„Vila Albă” a Elenei Lupescu de la Băneasa

28 mai 2025

„Vila Albă” a Elenei Lupescu de la Băneasa

TEXT: arh. Mădălin Ghigeanu FOTO: documentare din arhiva arh. Mădălin Ghigeanu

Vila Albă a Elenei Lupescu de la Băneasa este o construcție despre care puțini au știut și pe care și mai puțini au văzut-o. Un palat dispărut de pe harta orașului, dar care, printr-o fotografie descoperită recent și prin metoda arhitecturii comparate, începe să-și contureze din nou prezența. Mai mult decât o simplă reședință, Vila Albă devine pretextul unei incursiuni în logica de reprezentare, opulență și putere a epocii Carol al II-lea, o epocă în care politica și arhitectura se întrepătrund adesea în decoruri greu de descifrat.

Sfârșitul domniei Regelui Carol II s-a remarcat prin mari proiecte edilitare, multe dintre acestea fiind palate, reședințe regale, cabane de odihnă sau de vânătoare pentru membrii Casei Regale. După incendiul din 1926, Palatul Regal de pe Calea Victoriei, operă a arhitectului Nenciulescu, intră în nenumărate etape de restaurare ce vor continua și după abdicarea regelui de la 6 septembrie 1940. Între 1932-33 se va realiza Noul Castel Foișor de la Sinaia, opera lui Arthur Lorenz, un arhitect diplomat cu studii la Paris care era căsătorit cu o verișoară primară a Elenei Lupescu, conform memoriilor lui Eugeniu Buhman¹.

La 12 decembrie 1937 se inaugura Palatul Regal Elisabeta, proiect condus și autorizat de către arh. Constantin Ionescu, secondat de către studentul-arhitect la acea dată Corneliu Marcu (absolvent în 1939), cel care va finaliza construcția după moartea subită a lui Constantin Ionescu și creditat pe nedrept ca unic autor al acestei lucrări. Corneliu Marcu va continua să lucreze ulterior în antrepriza lui Nicolae Ionescu, fiul lui Constantin Ionescu, tot arhitect și coleg de facultate cu Corneliu Marcu. În 1937 se demarează Palatul Principelui Nicolae de la Snagov, operă a arhitectei Henrieta Delavrancea-Gibory, din nefericire cumplit mutilat în perioada lui Nicolae Ceaușescu de către arh. Solari-Grimberg.

Piesa de anvergură (cu un destin dramatic din păcate) rămâne însă Palatul Regal Scroviștea, demarat la 22 mai 1938, operă a echipei de arhitecți Alexandru Zaharia, Dori-Galin Golingher și Leon Srulovici, sub bagheta versatilului Zaharia, personaj recomandat tot de către „duduia” Lupescu cu ani în urmă. Construcția palatului îi revine antreprizei inginerului Emil Prager, cel mai important constructor al perioadei respective. Rolul Elenei Lupescu la curtea regelui Carol al II-lea e de necontestat și comentat pe larg în domeniul politic, însă putem descoperi cu fiecare nou studiu că rolul acesteia depășise cu mult sfera politichiei, aceasta implicându-se din plin și în activitatea edilitară a celui denumit „Voievodul Culturii”. Era evident că își va cere și un palat pentru sine, chiar dacă nu avea nicio logică, fiind mai mult decât suficiente spațiile enorme amplasate la etajul 1 din Palatul Regal Scroviștea.

Sugestia construirii Palatului de la Scroviștea îi revine lui Ernest Urdăreanu (pesemne tot la sugestia „duduii”), faptul fiind consemnat în memoriile lui Eugeniu Buhman. „Urdăreanu propune clădirea unui mare castel regal în mijlocul pădurii de pe Domeniul regal Scroviștea, la vreo 30 km de capitală cu scopul evident de a izola pe regele și mai mult de orice contact cu lumea de afară… Un alt castel destinat doamnei Lupescu se construiește actualmente tot departe de capitală, pe șoseaua București-Ploiești”². Secretomania încă din epocă a făcut din Palatul Regal Scroviștea o enigmă chiar și pentru contemporani, însă Vila Albă Băneasa (așa cum este denumită în unele documente de construcții) este un adevărat „holy grail” pentru împătimiții caselor de epocă.

Despre proiectul Palatului Regal Scroviștea cunoaștem câteva fotografii din Fondul Documentar al ing. Emil Prager donat de către acesta Muzeului Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, iar planșele din proiectul realizat de către echipa condusă de către Zaharia cât și documente scrise se găsesc în Fondul Casei Regale din Arhivele Naționale. Meritul descoperirii acestor documente îi revine istoricului Narcis Dorin Ion care a reușit să le prezinte în lucrarea monumentală în 5 volume‚ Regele Carol al II-lea al României, un rege controversat.

Despre ce a fost denumit în epocă „Vila Albă Băneasa”, nu știam însă aproape nimic, până mai ieri. Mărturii infime de epocă menționează faptul că antrepriza lui Prager a fost pusă sub mare presiune de a finaliza Vila Albă înaintea Palatului Regal Scoviștea, ce a dus evident la întârzieri inevitabile pentru proiectul principal, ce vor duce practic la nefinalizarea Palatului Scroviștea la data abdicării. Pentru construcția Palatului Regal se știu detalii foarte precise despre materialele folosite, precum și sursa acestora. Facturile veneau simultan pentru Scroviștea și Vila Albă și presupunem prin comparație ce „minuni” și-a putut rezerva pentru sine Elena Lupescu, atâta timp cât reușise să deturneze derularea șantierului în favoarea finalizării palatului său.

