Zoli TÓTH a câştigat pariul, l-a adus pe Bach în Showbiz!
Joi, 5 iunie 2014 s-a încheiat Turneul Bach in ShowBiz iniţiat de promotorul neconvenţional al muzicii de percuţie, Zoli TÓTH. Din 30 aprilie artistul a străbătut 12 oraşe ale României prezentând un show unic de avangardă cu muzică de Adrian Enescu după teme de Johann Sebastian Bach.
La concertul de încheiere de la Sala Radio a luat parte un public numeros şi foarte cald, care a izbucnit în aplauze după fiecare piesă şi care a vibrat la intensitate maximă alături de Zoli TÓTH şi partenerii săi de scenă. Surpriza de a vedea cum teme compuse de Bach vin la viaţă sub o formă cu totul nouă, într-o combinaţie nemaiîntâlnită – a fost totală pentru cei aflaţi la Sala Radio în 5 iunie.
Zoli TÓTH şi colegii săi din Zoli TÓTH Project se aflau după un turneu care i-a purtat la Ploieşti, Craiova, Timişoara, Oradea, Satu Mare, Cluj, Piteşti, Braşov, Târgu Mureş, Sibiu şi Deva. Deşi drumul a fost lung, iar eforturile foarte mari, spectacolul şi reacţia extraordinară de care s-a bucurat proiectul au acţionat ca nişte stimulente extraordinare pentru cei patru artişti. Astfel la Bucureşti s-au aflat în formă maximă şi au oferit un spectacol extraordinar, care a încheiat în forţă Turneul Bach in ShowBiz.
Sunt un fan Adrian Enescu. Foarte interesant spectacolul. Am ascultat un Bach altfel. Un Bach care poate să atragă un public nou, un Bach care poate să schimbe percepţia tinerei generaţii despre muzica clasică. sunt cuvintele lui Sebastian Crăciun – realizator Radio România Cultural şi organizator de evenimente de muzică clasică.
Zoli TÓTH este o forţă de neoprit. Turneul Bach in ShowBiz va reveni pe scenele din ţară mai curând decât aţi fi putut crede, mai exact în toamnă, când promotorul neconvenţional al muzicii de percuţie se va aşterne din nou la drum pentru a prezenta acest proiect unic şi în alte oraşe din România. Dar până atunci puteţi să-l vedeţi la festivalurile din ţară la care va participa.
Mai multe momente din Turneul Bach in ShowBiz sunt disponibile aici şi aici, iar aici puteţi vedea un videoclip creat după Preludiul XXII de Adrian Enescu după J. S. Bach. Cele trei materiale video vă vor oferi ocazia de a vedea cum Zoli TÓTH a reuşit exact ceea ce şi-a propus: să valorifice experienţa sa din ShowBiz într-un proiect inspirat de muzică barocă. Mai mult, acest produs cultural de calitate a ajuns la tineri, pe care Zoli TÓTH şi-a dorit şi a reuşit să îi atragă într-un număr impresionant în sălile de concert. Acesta a fost pariul lui!
Proiecţiile mapping din cadrul spectacolelor Bach in ShowBiz au fost concepute de echipa Les Ateliers Nomad.
Zoli TÓTH Project înseamnă – violonista Amalia Gîscă, violoncelista Flaminia Nastai, percuţioniştii Bogdan Pop şi Zoli TÓTH.
Rămâneţi la curent cu planurile lui Zoli TÓTH vizitând pagina sa de web – www.zolitoth.ro – şi pagina sa de Facebook: www.facebook.com/Zoli.TÓTH.Official.