fbpx

Premiul European pentru Spaţiu Public Urban 2022: Call for Entries

CCCB (Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona) dă startul înscrierilor pentru ediţia 2022, cea de-a 11-a, a Premiului European pentru Spaţiu Public Urban. Organizată pentru prima dată în anul 2000, competiţia bienală este dedicată recunoașterii celor mai bune proiecte care creează, recuperează, transformă și îmbunătățesc

Arhitectură vizionară: O casă de gheaţă pe Marte

Este un fapt bine cunoscut că apa reprezintă baza vieții. De asemenea, în ultimii ani, cercetătorii au descoperit din ce în ce mai multe rezerve de apă în cadrul sistemului nostru solar, iar pe Marte au fost identificaţi circa cinci milioane de kilometri cubi de

Soro lume se coace gustos într-o bucătărie la foc deschis

La Soro lume, în mahalaua Mătăsari, se mănâncă bine. Nu că nu ne-am fi obișnuit deja de câțiva ani încoace cu noul val românesc gastronomic, doar că, iată, încă e loc de surprize #DeGustBun. O casă cu curte de pe strada Fluierului, precum cele care

Lumea prin obiectiv: Iulia Dana Băceanu

Fotografiile Iuliei Băceanu imortalizează sugestiva putere a fragilității. A acelei treceri inevitabile a timpului care modelează trupuri de carne și trupuri construite. Iar arhitectura și stările ei se găsesc în centrul imaginilor sale și nici n-ar fi putut fi altfel: Iulia este absolventă de UAUIM,

O aventură în universul interior. TU.ANA, o amenajare Diez Office

„Ceea ce le lipseste oamenilor din vremea noastră e dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă. Oamenii actuali nu au antene pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singura realitate care contează. Se lasă amăgiţi de aparenţe şi se opresc la

Mood board pentru un februarie #degustbun

Februarie dă din aripi peste bateriile noastre semi-descărcate. O lună a hibernării, în care mai deschidem câte un ochi sub un soare uneori surprinzător de strălucitor. Ne alcătuim planuri timide pentru primăvară și colecționăm mici bucurii. Mood board februarie, așadar.1. Când nu este Parisul o

Bompas & Parr Studio: de la jeleu la design multisenzorial

/*! elementor - v3.5.6 - 28-02-2022 */ .elementor-widget-image{text-align:center}.elementor-widget-image a{display:inline-block}.elementor-widget-image a img[src$=".svg"]{width:48px}.elementor-widget-image img{vertical-align:middle;display:inline-block} Sam Bompas și Harry Parr au pornit de la jeleu și au ajuns la un studio multidisciplinar specializat în experiențe multisenzoriale. La Bompas & Parr Studio din Londra, proiectele se coc în compania unei echipe

O căsuţă precum o cabină de pe o navă, în natura Cehiei

Deşi având o suprafaţă foarte mică, şi ascunsă în mijlocul naturii verzi din apropierea Barajului Vranov, această căsuţă reimaginată oferă un spațiu interior surprinzător de generos. Inspiraţi de apropierea apei, arhitecţii au creat o amenajare ce aminteşte de aspectul cabinelor de pe o navă. Privită

Despre magia UX/UI Design cu Alina Cătălina Bănuleasa

În general, când spui design te gândești, mai ales, la obiect, design interior, design grafic etc. În ultimii ani însă se vorbește mult și despre UX (User Experience) și UI (User Interface) design, prin urmare, dorința de a afla mai multe despre a venit firesc. Design as a

Loading new posts...
No more posts
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0