Utopia – speranță şi imaginație

Luați un vis, adăugați speranţa îndeplinirii sale ­ obțineți utopia. Înfăptuiți utopia sau măcar proiectul realizării sale. Spargeți o coloană cilindrică prin segmente pătrate. Generații după generații se vor minuna de așa îndrăzneală.

Arhitectul Claude Nicolas Ledoux a visat și a realizat. Unele dintre utopiile sale au rămas în stadiul de desen, altele au fost construite și, dintre ele, câteva mai pot fi văzute și astăzi. Emblematice sunt salinele de la Arc-et-Senans, pentru construirea cărora Ludovic al XV-lea își dă acordul la recomandarea contesei du Barry. Uneori, amantele (sau amanţii) celor puternici pot marca istoria și altfel decât prin siliconare.

Într-o vreme când arhitectura se contorsiona în chinurile barocului, Ledoux aduce Lumina care a dat numele secolului. Pentru el (pe urmele lui Rousseau), lumina nu aparţine zeilor, nici regilor, ea este asemenea pentru oamenii simpli, pentru acea clasă muncitoare proaspăt apărută. „Industrie, mama tuturor resurselor; fără de tine nimic nu poate exista decât mizeria…“ Utopie – spunem noi astăzi. Tot utopie este mitologia greacă și, la scara Universului, viața însăşi; suntem fiecare dintre noi o utopie înfăptuită.

Măiastră realizare industrială, salinele sunt templu-uzină, comandat de un rege și destinat muncitorilor. Omagiu suprem umanității și naturii care a generat-o. „Există oare ceva ce ar putea să-i fie străin [arhitecturii]? Totul intră în domeniul ei: politica, morala, legislația, cultele, guvernarea.“ Astfel, totul poate fi spus prin arhitectură, transmiterea trece prin exemplul arhitectural.

Unul dintre pavilioanele de la Arc-et-Senans este astăzi dedicat expunerii machetelor realizate după desenele lui Ledoux. Clădiri panteiste, sedii de breaslă, pavilioane de vânătoare, teatre, cimitire, poduri. Îndrăzneala unora dintre aceste proiecte rămâne și astăzi… îndrăzneală, nu am atins încă punctul în care arhitectura socială să accepte asemenea proiecte. Poate nu îl vom atinge niciodată. Cine mai visează astăzi locuri unde patronul stă în centrul uzinei, cu finanțele/impozite alături, iar muncitorii trăiesc pe aproape, fără bariere, nici măști?

Lumina va putea reveni atunci când utopia va avea drept de cetate, deci de arhitectură. Să-l privim pe Ledoux și să credem în viitor şi în om!