Arhitectul Zaharia negociase un onorariu frumos de 2 550 000 lei, plătibili lunar în tranșe pe perioada iulie 1937-1940 (când trebuiau finalizate proiectele). El va face deplasări în Italia pentru a alege și contracta materialele prețioase pentru construcția ambelor palate. Astfel, cele 50 de tone de marmură au fost contractate de la firma Societa Marmifera Italiana Henraux din Quercetta, proprietara carierei Monte Altissimo e d’Ami din Seravezza (provincia Luca, Toscana). De remarcat că de la Seravezza utilizase marmură și Michelangelo Buonarotti. S-au folosit lucruri de o calitate excepțională cu un buget deschis, nu numai pe finisaje interioare, dar și dotări electrice (realizate de firma Siemens-Schuckert), sanitare și încălziri realizate (dar neonorate) de către Sulzer Freres.

Lucrări decorative de piatră și de mobilier interior au fost comandate de la Guido Minerbi & Co din Veneția. Oferta de mobilier de epocă ales de Zaharia a venit în două rânduri, ridicându-se în final la suma de 80000 lire, plătiți instantaneu de către prefect la momentul recepționării acestora la 9 decembrie 1938. Dacă lucrările decorative de pietrărie aveau un sens la Palatul din Scroviștea, ce sens aveau însă piesele de mobilier de epocă într-un șantier ce era încă în construcție, cu scara principală neterminată, lăsată în beton, așa cum o descrie academicianul Constantin Rădulescu-Motru în urma vizitei din 1943 (admirând proporțiile spațiului și interioarelor, fără a face însă nicio mențiune asupra existenței unor piese de mobilier la interior)? Cred că de undeva de sus Elena Lupescu zâmbește cinic… Evident că Vila Albă de la Băneasa avea o amploare extraordinară și ascundea multe secrete la interior. Toate pierdute….

Cu câteva săptămâni în urmă, un anticar cunoscut a postat pe un grup online o fotografie ciudată care avea inscripționat pe spate textul „Vila Lupeasca – Băneasa”. Evident că am sărit ca ars și am achiziționat poza la prețul cerut de anticar, fără comentarii. Fațada albă a unui palat imens, sobru, dar elegant prin jocul volumelor în cunoscutul stil mediteraneean m-ar fi convins oricum să cumpăr poza.

Dar este într-adevăr în această imagine faimoasă Vila Albă de la Băneasa? În primul moment m-am gândit că ar fi greu ca un anticar să falsifice, scriind pe spate așa ceva, întrucât nu este o temă și un subiect atât de abordabil inclusiv pentru inițiați. În pasul următor am considerat că o abordare a metodei comparatismului, metodă a prof. Curinschi–Vorona ar fi absolut necesară. M-a mai salvat anterior, când prin metoda arhitecturii comparate am putut identifica faptul că autorul vilei Simion Neicu din Aviatorilor 104 aparține cu certitudine arhitectului Ion Giurgea. Descoperirea ulterioară a arhivei Giurgea mi-a confirmat acest lucru.

Deci cu ce trebuie comparat acest imobil din imagine? Ce elemente stilistice pot fi confirmate ca aparținând lui Zaharia? Știind că Vila Albă și Palatul Scroviștea au fost realizate în perioada 1938-40, normal ar fi să studiem și alte lucrări realizate de biroul lui Zaharia în acea perioadă și comparate. Astfel, am găsit vila Alexandrinei Cazimir din str. Atena nr 2-4 (fostă Zoe nr.4), astăzi ambasada Finlandei, că are elemente de limbaj ce se pot regăsi în imaginea fațadei presupusă a fi a Vilei Albe. De remarcat că Vila Alexandrinei Cazimir din Atena 2-4 este ultima reședință a lui Zaharia înainte de fuga disperată în Portugalia din octombrie 1940.

Astfel, prezența turnului octogonal poziționat asimetric (ce se regăsește și la vila lui Krikor Zambaccian, proiect al lui Dori Galin Golingher ), este un element atipic, greu repetabil. Proporția ferestrelor alungite închise la partea superioară cu arc în ogivă de tip gotic lanceolat, registrul porticului de la parter cu o colonada și arce în plin cintru sunt elemente comune. Prezența unui turn dominant compozițional, de asemenea asimetric, poziționat cu preponderența plinului față de gol, o regăsim atât la imaginea aceasta, cât și la Scroviștea. Corpurile de clădire din dreapta imaginii Vilei Albe (posibil anexe) au un sistem de acoperire și tratare a fațadei ce rezonează cu pavilionul adjutanților de la Scroviștea. Cred în consecință că sunt destule argumente că aceasta este o lucrare certă a lui Zaharia și a colaboratorilor săi, arh. Dori Galin Golingher și Leon Srulovici.

Imobilul a fost amplasat pe Șos. București-Ploiești 180 (fost 76), în capătul unei străzi înfundate având în apropriere către nord o vilă a industriașului Nicolae Malaxa. După 1940 a fost vândut unor 2 asociați (conform informațiilor primite de la unul dintre moștenitori), iar la mijlocul anilor ’80, vila a fost demolată. De ce? Ce a fost recuperat de la interior, nu se poate ști. Răspunsul secretomaniei poate fi justificat doar prin prezența din apropriere a unei unități SIE. Aceleași probleme, aceleași personaje regăsite în vilele luxoase din nordul capitalei și parcelările istorice.