fbpx

Vedere dinspre portul Lisabonei

2 - 03 TCRUZ_442©fg+sg

ARHITECTURĂ: João Luís Carrilho da Graça TEXT: Iuliana Dumitru FOTO: FG+SG, Rita Burmester

Un întreg lanț de desincronizări a făcut ca Terminalul pentru vase de croazieră din Lisabona (Lisbon Cruise Terminal), proiectat de João Luís Carrilho da Graça, să nu poată fi inclus, oportun, așa cum ne doriserăm, în Dosarul din #208, dedicat mobilității contemporane. Proiectul depășește însă simplul nostru interes tematic, așa că iată-l acum, aici, „inoportun” (căci nu e un proiect foarte recent), dar cu un aer peren, plutind grațios la malul fluviului Tajo și privind înapoi către colina Alfamei, cel mai vechi și mai pitoresc cartier al orașului.

O întâmplare în plus face să-l fi și vizitat în primăvară, fără să știu de fapt ce e, deci fără nicio așteptare, fără nicio „prejudecată”. Încă din depărtare, clădirea atrage, iar de la nivelul solului te înghite. Am urcat direct la ultimul nivel, pe acoperiș – o suprafață vastă, deschisă, fără umbre, de un alb orbitor, ce sub lumina Lisabonei devine parcă un deșert, un spațiu între realitate și vis, greu de perceput și de delimitat, amintind de tablourile lui de Chirico. Autorii proiectului numesc asta „topografie abstractă”. De-o parte întinderea apei, de cealaltă panorama vie și picturală a orașului, în contrast cu austeritatea minerală a terasei terminalului. Experiența spațială e puternică, confirmând ideea că „arhitectura e o artă a dimensiunii obiectelor” (R. Barthes).

1 - 06 652┬®fg+sg

Clădirea, compactă și de o orizontalitate pronunțată, reinterpretează forma amfiteatrului, ca oglindire a unei dispuneri similare a peisajului urban pe versantul Alfamei. Crearea unei legături fluide între locuitori/călători, apă și oraș a fost o preocupare centrală în elaborarea proiectului, așa încât, dinspre fluviu clădirea e „oarbă”, părând mai degrabă un soclu stâncos discret pe care se înalță orașul, iar spre bulevard se înclină adânc, cât să dezvăluie punctele de acces.

3 - 07 TC-F-2489┬®RitaBurmester

Un element distinctiv al clădirii (și nu doar în plan estetic) îl reprezintă exoscheletul alb, care îmbracă zonele funcționale ale terminalului și care e construit dintr-un compozit de beton și plută – o soluție inovatoare concepută de arhitectul João Luís Carrilho da Graça spre a reduce greutatea structurii. Totodată, materialul are proprietatea de a-și intensifica luminozitatea sub acțiunea razelor de soare, ceea ce produce efectul straniu amintit.

4 - 414┬®fg+sg

Primele două niveluri ale terminalului (subsolul și parterul) asigură spații de parcare, respectiv de bagaje, iar etajul superior este destinat pasagerilor și tuturor serviciilor necesare unui loc de tranzit confortabil (birouri de  check-in, porțile de îmbarcare, săli de așteptare, VIP lounge, spații comerciale și o cafenea publică). Câteva platforme suspendate asigură legătura către și dinspre vapoare. Accesul pe terasa de pe acoperiș este, de asemenea, liber.

5 - 08 TC-F-1366©RitaBurmester
6 - 09_TCR_sketch_©JLCG

PROIECT: Lisbon Cruise Terminal; AMPLASAMENT: Lisabona, Portugalia; SUPRAFAȚA CONSTRUITĂ DESFĂȘURATĂ: 12.440 mp; ARHITECTURĂ: João Luís Carrilho da Graça; OFFICE MANAGER: arh. Francisco Freire; COMPETIȚIE: Paulo Costa, Yutaka Shiki, Gonçalo Baptista, João Jesus, Mariana Sanchez Salvador, Nuno Castro Caldas, arhitecți; Nuno Pinto, desen; Paulo Barreto, Vanda Neto, machete; PROIECT: Luis Cordeiro, Nuno Pinho, Pedro Ricciardi, Paulo Costa, Yutaka Shiki, Filipe Homem, Charbel Saad, Nuno Castro Caldas, Ana Teresa Hagatong, Ana Bruto da Costa, arhitecți; Carlo Vincelli, modelare 3D; Nuno Pinto, desen; Paulo Barreto, machete; ARHITECTURĂ PEISAGERĂ: Global Arquitectura Paisagista Lda, João Gomes da Silva; INGINER CONSTRUCTOR: Fase – Estudos e Projectos SA, Adriano Cardoso; STRUCTURĂ: Fase – Estudos e Projectos SA, Nelson Vila Pouca, Marisa Ferreira, Nuno Pinheiro; FINALIZAT: 2018

 

Articol publicat în igloo #209 / Reprezentare în arhitectură / august-septembrie 2022

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0