Unique Hotel, Sao Paolo
95 de camere şi apartamente cu vedere spre Parcul Ibirapuera şi zona rezidenţială Jardins, se întind pe şase etaje, într-un hotel-operă de artă situat strategic între centrul financiar al Braziliei, Avenida Paulista, şi centrul de afaceri al oraşului, districtul Faria Lima/Berrini.
Dacă în Europa un astfel de hotel ar fi avut camere rezervate cu luni înainte şi, în plus de asta, ar fi atârnat greu la buget, în Brazilia, mai exact la Sao Paolo, Hotel Unique are mai tot timpul camere libere şi accesibile.
Îdeea de „design hotel” s-a născut în New York-ul anilor ‘90, când Philippe Starck a recondiţionat un vechi hotel de pe Broadway. Paramount Hotel, căci despre el vorbim, a devenit un punct de referinţă pentru toţi designerii şi arhitecţii implicaţi în asemenea proiecte. Dar ce este cu adevărat important, mai mult decât simplul „concept design”, este experienţa pe care o oferă călătorilor.
Soluţiile de design inovatoare, mobilierul de ultimă generaţie şi serviciile personalizate, au făcut din aceste hoteluri singura opţiune acceptabilă pentru cei pentru care îşi doresc o ambianţă diferită.
Dincolo de numele său, ales din motive evidente, designul este cel care şochează. Limita maximă de înălţime, de 85 de metri, nu a reprezentat o constrângere mutilantă, ba din contră, un motiv în plus pentru un design radical. Ruy Ohtake, elev al lui Niemeyer şi unul dintre cei mai faimoşi arhitecţi brazilieni, şi-a gândit şi realizat proiectul fără să facă nici un compromis. Silueta hotelului este cel puţin ciudată. Corpul principal are forma unui arc de cerc, partea sa convexă sprijinindu-se pe parterul din sticlă închisă la culoare. Aspectul faţadelor laterale te duce cu gândul la o secţiune printr-un disc, sau poate la silueta unui vapor placat cu foi de cupru, cu hublourile sale rotunde ce privesc înspre mare şi extremităţile inferioare, corespondente provei şi pupei, placate cu lemn. Pânze subţiri de beton ancorează structura în pământ la ambele extremităţi. Lounge-ul de la ultimul etaj, lucrat la rândul său cu lemn, se aseamănă punţii unei vechi corăbii. Sentimentul este întărit şi de prezenţa piscinei sângerii, care pare a avea un rol mai mult decorativ decât funcţional.
Interesant este că, din cauza acestei dispoziţii spaţiale, la etajul doi al hotelului spre exemplu, se găsesc doar patru camere, pentru ca restul până la 95 să se concentreze către zonele superioare. Poate părea ciudat faptul că interioarele au fost lucrate de un alt arhitect, João Armentano, însă spre lauda acestuia şi beneficiul nostru, rezultatul este neaşteptat de armonios. Recepţia nu înseamnă un îmens hol, baroc decorat, cu un birou masiv şi monolitic, ci o simplă masă cu două scaune şi o sticlă rece de şampanie. Camerele nu sunt la fel de radical gândite ca exteriorul, dar asta nu înseamnă cu nu au o anumită savoare. Cele din lateralele clădirii urmează traseul arcuit al carenei, iar mobila se întinde surprinzător către tavan pe această suprafaţă curbată. Băile sunt separate de dormitor prin pereţi glisanţi transparenţi, astfel că intimitatea are puţin de suferit.
Pe lângă acestea, hotelul oferă un centru de fitness, saună, sală de forţă şi, lucrul cel mai neaşteptat, o bibliotecă. Un modern centru de evenimente, ce poate acomoda 1 200 de persoane, completează dotările hotelului.