispus să participe activ? Orice reacție în această etapă de test, pozitivă sau negativă, entuziastă sau nu, era validă și importantă pentru cum urmează să structurăm etapa finală a proiectului în următoarele luni.


Și iată cea mai valoroasă informație pe care am colectat-o în cursul Art Clinical Tests: publicul este curios, deschis la dialog și la participare, mult peste așteptările noastre și, în egală măsură, în varianta unei abordări artistice nerestrictive, publicul activ se extinde vast dincolo de publicul consumator de artă. Ne-au vizitat oameni care erau pentru prima oară la un eveniment cu miză artistică, oameni din provincie, oameni care au avut nevoie de încurajări pentru a interacționa și care apoi au făcut asta cu un entuziasm atât de frumos! Și dincolo de asta, în spațiul în care toți acești participanți au petrecut câteva minute de intimitate cu un algoritm de computer vision, majoritatea au fost dinamici, jucăuși și, mai ales, relaxați.

Art Clinical Tests_Irina Marinescu facing AI_foto Sabina Suru

Tehnologia, prieten sau dușman?
Mie îmi place să cred că tehnologia nu poate fi dușman, altfel decât prin agentivitate umană, caz în care se schimbă personajul pe care îl dezbatem, nu-i așa? Îmi amintesc o discuție cu Floriama în cursul etapei de cercetare a ”The Somatist, the Entropist & the Skeptic”, în care am dezbătut la nesfârșit ce înseamnă, de fapt, conceptul de agentivitate (agency) și dacă tehnologia poate încorpora o astfel de componentă.

 

Recent, am avut o discuție cu o tânără cercetătoare în rețele neurale, în care am aflat cu stupoare că realitatea algoritmică de azi este că aceste rețele nu pot merge foarte departe, în baza arhitecturilor contemporane. Ba mai mult, tot ce încadrăm noi ca fiind inteligență artificială este o structură matematică limitată, guvernată de parametri discreți (în accepțiunea matematică a acestui termen, adică niște parametri clari, distincți, care pot fi urmăribili dacă există o putere de calcul corespunzătoare). Asta înseamnă că nu poate învăța (deocamdată, cel puțin) elemente care țin de o ambiguitate ori abstract (de exemplu emoții). Caz în care nu poate deveni conștientă și nici nu poate prelua controlul lumii (imaginați-vă aici un râs malefic, vă rog).

 

În final, tehnologia este o materializare a unor inovații științifice într-un format utilitar (un instrument) și care, în esență, nu are agentivitate și nu poate fi dușman în absența unei intenții și instrumentări umane.

Ce vom putea vedea la expoziția pe care o pregătiți în toamnă?
După etapa de cercetare și de teste publice, urmează două componente: pe de-o parte, publicul care nu a ajuns la Art Clinical Tests poate, în continuare, participa la proiect, completând un chestionar despre relația personală cu tehnologia (pe site-ul asociației – https://qolony.eu/). Pe de altă parte, intrăm în etapa finală de producție, în cursul căreia pregătim o instalație participativă compusă din mai multe module. Floriama Cîndea, în colaborare cu Cristian Balaș și Cătălin Crețu, va realiza o serie de obiecte cinetice și “somatizante”, între care un frate mai mare al generatorului de valuri în ritmul cardiac al participanților și un obiect pentru 1000 de oameni, care se va dezvălui vizitatorilor care au participat la Art Clinical Tests și și-au donat amprenta în baza de date colectată.

 

Eu, împreună cu Andrei Tudose și în colaborare cu Cristian, începem o etapă mai amplă de antrenare a rețelei neurale, care va sta la baza unui video generativ, în care fiecare persoană care interacționează cu instalația va participa cu o secundă la video-ul final și va primi o dovadă sub formă de hash, sistem de codificare care va atestă fiecărui participant locul pe care îl ocupă în componenta video. Formăm, astfel, o formă de humanchain foarte similară tehnologic unui blockchain.

Instalația finală va călători, în septembrie, la Timișoara unde o vom expune în cadrul Simultan Festival, urmând o colaborare cu Conservatorul din București în octombrie și expoziția finală, cu instalație în formulă extinsă, la Rezidența BRD Scena9, în noiembrie.

.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0