We can do it! Interviu cu Organisation in Design

Zona Lambrate se află în nord-estul oraşului Milano, înspre margine, dincolo de inelul de cale ferată care înconjoară oraşul. Cartierul e definit de hale industriale (fosta fabrică de scutere Lambretta, fabrica de maşini de cafea Faema) şi de un aer de periferie. Deşi abundă în galerii de artă, design şi arhitectură, în afară de o berărie artizanală nimic nu pare să strângă cozi în faţa porţii. În timpul săptămânii Salonului de Mobilă însă, zona se transformă radical în perimetrul definit de Via Ventura şi un mănunchi de străzi care se intersectează într-o mică piaţă de circulaţie.

Text şi interviu: Silvia Gugu

Din 2010, Ventura Lambrate a devenit un brand şi una dintre locaţiile-cheie ale FuoriSalone pe care până şi cei mai sceptici o privesc ca pe o Mecca a designului. De departe polul cel mai organizat, mai puţin comercial şi mai fidel ideii că designul e o forţă transformatoare, acesta deschide porţile halelor în paragină şi ale centrelor de artă nou construite, transformă garajele în galerii şi angrenează tot ce suflă într-un laborator efemer de creaţie, duduind de energie şi inovaţie. Ventura Lambrate amestecă designeri recunoscuţi cu debutanţi ambiţioşi, se trezeşte devreme pentru mic-dejunuri de studiu organizate cu participarea numelor sonore ale meseriei şi se culcă târziu după workshopuri şi cocktailuri în care designeri, makeri, producători şi ziarişti îşi văd visele cu ochii. Se doarme cu un ochi deschis: în timpul nopţii se tipăreşte ziarul, Ventura Lambrate Today, distribuit dimineaţa pentru a ghida poporul pe calea evenimentelor zilnice şi pentru a-i face rezumatul zilei precedente. În spatele acestui angrenaj incredibil se află un grup minuscul de femei extraordinare: Organisation in Design.

Fondată de Margriet Vollenberg, căreia la scurt timp i s-a alăturat Margo Konnings, Organisation in Design are sediul în Utrecht şi numără opt persoane, toate femei. Firma se ocupă de PR, comunicare, management de proiect şi toate cele trebuitoare unui designer.

Conceptul care a stat la baza proiectului Ventura Lambrate a fost alimentat în principiu de reacţia la lipsa de selecţie care caracterizează Salonul de Mobilă şi la gentrificarea rapidă a zonei Tortona, un alt pol al FuoriSalone care iniţial oferise o soluţie designului independent şi tinerilor absolvenţi. Ventura Lambrate s-a născut ca o zonă complet curată a Salonului de Mobilă, care selecţionează participanţii axându-se pe designeri tineri sau independenţi.

Evenimentele organizate în timpul săptămânii târgului întreţin o atmosferă de producţie şi de studiu, în contrast cu ceilalţi poli ai Salonului care „duhnesc” a consumerism şi prosecco. În acelaşi timp, selecţia permite evenimentului să se desfăşoare organic: masa critică de profesionişti cu aceeaşi orientare şi aceleaşi interese dă naştere unei dinamici naturale de convivialitate, care angrenează cartierul Lambrate cu localnici cu tot. Anul ăsta, bunăoară, în timpul turului de rigoare, m-am trezit în mijlocul unui spectaculos loft privat; proprietarul, vag implicat în arhitectură şi imobiliare, se hotărâse să-şi deschidă casa publicului, ca să mai treacă timpul.

La încheierea săptămânii Salonului, le-am rugat pe Margriet şi Margo să-mi acorde un interviu, pentru a face Organisation in Design cunoscută designerilor români.

Silvia Gugu: Cum ajunge o mână de olandeze să transforme un cartier din Milano?
Organisation in Design: De fapt, lucrăm în Milano de multă vreme, din studenţie. La un moment dat am început să facem câte ceva şi pentru Salone, pentru nişte firme olandeze. În fiecare an, activitatea asta s-a extins până când a devenit un job în toată regula. Când m-am întors în Olanda, am pus bazele unei firme, căreia i s-a alăturat şi Margo în 2007. După un an, ne-am hotărât să creăm ceea ce a devenit ulterior Ventura Lambrate.

