1989, prima colecție de sticlă lansată de Ubikubi

1989 este prima colecție de sticlă lansată de Ubikubi în colaborare cu cea mai veche fabrică de sticlă din România. Puternic ancorată în contextul istoric local, colecția este realizată din sticlă suflată manual și include o carafă de apă însoțită de un set de pahare. Recipientele sunt gravate manual cu linii orizontale subțiri, care marchează cantitatea de apă din recipiente. La nivel estetic, liniile reprezintă un element de unitate vizuală și dau coerență întregii serii, punând în evidență, în același timp, amprenta umană asupra obiectelor.

1989, un proiect semnat de Dragoș Motica, are ca sursă de inspirație sticla de lapte returnabilă din perioada comunistă. Numele colecției marchează un an de referință pentru România care s-a reflectat și în designul de obiect autohton.

„Înainte de 1989, în România, orice obiect de design, fie că era vorba despre un obiect de mobilier sau despre un obiect de uz casnic, era considerat iconic prin lipsa de alternative. Astăzi, definiția unui obiect iconic se referă la ubicuitatea acelui produs” – Dragoș Motica

Arta fabricării sticlei, o moștenire locală

Diamera Glass, fabrica de sticlă în care a fost realizată colecția 1989 este situată în partea de nord a României, în Poiana Codrului, Satu Mare. Meșterii sticlari din zonă povestesc cu mândrie despre primele mențiuni istorice ale fabricii, datate în anul 1801. Abilitățile meșterilor au fost transmise din generație în generație în comunitatea locală, dar astăzi interesul generațiilor mai tinere în prelucrarea sticlei este din ce în ce mai scăzut. Chiar și atunci, la fel ca în prezent, cea mai mare parte a producției era destinată Europei occidentale.

Cum a luat naștere colecția 1989

Procesul de producție începe întotdeauna cu o mică bucată de sticlă topită, încălzită într-un cuptor la 1000 grade Celsius. Această procedură inițială face ca sticla să fie mai maleabilă și permite fixarea ușoară pe tubul de suflare.

Meșterul sticlar pune apoi tubul de suflare în cuptorul încălzit, rostogolindu-l continuu pentru a aduna cât mai mult material la capătul opus. Sticla începe deja să se formeze ușor, arătând mai întâi ca o bulă și transformându-se treptat într-o formă ușor alungită. În procesul de formare, sticla este re-introdusă în cuptor în repetate rânduri, iar tubul de suflare este rotit continuu, astfel încât sticla să rămână la capătul polului și să nu devină prea rigidă pentru suflare.

Pentru a asigura o poziție stabilă pentru suflarea sticlei în matriță, tubul de suflare este așezat pe un suport din oțel. Meșterul sticlar suflă apoi adânc în tub, rulându-l continuu, pentru a se asigura că aerul este uniform dispersat.

Meșterul introduce din nou sticla în cuptor la intervale de 10 sau 15 secunde, pentru a menține materialul cald și ușor de manevrat. Procesul se repetă de mai multe ori, până când sticla capătă forma și dimensiunile sale finale și este introdusă într-un alt cuptor de recoacere, păstrat la o temperatură de aproximativ 500 de grade Celsius.

În etapa finală, sticla este răcită și partea superioară a sticlei este tăiată pentru a crea o deschidere. Carafa și paharele sunt apoi gravate manual.

Valoarea amprentei umane

Alegerea sticlei suflate manual în defavoarea celei produse cu ajutorul utilajelor industriale reflectă o dorință pentru produse autentice, de înaltă calitate, chiar dacă acest lucru a presupus costuri de producție mai mari. Sticla suflată manual va avea întotdeauna o siluetă mai fină și mai grațioasă. O carafă de apă suflată manual va fi întotdeauna mai ușor de ținut și de manevrat decât echivalentul ei industrial, iar un pahar produs în acest fel va fi aproape insesizabil în mână, oferind o experiență tactilă delicată.