fbpx

Un refugiu pentru artişti. The Other Side Studio, Alibag, India

Situat de cealaltă parte a golfului Mumbai faţă de metropola cu acelaşi nume, The Other Side Studio organizează rezidenţe pentru artişti într-un peisaj natural încă, în mare parte, neîmblânzit, departe de mediul urban solicitant din punct de vedere fizic şi psihic, dar păstrând, totuşi, o legătură vizuală cu oraşul a cărui panoramă poate fi admirată de cealaltă parte a apei.  

Studioul constă într-o baracă tropicală reinterpretată, cu două acoperişuri în formă de piramidă prevăzute cu luminatoare ce pot fi deschise pentru a spori ventilaţia naturală. Un loft folosit pentru depozitare poate servi, în funcţie de necesităţi, drept spaţiu de lucru adiţional.

?????????????????????????????????????????????????????

Deoarece situl în care este inserată noua construcţie are o capacitate portantă slabă şi se află într-o zonă ameninţată de inundaţii, o structură uşoară din oţel galvanizat o ridică de la sol. La rândul lor, pilonii din oţel sunt ancoraţi în lespezi de piatră rămaşi de la un alt proiect construit în apropiere.

other_side_studio_8

Acoperişul este realizat din grinzi din bambus de provenienţă locală, dispuse în zig-zag, pentru a distrage atenţia de la neregularităţile naturale ale acestui tip de lemn. Structura acoperişului este expusă în interior şi protejată de plăci uşoare de ciment la exterior. Panourile solare generează energie, având şi rolul de a regla temperatura interiorului.

other_side_studio_9

În interior, o serie de panouri mobile din lemn perforat permit scenarii multiple de compartimentare a spaţiului, răspunzând nevoii de flexibilitate specifice acestui tip de program. Astfel, studioul vine în întâmpinarea cerinţelor atât de variate şi a incertitudinilor inerente domeniului artei, putând funcţiona ca un singur atelier sau ca o serie de ateliere mai mici, ce pot fi folosite în acelaşi timp, precum şi ca spaţiu pentru expoziţii.

PROIECT: Architecture BRIO, arh. Shefali Balwani, arh. Robert Verrijt, arh. Sakshi Minocha, arh. Neethi Dorairaju, arh. Shivani Mehta; FINALIZAT: 2019

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0