SG: Cunoşteaţi zona dinainte?
OiD: Nu, a trebuit s-o căutăm. În 2006-2007, clienţii pentru care lucram nu mai erau doar firme şi designeri din Olanda, erau internaţionali, şi începuseră să ne pună problema „uite ce-i, poate vă apucaţi să organizaţi o altă zonă în oraş… am vrea să schimbăm puţin lucrurile”. Noi deja lucraserăm câţiva ani la rând în Fuori Salone, în centrul oraşului şi în zona Tortona, aşa că am început să ne gândim cum să facem. Unul dintre principalele motive ale clienţilor era lipsa de selecţie acolo unde expuneau. De exemplu, nu ştiai până în ultimul moment cine or să-ţi fie vecinii, putea să fie un brand excelent sau putea să fie o chestie care n-avea nicio treabă cu designul. Iar asta e important pentru cel care expune: contextul potrivit înseamnă şi publicul potrivit. Aşa că acesta a fost motivul pentru care ne-am pus pe căutat o alternativă. Iar felul în care am condus cercetarea a constat pur şi simplu în plimbări prin oraş, vorbind cu oamenii. Ne-am uitat la mai multe opţiuni, a fost destul de greu să luăm o decizie. Ne-am uitat de exemplu şi la MOST unde e Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii acum şi unde expune Tom Dixon, dar nu ni s-a părut că e locul ideal. După care ni s-a arătat zona asta şi ni s-a părut că se potriveşte foarte bine conceptului pe care voiam să-l dezvoltăm. Şi cu timpul s-a confirmat că ăsta era locul potrivit pentru noi.

SG: V-a ajutat cineva? Ştiu din auzite că arhitectul Mariano Pichler a jucat un rol în zonă.
OiD: Pichler e un arhitect şi un colecţionar de artă care trăieşte în cartier şi acum circa zece ani a început să se ocupe de reconstrucţia zonei. La momentul respectiv terminase o serie de clădiri, care nu erau însă finisate – n-aveau băi, electricitate – şi prin urmare erau încă neocupate. L-am cunoscut şi ne-a zis „poate că la primele ediţii ale evenimentului ar fi o idee să folosiţi spaţiile astea pentru expoziţii”. Evident asta a fost foarte convenabil, ne-a dat posibilitatea să cunoaştem pe-ndelete zona şi să creăm încet-încet Ventura Lambrate.

SG: Care e motivaţia din spatele selecţiei operate de VL? Ce fel de design reprezentaţi voi?
OiD: Noi facem foarte multe lucruri pe lângă Ventura, cee ce ne oferă o perspectivă documentată asupra lumii designului. Pe experienţa asta ne bazăm selecţia. Pentru VL avem un proces de aplicaţie liber; oricine poate să aplice, dar avem un format standard: cerem tuturor celor care vor să expună să ne trimită o propunere de concept, să ne arate la ce anume se gândesc să expună şi cum. Pe asta ne bazăm selecţia. De exemplu, anul ăsta am avut 5-600 de aplicaţii şi am selectat cam 135 din ele. Procesul e valabil pentru toată lumea: atât pentru companiile şi mărcile recunoscute, cât şi pentru micile firme şi pentru independenţi.

SG: Acceptaţi numai noutăţi sau…?
OiD: Nu, dar ne axăm pe cât mai multe noutăţi cu putinţă. Este cu siguranţă un criteriu. Trebuie să existe un nivel de noutate – poate reinterpretarea unui concept mai vechi etc.

SG: Puteţi să menţionaţi câteva dintre expoziţiile pe care le consideraţi remarcabile sau preferatele voastre de anul acesta în zona Ventura?
OiD: Anul acesta am fost extrem de mulţumite de conţinut şi de felul în care s-a legat totul. Cred că preferata noastră a fost zona „At Work”, care a fost dedicată unei singure idei şi a funcţionat foarte bine (n. red.: un spaţiu în care designerii şi-au instalat un mic post de lucru, dând posibilitatea vizitatorilor să observe procesul). The „Warehouse” a ieşit foarte frumoasă, am extins-o anul acesta (The Warehouse este dedicată tinerilor designeri, proaspăt absolvenţi sau în căutarea unei rampe de lansare – n. red.). Dar şi prezenţa Vienna Design Week cu Muzeul MAK sau mărci precum Established and Sons care au venit cu ediţii limitate… a fost realmente un echilibru ideal între cei care au expus.

SG: Ventura Lambrate este azi una dintre destinaţiile favorite ale Salonului de mobilă. Cum arăta zona când aţi început să lucraţi aici în 2009? Ce se-ntâmpla aici?
OiD: Arăta neterminată (râd amândouă). Dacă vii mâine aici vei vedea că nu se-ntâmplă prea multe. E marginea oraşului, o zonă care a fost creată după război, ca zonă industrială. Jumătate din spaţii sunt în continuare goale, pentru că pe măsură ce companiile de-aici cresc se mută în afara oraşului. În ce priveşte casele noi, multe au fost construite pentru a fi închiriate sau vândute; altele au fost reconstruite; toate sunt cu adevărat frumoase şi foarte bine făcute. În plus, păstrează amprenta trecutului, atmosfera industrială care a domnit dintotdeauna aici. Clădirea LUNA, de exemplu, conţine galerii, studiouri de fotografie, dar altele sunt în continuare folosite ca fabrici sau pentru depozitare.

