Pentru un arhitect, clientul ideal dispune de fonduri fara limite deranjante si de un spatiu generos si frumos orientat, este boem, creativ si deschis spre nou, are o cultura vizuala bine exersata si este dispus sa faca experimente si sacrificii de amorul artei. Deoarece un beneficiar in carne si oase care sa intruneasca toate aceste calitati este o raritate, clientul ideal ia uneori forma unui personaj colectiv – in cazul de fata, o cunoscuta agentie de publicitate. In timp ce majoritatea companiilor investesc mai ales in spatiile destinate clientilor (sali de conferinte, receptii si lounge-uri), firmele de advertising isi trateaza cu egal respect si angajatii, care trebuie sa vina la serviciu cu placere, deoarece isi petrec aici majoritatea orelor in care nu dorm (uneori si cateva din cele in care dorm), si, mai ales, deoarece creativitatea este indispensabila indeplinirii obligatiilor de serviciu.
Astfel, desi ambianta sofisticata si anumite recurente grafice si tactile sunt un numitor comun, amenajarea fiecarui nivel al cladirii favorizeaza un alt tip de senzatie ludica – jocul fiind una dintre cele mai eficiente metode de creatie.

Numarandu-se printre putinele femei celebre din lumea designului (lucru cu atat mai „valoros” cu cat in Franta traditia designului industrial nu este una puternica), Inga Sempé a realizat obiecte care, fara a fi specific feminine, dovedesc o sensibilitate aparte. Nascuta la Paris, pe 5 ianuarie 1968, a lucrat pentru o agentie foto inainte de a studia la Ecole Nationale Superieure de Creation Industrielle (ENSCI – Les Ateliers). La putin timp dupa ce a absolvit scoala franceza de design (in 1993), a participat la o conferinta sustinuta de Marc Newson si, impresionata, si-a dorit sa colaboreze cu acesta. Dupa sase luni petrecute in studioul designerului englez, a urmat o colaborare mai lunga, de aproape doi ani, cu Andrée Putman, inainte de a-si infiinta propriul studio la Paris, in 2000. Desi recunoaste ca a acumulat multe cunostinte lucrand alaturi de doi designeri cunoscuti, Inga Sempé vorbeste despre aceasta perioada si ca despre una de mari frustrari, neputand sa-si dezvolte si sa-si concretizeze propriile idei. „Ceea ce faci este in primul rand pentru tine, asa ca ar fi bine sa fii satisfacut” este unul dintre motto-urile creatoarei.

Simplitatea e un deziderat riscant al arhitecturii. Obtinerea unui obiect sau a unei compozitii de obiecte la scara orasului, care sa fie simple, dar nu anoste, lizibile, dar irepetabile si, deci, memorabile, implica, de fapt, un gest artistic de o complexitate nebanuita. Inseamna curajul, uneori fanatic, de a nu abdica nicio secunda de la crezul initial al conceptului, inseamna efortul permanent de adaptare a lui, in forme si dimensiuni concrete, inseamna, pana la urma, o profunda cunoastere a jocului cu spatiul, pe care-l modeleaza astfel incat sa atraga, in final, oamenii in jurul lui. 3LHD au reusit, prin centrul lor sportiv din Zamet, exact lucrul acesta. Conceptul de baza al centrului multifunctional din cartierul Zamet al orasului Rijeka (Croatia), deschis publicului de doua luni, tine de naivitatea aparenta pe care arhitectii o evita de cele mai multe ori. E un proiect alcatuit din panglici identice ca orientare si finisaj, ridicate la diferite inaltimi de pamant, care, prin spectacolul lor, adapostesc diferitele spatii implicate de program. Ceea ce a inspirat, de la inceput, aceasta abordare este „gromaca”, piatra specifica orasului, pe care arhitectii de la 3LHD o re-creeaza prin placile ceramice de design propriu cu care isi imbraca structurile metalice, de altfel, extrem de bine tinute in frau.

Proiectul celor de la PZP pentru cladirea de birouri de pe Calea Victoriei a fost primul din cadrul colaborarii cu firma Aukett Fitzroy Robinson, demarata in 2005. Putem vorbi de o situatie de conflict intre programul de arhitectura de factura moderna, care impune o imagine exterioara in consens cu destinatia cladirii, si contextul urban, cu o importanta incarcatura istorica si arhitecturala. Cele paisprezece niveluri pe care se dezvolta cladirea (trei subsoluri, parter, mezanin si noua etaje) insumeaza o suprafata totala de 14 000 mp. Planul este relativ simplu, caracteristica specifica acestui program de arhitectura, forma fiind cea a unui patrat, cu extensii pe primele 5 niveluri. Imaginea exterioara este relativ independenta de cea interioara, avand in comun doar simplitatea si acuratetea exprimarii si cautarea unui aspect unitar, dar lipsit de monotonie. Conceptul abordat in tratarea fatadei a urmarit sugerarea unui joc de pixeli, reprezentati de panourile de sticla si piatra, dupa o logica a eliberarii volumului, care devine mai usor pe masura ce se inalta, la nivelurile superioare predominand sticla.

Acum mai bine de cinci ani, anuntam cu entuziasm deschiderea in Bucuresti a unui altfel de showroom, un spatiu sofisticat si dinamic, articulat cu putere in jurul obiectelor care urmau sa-l locuiasca. Proprietarul Claudiu Diamandescu a reusit atunci sa creeze un loc non-conformist pentru prezentarea unei game variate de obiecte destinate baii, semnate de designeri cunoscuti, si l-a numit A(r)telier, „r”-ul dintre paranteze fiind gandit cu dublu sens: in primul rand, de la „revolution”, iar apoi ca articulare lexicala intre „atelier” si „art`”. Succesul de care s-a bucurat, precum si apropierea din ce in ce mai mare de lumea designului de mobilier au facut necesara in timp o reconfigurare a spatiului initial, fara a schimba insa filosofia si imaginea brandului. La sfarsitul lui 2009, showroomul A(r)telier ni se prezinta in haine noi, „croite” de arhitectii de la AA Studio, si cu un nou motto: „evolution”. Pornind de la ideea de „re-fresh”, arhitectii au gandit intreg spatiul pentru a crea un ambient inovativ si versatil pentru produsele exclusiviste care sunt expuse in showroom.