fbpx

Watershed. Oregon, SUA

Legătura dintre natură şi creaţia artistică şi, în consecinţă, rolul jucat de cele două în calea spre o viaţă împlinită reprezintă, în sine, o temă importantă a culturii occidentale, descrisă cu deosebită grijă şi înţelepciune pe continentul american de către Henry David Thoreau în „Walden”, carte publicată în 1854. La peste 150 de ani distanţă, Erin Moore, arhitect, cercetător şi asistent în cadrul University of Oregon, oferă o privire originală şi, în acelaşi timp, adânc ancorată în tradiţie, asupra aceleiaşi teme, prin studioul de mai puţin de 10 mp realizat pentru mama sa, Kathleen Dean Moore, scriitoare pasionată de natură.

Text: Anca Rotar
Foto: Gary Tarleton

Watershed. Oregon, SUA

Dacă rolul arhitectului este, de multe ori, acela de a „civiliza”, de a ordona un spaţiu, acest proiect urmăreşte exact contrariul: de a scoate în evidenţă caracterul sălbatic, neîmblânzit al locului. Situată în valea Willamette din statul Oregon, cabana a primit numele de Watershed, provenit de la singura exigenţă formulată de proprietară – proiectarea unui acoperiş a cărui structură să îi permită să asculte sunetul ploii.

Lucrările de construcţie, desfăşurate la o distanţă considerabilă de drumurile amenajate din zonă, fără a face apel la electricitate şi efectuând un minimum de săpături, au avut loc în mai multe etape. Această abordare i-a permis lui Erin Moore, specializată în structurile prefabricate, să creeze o mare parte din elementele cabanei în atelier, înainte de asamblarea lor la faţa locului.

Watershed. Oregon, SUA

Rezultatul este o structură care comunică cu solul pe care este amplasată, adaptându-se particularităţilor acestuia, în loc să încerce să stabilizeze şi să domine locul. Pilonii de fundaţie din oţel inoxidabil asigură distribuirea uniformă a greutăţii pe sol şi, în acelaşi timp, îndeplinesc funcţia de drenaj, protejând structura principală (pre-montată în atelier) de apa de ploaie. Pentru fixarea panourilor din lemn de cedru au fost folosite bolţuri realizate, de asemenea, din oţel inoxidabil, iar nota de final a fost dată de adăugarea unui strat exterior, din acelaşi tip de lemn, cu deschideri de sticlă. Panourile sunt mobile, fiind protejate de tampoane de cauciuc, şi conferă fluiditate studioului, ce poate fi reconfigurat în funcţie de nevoile proprietarei. Atât structura de rezistenţă cât şi panourile pot fi refolosite şi reciclate.

Watershed. Oregon, SUA

Depăşind aşteptările iniţiale, acoperişul chiar amplifică sunetele ploii, iar apa este colectată în bazinul de la intrare, subliniind ideea de ciclicitate şi armonie cu mediul natural. De altfel, construcţia a fost gândită ca un microcosmos, cu scopul de a reflecta complexitatea naturii înconjurătoare, de la râul cu care situl se învecinează la flora şi fauna specifice zonei. Astfel, tunelurile înguste amenajate în subteran permit observarea micilor vietăţi, reptile şi amfibieni, prin fereastra amplasată la nivelul podelei, marcând o separare fermă, dar permeabilă, a celor două „teritorii” – uman şi animal. De asemenea, bazinul colector, ce serveşte şi drept treaptă de acces, atrage cerbii şi păsările şi, mai mult, datorită orientării cardinale, la vremea amiezii, siluetele acestor „vizitatori” sunt proiectate pe plafonul studioului.

Watershed. Oregon, SUA

Ipostază nouă a unui experiment vechi, Watershed nu îşi propune să rezolve dilema convieţuirii cu natura, ci doar să ofere o modestă, însă eficientă şi fermecătoare schimbare de perspectivă.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0