SG: Deci nu e o zonă complet gentrificată?
OiD: A început să devină, de când am ajuns prima oară aici. Înainte erau decât galeriile Massimo De Carlo, Francesca Minini şi redacţia revistei Abitare. Cred că de când am demarat proiectul Ventura Lambrate din ce în ce mai multe galerii au început să se stabilească aici permanent. Nu ştiu dacă asta se datorează proiectului nostru ori numelui bun al celor care se aflau deja aici. Cu situaţia financiară dată însă lucrurile nu merg atât de repede pe cât ar fi de aşteptat.

SG: Care au fost paşii pentru a pune pe picioare un nou pol al Salonului de Mobilă de la zero?
OiD: Am stat de vorbă cu oamenii şi le-am prezentat conceptul. După care am închiriat spaţii. Acest proces se repetă în fiecare an: trebuie să vorbim cu proprietarii din zonă să vedem ce spaţii putem obţine, ceea ce implică un anume grad de incertitudine, nu ştii dinainte ce spaţii vor fi disponibile şi dacă ai de ales. Pentru noi a devenit o rutină însă, faptul că un spaţiu pe care l-am folosit anul trecut nu mai e disponibil anul ăsta nu reprezintă o problemă, găsim mereu o modalitate de a recrea Ventura Lambrate în fiecare an. Şi într-un fel e fain pentru că de fiecare dată publicul se bucură de o configuraţie diferită.

SG: Cu ce parteneri milanezi colaboraţi?
OiD: Nu putem spune că avem parteneri locali, întreaga organizare şi comunicare a evenimentului este realizată de Organisation in Design. Avem o colegă care stă la Milano şi aşa ne descurcăm. Bineînţeles, în timpul Salonului angajăm firme locale, din Milano, pentru lumini şi alte sisteme. Dar anul ăsta de exemplu am lucrat cu două servicii de catering olandeze. Am adus şi un ziar din Olanda! Dar restul care lucrează cu noi sunt din Milano.

SG: Care sunt schimbările cele mai dramatice care au avut loc de când aţi lansat Ventura Lambrate?
OiD: Numărul de vizitatori şi numărul de expozanţi. În primul an am avut vreo 30 000 de vizitatori, anul ăsta au fost peste 70 000.

SG: Care e conceptul din spatele organizării spaţiale în Ventura Lambrate?
OiD: În primul an, când am lucrat la grafică şi la hărţi şi planuri şi am creat marca Ventura Lambrate am optat pentru logoul VL pentru că străzile chiar se întâlnesc într-un V şi un L. În fiecare an încercăm să concentrăm totul în această zonă definită de V şi de L – şi din cauză că ni se pare foarte important să fie o suprafaţă care poate fi parcursă într-o singură zi. Dacă devine prea extinsă e greu de controlat.

SG: Din punctul vostru de vedere, o astfel de organizare difuză e preferabilă unui pol compact precum Fiera?
OiD: E foarte greu să faci o paralelă. Rho Fiera e complet altceva; nici nu vreau să compar ce facem noi cu ce fac ei sau cu ce se expune acolo. Pe de altă parte, raţiunea pentru care noi existăm constă tocmai în prezenţa Rho Fiera; dacă Fiera n-ar exista n-am fi apărut nici noi. Fiera este motivul întregului eveniment. De exemplu ceea ce a motivat apariţia Zonei Tortona acum 15 ani a fost faptul că existau designeri, companii, instituţii care voiau să comunice ceva şi nu puteau s-o facă în cadrul târgului. Aşa că s-au mutat în Tortona. În ultimii ani însă noi am observat că mulţi nu se mai regăsesc nici acolo, din cauza preţurilor, dar mai cu seamă pentru că nu există niciun fel de selecţie. Şi de aceea ne-am hotărât să facem Ventura Lambrate. Aşa că e foarte greu să comparăm aceşti poli; sunt persoane care ne cer să ne comparăm cu Tortona şi nici măcar asta nu putem să facem, pentru că Ventura Lambrate are propria sa identitate, propriul stil – de aceea atrage vizitatorii.

