25 de parcelări bucureștene
Luni, 4 martie 2019, ora 19.00, la Teatrul Național București, în Foaierul Sălii Media, Asociația Studio Zona lansează cartea Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine – București (1908-1948) scrisă de istoricul Andrei Răzvan Voinea.
Cartea poate fi achiziționată la prețul de 15 lei, fiind subvenționată prin Timbrul de Arhitectură.
Volumul are la bază lucrarea de doctorat a autorului, susținută în anul 2017 la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”. Studiul investighează activitatea Societății de Locuințe Ieftine și idealul care a guvernat o generație de medici, politicieni, ingineri și arhitecți: cel al locuirii într-o casă înconjurată de grădină, la un preț accesibil. Acest ideal s-a dovedit a fi imposibil de pus în practică într-un București dominat de tuberculoză, inegalitate și de lipsa drepturilor sociale, departe de narațiunile romantice publicate după 1989.
Între 2015 și 2018, Asociația Studio Zona a condus o inițiativă civică de conștientizare a istoriei fiecăreia dintre cele 25 de parcelări de locuințe-tip proiectate de Societate prin redactarea și distribuirea de pliante fiecărei familii care locuiește în cele peste 4.000 de locuințe edificate între 1908 și 1948. Locuitorii parcelărilor sunt invitați la eveniment.