fbpx

UrbanEye Film Festival caută filme despre oraș, arhitectură și viața urbană

– înscrierile se pot face până pe 1 iulie 2019 –

Festivalul de Film UrbanEye are loc în 2019 între 6-10 noiembrie, reunind cele mai actuale pelicule și evenimente conexe despre viața urbană, design, arhitectură și mediul în care trăim.

Pentru ediția a șasea a festivalului, pasionații de film, casele de producție sau realizatorii independenți își pot înscrie până pe 1 iulie filmele care au drept tematică viața urbană sau arhitectura.  Pot fi înscrise filme de ficțiune, documentare, animații sau filme experimentale, în care oraşul, arhitectura sau viaţa urbană sunt personajele, subiectele principale sau decoruri cu rol dramaturgic în construcția narativă. O selecție a filmelor înscrise vor fi vizionate în cadrul festivalului.

UrbanEye este un festival dedicat celor interesați de înțelegerea mediul în care trăiesc. Filmele, atent selecționate, chestionează aspecte legate de viața urbană și oferă publicului posibilitatea să descopere sau să aprofundeze noi idei și abordări ale acesteia. Înscrierile se pot realiza completând formularul de pe site-ul UrbanEye, secțiunea Call for films.

De-a lungul celor cinci ediții UrbanEye de până acum, programul festivalului a oferit publicului filme despre locuire, patrimoniu, sustenabilitate, design, dezvoltare urbană și multe altele.

Pentru mai multe detalii vizitați și pagina de Facebook UrbanEye Film Festival.

Festivalul de Film UrbanEye este un proiect al asociației ARTA în dialog, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și de Ordinul Arhitecților din România din timbrul arhitecturii.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0