Uimitoarele puțuri de zăpadă din sud-estul Spaniei

ARHITECTURĂ: Ecoproyecta TEXT: Iuliana Dumitru FOTO: David Frutos

În peisajul muntos al Sierrei Espuña, din Murcia, Spania, se ridică din pământ niște structuri masive de piatră asemănătoare unor igluuri. Sunt puțuri de zăpadă – construcții datând din secolul al XVI-lea, în care se păstra zăpada de peste iarnă pentru producția de gheață vara. Două dintre ele au fost de curând restaurate de biroul de arhitectură Ecoproyecta, în contextul unei inițiative regionale mai ample de conservare și valorificare a moștenirii acestui sit cu trăsături atât de particulare.

Proiectul s-a derulat în urma întocmirii unui master-plan, în 2019, care a implicat documentarea temeinică și analiza stării de conservare a acestor structuri istorice pentru gheață. În 2022, puțurile au fost incluse în rândul bunurilor din patrimoniul cultural național – o recunoaștere a importanței lor arhitecturale, etnografice și ecologice. Această desemnare presupune și conservarea zonelor înconjurătoare în care era colectată zăpada (rasos), protejarea și valorificarea peisajelor prin vederi panoramice ale puțurilor, precum și conservarea structurilor conexe (case, o capelă, o veche livadă și un izvor natural).

Sigur că odată cu apariția refrigerării moderne, construcțiile și-au pierdut funcția și au căzut în ruină, însă cupolele lor au rămas importante pentru comunitatea locală și pentru peisajul din Sierra Espuña. Din cele 28 de astfel de structuri existente – aflate în diferite stadii de degradare –, două au fost alese pentru restaurare, atât datorită dimensiunii și unicității lor arhitecturale, cât și pentru a servi drept exemple de bună practică pentru celelalte 26 rămase. În ciuda avariilor suferite de-a lungul timpului, inclusiv prăbușirea unor porțiuni ale cupolelor, ambele păstrau încă îndeajuns de mult din structura originară pentru a oferi premisele unei restaurări reușite.

Două tipologii distincte au ieșit la lumină în timpul proiectului: puțul nr. 11 prezenta o cupolă cu construcție mixtă (piatră/cărămidă), iar puțul nr. 13, o cupolă din zidărie de piatră stratificată – ceea ce a dus la apariția unor domuri cu forme unice, unul semănând cu o emisferă, celălalt cu un con. Au fost utilizate metode și materiale de construcție tradiționale – zidărie din piatră și cărămidă, completată cu mortar de var – pentru a asigura o restaurare fidelă și a rectifica urmele unor încercări anterioare de „modernizare”.

Rehabilitación de los pozos de la nieve de Sierra Espuña.

Coordonat de Ecoproyecta, proiectul a fost realizat de o echipă multidisciplinară, compusă din arhitecți, ingineri, istorici, arheologi și botaniști, într-o abordare a patrimoniului ce aduce laolaltă în mod organic restaurarea arhitecturală, revitalizarea vernacularului și regenerarea ecosistemului natural. O altă dimensiune semnificativă a proiectului – care, desigur, nu și-a propus recuperarea funcției inițiale a acestor puțuri – este deschiderea către public printr-o spectaculoasă experiență de vizitare a unor spații ce altfel ar fi rămas inaccesibile, opace, uitate. Astfel, au fost integrate noi elemente de acces și circulație, fabricate din lemn: o punte de observație și o scară în puțul 11, respectiv o pasarelă care traversează golul din puțul 13, toate pentru a crea un parcurs armonios de descoperire a unei istorii aproape pierdute.

PROIECT: restaurarea a două puțuri de zăpadă; AMPLASAMENT: Sierra Espuña, Murcia, Spania; SUPRAFAȚA CONSTRUITĂ DESFĂȘURATĂ: 308 mp; ARHITECTURĂ: Ecoproyecta; CONTRACTOR: Patrimonio Inteligente; STRUCTURĂ: Qube; BENEFICIAR ȘI INIȚIATOR: Comunidad Autónoma Región de Murcia; FINALIZAT: 2023

 

Articol publicat în igloo 223 / Profil de arhitect: C733 / decembrie 2024 – ianuarie 2025

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0