SG: Cum sunt celelalte proiecte la care lucraţi?
OiD: Alte proiecte sunt Ventura Berlin, în Tempelhof Airport, Ventura Interieur Kortrijk, care a ieşit incredibil de bine. Am curat de asemenea Bienala de Design din Ljubljana, Slovenia, o expoziţie faină la Muzeul de Artă Modernă din Tokio, iar acum încercăm să realizăm un proiect într-un muzeu din Toronto – mult mai mic însă, ceva de ordinul a 250 de metri pătraţi. Ne plac toate – începi un proiect pentru că-ţi place. Sunt foarte diferite însă. Ventura Lambrate este, clar, proiectul nostru principal şi consumă cel mai mult timp. Când faci un proiect de magnitudinea asta, trebuie să-ncepi din septembrie-octombrie.

SG: E impresionant că reuşiţi să ţineţi în mână atâtea proiecte într-un grup atât de mic.
OiD: Aşa le poţi stăpâni cel mai bine, de fapt.

SG: Sunteţi numai femei?
OiD: Da, dar avem bărbaţi care lucrează pentru noi.

SG: Ce faceţi când nu sunt târguri sau expoziţii de organizat?
OiD: Facem şi alte lucruri – una din noi e căsătorită, cealaltă are un copil, avem şi noi o viaţă personală…

SG: Tot la muncă mă refer!
OiD: Lucrăm în mai multe sectoare ale designului. PR-ul reprezintă o felie substanţială, apoi project management, ca în cazul proiectului Ventura; apoi facem proiecte pentru designeri care colaborează cu diverse mărci; mereu e ceva de făcut în sectorul creativ. Iar PR-ul e o activitate continuă, când o să ajungem la birou poimâine o să găsim căsuţa poştală plină de e-mailuri. Desigur că am lăsat oameni în studio să ţină lucrurile în frâu; nu ne putem concentra exclusiv pe marile evenimente.

SG: Care sunt cele mai dificile provocări când lucrezi cu atâtea naţii diferite?
OiD: Oh, sunt foarte multe, dar şi satisfacţiile sunt enorme.

SG: Cum reuşiţi să-i aduceţi la un numitor comun?
OiD: Marca o face. De la prima ediţie, Ventura Lambrate a consacrat un nume, o atitudine. Aplicaţiile vin din lumea largă, noi nu trebuie să facem nimic în acest sens. Avem parteneri media foarte buni care ne ajută să popularizăm proiectul, dar în afară de asta nu e nevoie de eforturi deosebite pentru a atrage participanţi. Ne considerăm norocoase să avem un proiect în care oamenii vor să se implice. Anul acesta am avut participanţi de peste tot: din Australia, Thailanda, India, Chile, din toată lumea.

SG: Odată ajunşi aici, presupun că au nevoie de multă atenţie.
OiD: Desigur. Au nevoie de ajutor cu transportul, comunicarea, iar noi ne ocupăm de tot. Dacă au nevoie de cineva la stand în timpul săptămânii rezolvăm noi pentru ei. De multe ori trebuie să oferim mai multă atenţie celor din afara Europei, europenii au mai fost poate la Salone şi sunt familiari cu dinamica. Dar toţi, chiar şi cei mai tineri, sunt profesionişti. Toţi vin aici cu un scop precis şi pentru toţi reprezintă o investiţie. De multe ori n-au idee la ce ar trebui să se aştepte; poate că au văzut cifrele asociate cu Salone, dar nu-şi dau seama ce impact are numărul de vizitatori – asta e valabil şi pentru designerii europeni. Anul ăsta a fost fantastic: încă din a doua zi, mulţi expozanţi au fost de părere că, dacă Salone s-ar fi încheiat în ziua respectivă, tot ar fi fost mulţumiţi de rezultat. Ne-a bucurat să auzim asta, e genul de lucru care ne aduce un zâmbet pe buze.

SG: În încheiere, o întrebare ambiţioasă: cum vedeţi voi viitorul designului?
OiD: Credem că designul se îndreaptă într-o direcţie foarte interesantă, cu multe schimbări serioase. În ultimii ani am văzut designeri care lucrează cu oameni de ştiinţă, care au început să-şi facă propriile maşinării şi să-şi inventeze propriile materiale. În toată lumea au loc atâtea schimbări, în economie, în ecologie, iar designul încearcă să răspundă la toate. Aşa că au apărut nenumărate adiţii, designul a devenit mult mai amplu decât era acum câţiva ani. Iar designerii încep să lucreze de mult mai tineri aşa că au mai multe şanse să-şi deschidă aripile şi să exploreze mai multe laturi ale profesiei.