Un model de restaurare
Locuinţa de pe strada Budişteanu din Bucureşti, restaurată de echipa Starh, a primit Premiul Secţiunii Restaurare şi Reabilitare din cadrul Anualei de Arhitectură Bucureşti 2012 şi poate fi considerată un model de intervenţie, în primul rând datorită eticii impecabile a fiecărei decizii luate în timpul proiectării şi în al doilea rând pentru minuţiozitatea şi atenţia cu care a fost tratat fiecare detaliu constructiv şi decorativ.
Clădirea, o casă cu exterior neoromânesc şi interior clasic cu influenţe orientale, a fost construită în 1896 şi a suferit multiple degradări de-a lungul timpului, inclusiv o renovare nereuşită şi nefinalizată în perioada anilor ’90, în urma căreia au apărut infiltraţii la nivelul învelitorii, apa ajungând până la plafoanele decorative de la parter, afectând stucaturile şi suprafeţele pictate.
Volumetria, la momentul preluării, fusese de asemenea agresată prin ruperea ritmului ferestrelor din faţada principală de la nivelul demisolului, una dintre ele fiind transformată în uşă de acces direct, de la nivelul trotuarului. Tot în faţada principală apăruseră două lucarne – elemente parazitare aflate în contradicţie cu arhitectura iniţială a clădirii, iar corpul-anexă, amplasat spre spatele curţii, suferise un început de consolidare în timpul căreia fuseseră decopertate şi pierdute toate elementele decorative.
Restaurarea a refăcut complet zona şarpantei, cu păstrarea căpriorilor din zona cornişei aflaţi în legătură directă cu decoraţia faţadei, ridicarea imperceptibilă la exterior a structurii acoperişului şi desfiinţarea lucarnelor în favoarea unor ferestre de mansardă în planul învelitorii, care nu afectează imaginea de la nivelul străzii. Corpul din zona posterioară a parcelei a fost reintegrat în volumetria clădirii principale prin egalizarea şi ordonarea golurilor, respectarea aceloraşi registre orizontale şi marcarea diferenţiată a finisajelor de faţadă, mult simplificate faţă de eleganţa studiată a decoraţiunilor clădirii neoromâneşti, pentru a sublinia faptul că este vorba de o intervenţie datată diferit.
Mansarda corpului-anexă a fost supraînălţată peste nivelul cornişei iniţiale cu un registru continuu de ferestre similar unui „geamlâc”, viziunea autorilor fiind cea de a introduce o fantă de lumină în spiritul arhitecturii contemporane, care face însă referire, la nivel vizual şi simbolic, la arhitectura veche a conacelor bucureştene. Registrul de ferestre permite legătura vizuală directă între interior şi exterior, în timp ce lumina zenitală adusă de ferestrele specifice suplimentează în mod natural nevoia de însorire a mansardei.
Prin restaurare, au fost refăcute complet elementele decorative iniţiale ale faţadei, cu repararea şi înlocuirea profilelor degradate, astfel încât elegantele motive de inspiraţie orientală şi-au recăpătat frumuseţea originară. Odată cu desfiinţarea accesului la demisol direct din stradă a fost proiectată o nouă curte de acces la demisol, spre spatele parcelei, care continuă plastica arhitecturală a soclului şi creează un dialog dinamic mineral-vegetal, împreună cu grădina plantată perimetral.
Demisolul şi parterul au fost în totalitate reabilitate pentru a fi transformate în sediu pentru o profesie liberală, pentru care latura de reprezentare este deosebit de importantă. În paralel cu refacerea stucaturilor de pe plafoane centimetru cu centimetru, prin decopertare, eliminarea straturilor parazitare de mortar şi vopsitorie de ulei, completare a zonelor deteriorate prin mulaje, repictarea în culori vii, similare celor originare, au fost refăcute şi decoraţiunile pereţilor, tâmplăria, pardoselile şi obiectele sculpturale precum scările din lemn şi sobele de teracotă. Ancadramentele decorative ale pereţilor au fost complet refăcute în stilul iniţial şi delimitează în unele cazuri câmpuri cu finisaje diferite: tapet din mătase, oglinzi. O provocare interesantă a fost restaurarea celor cinci fresce din holul principal de primire, pictate direct pe perete, aflate în stare de degradare, însă cu valoare artistică deosebită. Acestea au fost readuse la viaţă prin tehnici specifice operelor de artă şi protejate apoi cu un strat transparent de vernis satinat.
Tâmplăriile interioare au fost păstrate, recondiţionate şi reintegrate cromatic, în timp ce tâmplăriile exterioare au fost complet refăcute din lemn de stejar masiv cu vitraj termoizolant care respectă întocmai desenul ferestrelor originare. Golurile în acoladă ale loggiei de la parter au fost închise cu câte o foaie de sticlă fără ramă, complet transparentă, care păstrează neschimbată imaginea iniţială a casei. Uşa de acces de la nivelul loggiei a fost dublată cu un grilaj elegant din fier forjat, la fel şi golurile perimetrale ale demisolului. Spre deosebire de interior, finisat cu parchet masiv de tip Versailles, loggia îşi păstrează caracterul de spaţiu intermediar şi are o pardoseală din marmură.
Portalul de intrare din stejar masiv de culoare brun închis impresionează prin nivelul de detaliere, fiind o veritabilă sculptură în lemn cu desene miniaturale. Paleta de culori a finisajelor readuce aerul lejer şi rafinat al arhitecturii de început de secol XX: culorile luminoase, vesele, decoraţiunile pictate sau aurite îşi păstrează delicateţea şi nu încarcă vizual ambianţa interioară, în timp ce draperiile din mătase aduc acel plus de confort necesar fără a domina suprafeţele pereţilor.
Mobilierul, corpurile de iluminat elegante, însă nu opulente, cu o patină discretă şi de dimensiuni perfect adaptate spaţiului în care se află, întregesc tabloul unei restaurări complexe, care înapoiază oraşului o bijuterie arhitecturală de mare valoare, cu atât mai importantă cu cât intervenţiile de recuperare şi salvare a caselor de patrimoniu sunt încă o raritate în peisajul urban al Bucureştiului.