HARTUNG

După lucrările de renovare care au durat un an Muzeul de Artă Modernă din Paris s-a redeschis publicului în toamna lui 2019 cu o retrospectivă dedicată artistului abstract Hans Hartung.

P2000803 (2)

Christian Carîp corspondent igloo ne-a pus la dispoziție o cronică specială intitulată „DUHOVNICEASCĂ”.

ce noapte groasă, ce noapte grea! a bătut în fundul lumii cineva. e cineva sau, poate, mi se pare. cine umblă fără lumină, fără lună, fără lumînare și s-a lovit de plopii din grădină? cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas, ca un suflet de pripas? cine-i acolo? răspunde! de unde vii şi ai intrat pe unde? tu eşti, mamă? mi-e frică, mamă bună, mamă mică! ți s-a urît în pămînt.

toţi nu mai sînt, toţi au plecat de cînd ai plecat. toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat, toţi au murit de tot. și grivei s-a învîrtit în bot și a căzut. s-au stîrpit cucuruzii, s-au uscat busuiocul şi duzii, au zburat din streaşina lunii și s-au pierdut rîndunelele, lăstunii.

știubeiele-s pustii, plopii-s cărămizii, s-au povîrnit păreţii. a putrezit odaia… ei! cine străbătu livada și cine s-a oprit? ce vrei? cine eşti de vii mut şi nevăzut ca-n poveşti? aici nu mai stă nimeni de douăzeci de ani…

eu sînt risipit prin spini şi bolovani… au murit şi numărul din poartă și clopotul şi lacătul şi cheia. s-ar putea să fie cine-ştie-cine… care n-a mai fost şi care vine și se uită prin întuneric la mine și-mi vede cugetele toate.

ei! cine-i acolo-n haine-ntunecate? cine scobeşte zidul cu carnea lui, cu degetul lui ca un cui, de răspunde-n rănile mele? cine-i pribeag şi ostenit la uşă? mi-e limba aspră ca de cenuşă.

nu mă mai pot duce. mi-e sete. deschide, vecine, uite sînge, uite slavă. uite mană, uite otravă. am fugit de pe cruce. ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.

Pentru a ști ce este în Om, trebuie să-i zgârii pielea sau să-l jupoi de vorbe. Trebuie apoi scormonit cu unghia ori cu „degetul […] ca un cui”, cum spune Arghezi.

Ceea ce găsești nu ai făcut tu. Este. Scoți sânge sau suflet cu care poți dansa spre altceva.

P2000860 (2)

Pentru a ști ce este în spatele culorilor, Hans Hartung așterne mai întâi culoare. Ascunde gândul. Mai apoi o rănește și scormone rana. Încă și mai târziu, cu sufletul scos de acolo preschimbat în culoare sau în negru, dansează pe pânza nouă.