fbpx

Un nou concept de restaurant şi băcănie. Beef Bar Casa Angus, Bucureşti

Situat la intersecția Bulevardului Carol I cu Calea Moșilor, într-o zonă veche a capitalei, cu o bogată istorie în domeniul comerţului, spaţiul Casa Angus este amenajat la parterul unei clădiri construite în 1915, în stil eclectic. Conceptul interactiv de comerț și beef-bar este susținut de o amenajare simplă, dar dinamică, ce integrează și pontețează cele două funcțiuni.

Înălțimea de peste 4m a spațiului a permis amplasarea aparentă a tuturor echipamentelor de climatizare, ventilare, suport de aer proaspăt, a hotei, a instalațiilor electrice și de curenți slabi. Perceperea lor directă este ecranată  de sistemul de panouri din plasa metalică suspendate de tavan care marchează, în același timp, și organizarea funcțiunilor. Zona de expunere și vânzare, cu vitrine, frigidere şi dry ager, este alăturată celei de preparare şi, împreună, formează o insulă compactă, dar deschisă, accesibilă perimetral pentru clienți.

casa_angus_criba_7

Mobilarea este adaptată vitezei de consum, cu mese și scaune înalte pentru clienţii cu un program încărcat, care preferă să nu petreacă prea mult timp în interior, şi mobilier jos pentru cei ce doresc să savureze în liniște steak-ul de Angus maturat 50 de zile, alături de un pahar de vin roșu. Scaunele custom au fost realizate prin adaptarea șezutului și spătarului unor scaune de stadion dezafectate la un nou suport metalic, aducând în spaţiu conceptul de reuse & recycle şi, în acelaşi timp, reflectând pasiunea pentru sport a beneficiarilor.

casa_angus_criba_8

Barul amenajat în vitrina dinspre stradă stabileşte o comunicare vizuală permanentă între interior şi exterior, în timp ce barul de lângă grill permite observarea procesului de preparare, creând o senzaţie de transparenţă şi, implicit, un sentiment de încredere în calitatea produsului final.

casa_angus_criba_9

Schema de iluminat scoate în evidenţă zonele de interes ale interiorului. Astfel, insula centrală are un bordaj de spoturi, zona de consum este iluminată de lămpi pendulare, iar spaţiul de acces este susținut printr-un parcurs longitudinal de panouri supendate de plasă metalică, riflat de leduri având cap de perspectivă sigla luminoasă a Casei Angus.

casa_angus_criba_10

Finisajele din vopsea în nuanţe de gri antracit și galben cadmiu şi dialogul dintre suprafeţele reci, lucioase ale echipamentelor de inox și căldura mobilierului de lemn creează contraste plăcute ce conferă amenajării o notă de dinamism.

PROIECT: Casa Angus Beef Bar; ADRESA: Bulevardul Carol I, nr. 59, Sector 2, Bucureşti; SUPRAFAŢA: 80mp; AMENAJARE DE INTERIOR: CRIBA PROIECT; ECHIPA: dr. arh. Cristina Olga Gociman, drd. arh. Amina Aladham, drd. arh. Berry Ocalan, arh. Radu Zaharia, stud. arh. Andrei Grămoiu, stud. arh. Vladuț Antonescu, ec. Monica Ene; STRUCTURA: Maslaev Consulting, d. ing. Andrei Maslaev, INSTALAŢII: Creative Total Instal ing.Florin Iordache (sanitare şi termice); Electriconsult, ing.Gheorghe Vînătoru (electrice); FINALIZAT: 2021

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0